E toamna

Tu calator albastru opreste-te, te rog opreste-te, nu reusesc sa te prind din privire ...

Un caldaram de frunze vestejite imi stau covor la picioare, o alta isi da drumul dintr-un fag si cade fix langa mine, pe banca rece ... locul meu se incalzi de la caldura corpului... si totusi acel nor care a luat forma unui luntras pleaca, tocmai ce a trecut peste varfurile copacilor goale si se pierde in zare ... a stat, am vorbit in graiuri stiute doar de noi doi, dar iata ca a plecat.

Si raman, privind in urma-mi linia serpuitoare a unei cai ferate. Si peste varfuri dezgolite, un vant tomnatic imi ingana un sonet.

E toamna!