Trouve tout que vous aves perdu

Da, un lucru e clar. Fericirea absoluta e relativa, am intalnit-o poate, dar nu mai are sens sa caut mori de vant.

Astazi imi opresc cautarea. Voi cauta in continuare, dar altceva decat ce-am cautat pana acum. De ce? Poate prea multe semne ce le-am ignorat pana acum, poate ca-s prea multe ce nu depind doar de mine. Si mai presus de asta, mi-am dat seama ca noi incercam sa cautam fericirea, alergam zapaciti in stanga si-n dreapta, dar daca fericirea e doar relativa? Asa ca m-am hotarat, mai bine ma bucur de viata oferindu-i celui de langa mine sansa sa fie el fericit prin faptul ca exist.

... ganduri, hotarari luate, cale de intors?

Revin la vechiul "poate ca da, poate ca nu". Tocmai ce discutam intr-o zi cu o amica pe aceasta tema, cand, ea vine cu un raspuns la afirmatiile mele, un articol scris de Alice Nastase. Nu avem rabdare, traim in timpuri in care suntem sufocati si condusi de altii. Ajungem sa sfarsim in relatii doar pentru ca asa vrea altcineva, nu pentru ca sufletul nostru se simte impacat in acea atmosfera de cuplu. Mi se pare ca e ca si cum, noi nu avem suficient tupeu sa facem ceva socant ci doar normalul.
E normal sa am o prietena frumoasa, desteapta, amuzanta, intelegatoare dar care sa nu treaza-n mine barbatul ce vrea, de fapt, sa gaseasca intr-o fata o tipa care sa stie ce vrea in primul rand de la ea, care stie sa nu cedeze, sa lase impresia ca eu am dreptate si ca facem cum vreau eu. Orice barbat isi doreste o femeie care sa-l intrige, atat demult pana cand se naste pasiunea. Banuiesc ca asa ar gandi unii barbati.

Pentru ca sincer vorbind, niciun barbat nu se indragosteste la prima vedere de calitatile unei femei, ci de felul cum se misca, de cum arata, de miscarile care-i pun in evidenta feminitatea. Abia apoi, captivat de tine, iti testeaza personalitatea nascandu-se in el, adevarate focuri ale pasiunii. Si daca reusesti sa faci asta, aproape il ai castigat.

Am observat de cateva ori ca sunt barbati care ajunsi in momentul in care pot sa actioneze, pot sa puna piciorul in prag, se impotmolesc si renunta. Imi facusem o parere de genul, ca barbatul este un tip foarte sigur pe el, puternic, hotarat, curajos. Dar, de fapt, asta-i o aberatie. Nu exista asa ceva. Barbatii sunt destul de slabi, nu sunt puternici, barbatii sunt nehotarati si nu sunt curajosi. Barbatii sunt fricosi, aleg calea cea mai simpla. Si cum simplul e echivalent al banalului, rezultatul e unul singur. Plafonarea.
Chiar daca au o sansa in care pot fi romantici, tandri si afectuosi, ei sunt complet incapabili sa-i faca fata. Sa fie panica? Poate ar trebui sa ma contrazica un barbat, cu argumente solide. In orice caz, sunt aproape convinsa ca barbatii sunt incapabili de schimbare, progres sau maturizare.

Sunt cai in viata care te poarta spre cele mai incurcate si dificile situatii, in care echilibrul nu are niciun sens. Deasemenea, sunt hotarari luate de altii in numele tau, care nu au un rezultat bun pentru nimeni. Si ramai, cu capul in maini si cazut pe ganduri si te intrebi: sa accept asta?

Eu as zice, sa mergi mai departe, sa cuceresti pe toti cu sarmul si feminitatea de care dai dovada si daca te lovesti din nou de situatii in care exista invinsi, bucura-te, ai mai bifat o casuta de pe lista vietii.

Posted in: adevaruri ratate,alice nastase,contextualitate,discernamant,disputa dintre femei si barbati,fericire absoluta,fericire relativa,hotarari,indragostirea,nu avem rabdare,sarm