miercuri, mai 11

The Gods must been crazy

O familie de boșimani (engl. bushmen) care trăiesc în deșertul Kalahari, descoperă tehnologia sub forma unei sticle de Coca-Cola.

Cum poate un „nu” să însemne de fapt un ”da”, cum facocerul nu suportă focul și-l stinge cu picioarele, cum de fapt societatea și noi oamenii cosmopoliți suntem mult mai înapoiați și total dependenți de mașinăriile noastre ... despre mândrie, prietenie, familie, supraviețuire într-o lecție de viață în 5 episoade.

Filmul spune povestea unei societăți unde nu există nici noțiunea și nici cuvântul ”rău” sau ”bine” . Unde acei oameni sunt de fapt mai oameni decât noi, pentru că adevaratele valori nu se măsoară în bancnote, pentru că au respect față de mediul în care trăiesc și nu-l distrug și pentru că sunt un mic popor care crede că sunt binecuvântați pe pământul în care trăiesc. Impresionant!
Vizionare plăcută!


duminică, mai 1

De ce bărbații nu ascultă și femeile nu știu să se uite pe hartă

"În termeni simpli, femeile sunt mari oratoare, bărbații nu. Nu este un șoc. Din cele 42000 de gesturi, expresii și mișcări, dacă le adunați, aveți 20, 25000 de semne comunicative pe zi ce ies de la o femeie tipică, fără efort. Bărbatul tipic rostește de la 7 la 10000 pe zi. Diferența se observă la masa de seară pentru că el a terminat cele 10000."

sâmbătă, aprilie 30

People's car

O reclamă reușită. Subtilă, bine făcută, care-ți merge la inimă ... și care-ți lasă ș-un ușor zâmbet la sfârșit.


marți, aprilie 26

Dealul Mănăstirii Galata

Urcând strada pe lângă Catedrala Catolică și Belvedere, urci și dealul Galatei. Ieșean fiind, poate nu acorzi atenție faptului că te afli pe una dintre cele 7 coline și că astfel ai prilejul la o panoramă deosebită asupra reședinței de județ.
Altitudinea maximă este atinsă în apropiere de Miroslava, 186m, dar, mănăstirea este amplasată astfel încât să permită comunicarea cu alte coline ale Iașiului. Spre est, avem deschidere spre dealul Cetățuia, urmărind astfel curgerea Nicolinei și vărsarea acesteia în albia Bahluiului, chiar mai jos de mănăstire, mai precis, în partea nordică.
În trecut râurile Bahlui şi Nicolina formau în zona de la poalele dealului Galata o mlaştină, care se întindea până la Mănăstirea Frumoasa.
În prezent, cartierul Galata, reprezintă oarecum o zonă periferică datorită faptului că râul Bahlui și calea ferată, izolează zona de centrul orașului. Periferică sau nu, are tendința de a deveni un cartier de vile, locuințe boierești cum ar spune unii.
“Galata” este un cuvânt de origine turcă care înseamnă – poartă. Se spune că în vechiul Constantinopol, exista un cartier sinonim, unde locuiau domnitorii care mergeau la Înalta Poartă pentru a primi firmanul de domnie. De aici, ctitorul locașului, Petru Șchiopul îi dă numele.
Mergând strada ce tocmai am început a o urca observăm un indicador spre dreapta, care ne conduce spre Mănăstire. 
Casele sunt curate, dispuse paralele cu străduța care ne indică edificiul. Turnul clopotniță se vede de la intrare. Lateral se întinde Iașiul, cu soldățeii lui de ciment pe post de blocuri.
 
Biserica, care a primit hramul "Înălţarea Domnului" , cunoscută sub numele de "Galata din deal", a fost construită de către domnitorul vremii, Petru Șchiopu,  între anii 1582-1584, și sfinţită în anul 1584. 
Astăzi, am găsit-o ca pe o oază de liniște, unde locuitorii orașului pot veni să se închine sau pur și simplu să citească o carte, în foișor sau pe una din băncile din curte. 
Deși, am lăsat la intrare clopotnița, fără a da detalii despre statornicia ei, în momentul întoarcerii cu fața spre ieșire, peisajul e poetic, iar momentul rămâne închis spre veșnicie.

Timpul în Galata pare să se oprească, parcă și verdele e mai verde, parcă și brazii sunt mai înalți și parcă și Iașiul e mai colorat.
Zidul bisericii este asemănător cu cel al altor mănăstiri din oraș, are același aspect de fortăreață, la intrare oservându-se încă urmele stemei Moldovei din vremea lui Mihail Sturdza.

Pe partea estică, există o potecă, cu scări de acces care dau spre Calea Galata. Strada în care am dat, coboară în serpentine până în cartier, doar că de sus, de pe dealul mănăstirii, prin frunziș și flori de vișin se ițește un monument.
Mausoleul eroilor căzuți în primul război mondial, a fost construit între anii 1928-1930, după un proiect al lui Henri Coandă, pentru păstrarea osemintelor celor aproximativ 6000 de soldați-eroi din 15 comune ale județului.
Astăzi, pământul de sub el, este  puternic dorit, pe rol in tribunale, ca și când morții ar trebui să iasă din morminte. Dacă înainte existau 6 cruci mari și 600 de cruci mici, acum am regăsit crucile mari, dar mult mai puține cruci mici. Ș-am rămas, de partea cealaltă a străzii îndrebându-mă: "dacă nu avem respect pentru cei vii, ce respect ar putea să aibă unii pentru eroii căzuți?"


 Voi reveni!

sâmbătă, ianuarie 15

1000 de chestii mișto

Prin vara AIESEC a promovat o idee super genială “1000+ ways of global change”. Ieri, am văzut un filmuleț al unui canadian, Neil Pasricha despre “1000  awesome things”. Well, îmbinând cele 2 idei, voi scrie 1000 de posturi în care voi prezenta 1000 de lucruri care m-au impresionat și totodată mi-au influențat ziua, atitudinea, deciziile s.a.m.d. Dacă vreau ca lucrurile să se schimbe în jurul meu, trebuie să fiu conștientă de ce/cine sunt înconjurată, să realizez anumite lucruri, să văd anumiți oameni. Deci, schimbarea trebuie să înceapă prima dată de la mine. E o provocare îndrăzneață, așadar voi reveni cât de curând!

p.s. sunt recunoscătoare Internetului că l-am putut citi și descoperi pe Neil Pasricha.

vineri, ianuarie 7

Sfârșitul nu-i aici

Atunci când crezi că eşti ultimul vierme de pe pământ, uitat într-o scorbură, adu-ţi aminte că este loc şi de mai rău. Şi-mi tot răsună-n minte, de o vreme, câteva cuvinte ... şi un om.

"I realised I may have no hands to hold my wife, but when the time cames, I be able to hold her heart. I do not need hands to hold her heart." (Nick Vujicic)

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons