Vis sau realitate: Memorialul durerii ~ Mariana Ichim

“Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie” (Ana Blandiana despre Memorialul Durerii)

Oras inconjurat de raurile Tisei, Izei si Ronisoarei, Sighetu Marmatiei este locul de rezistenta al victimelor comunismului, acolo unde este astazi Memorialul Durerii. Muzeu ridicat in amintirea a ceea ce a fost Stalinism romanesc, evoca un trecut dureros pentru parintii, bunicii si rudele noastre ce au fost incarcerate in aceste locuri de tortura ale securitatii. Ridicat prin bunavointa Anei Blandiana si al lui Romulus Rusan, locul este marturia vie a celor 45 de ani de comunism.

Cand e sa ma gandesc la Memorialul Durerii, imi aduc aminte de documentarul difuzat in episoade la TVR si realizat de dna Lucia Hossu Longin in care ne erau prezentate marturii, evocari si reevocari ale acelor ani. Tot dumneaei, a scris o carte foarte sugestiva si relevanta: “Memorialul Durerii: o istorie care nu se invata in scoala”. Istoria, ramane scrisa in carti si se invata in salile de clase. O carte despre care citez : " Nu vrem sa umezim ochi, sa smulgem compasiuni sau sa devenim negustori de orori. Noi, cei care am fost acolo, nu vrem nimic, nu cerem nimic, nu pretindem nimic, decat numai sa ne acceptati ca martori."

Pe zidurile din curtea interioara a inchisorii stau marturie mii de nume, victime ale regimului comunist din Romania. Personalitati ale vremii, ministri, profesori, doctori, presedinti de partid, deputati, senatori, secretari de stat, istorici, comandanti, episcopi, preoti au fost jertfiti fara nicio mila.

Exista cate o celula de pedeapsa in fiecare inchisoare, iar detinutii erau izolati in bezna absoluta, legati de un inel din mijlocul celulei, tintuiti de picioare de o bila neagra de otel. Detinutul era incarcerat, dezbracat si descultat, infometat, legat si infrigurat. Lasat sa hiberneze in intuneric si-n aceste conditii zile in sir. Unii, cei mai puternici din punct de vedere mental, ieseau constienti, altii, mai slabi dadeau in delir si nebunie.

Erau supusi si tinuti in conditii barbare de trai, dusi in camera de carcera, in lagarele de exterminare li se aplicau metode de tortura precum: smulgerea unghiiilor de la maini si de la picioare, ancheta insotita de socuri electrice, arderea talpilor anchetatului cu flacara oxiacetilenica, ancheta cu tigara aprinsa, aplicata de preferinta pe scrot sau pe abdomen, bataia la testicule cu un creion negru, violarea femeilor si fetelor si multe alte metode barbare.

Sugestive sunt, poeziile ce le-am gasit in camerele-muzeu. Dintre toate am retinut-o pe aceasta:

“Un coridor ingust si nu prea lung
in care sase pasi ori sapte ajung
ca sa-l strabati pana la cap si este
rece si gol, cavou fara ferestre
din care poti sa iesi nevatamat
daca te misti mereu neincetat.
Pornesc cu pas marunt, incetisor
si dornic ca sa ies invingator,
las sufletul sa plece-n lumea mare
si evadez astfel din izolare.
Doar trupul meu ca un automat
se misca, du-te vino neincetat
si zile-ntregi in bezna si in frig
eu trec de gratii si de orice dig
ma regasesc afara-n libertate
si retraiesc momente minunate
fara calai si fara turnatori,
pana cand suna clopotul in zori
si la vizeta-apare un bandit
si ma intreaba: "inca n-ai murit?"
Ma intorc din lumea mea sihastra
si ii raspund: "Nu! Dupa dumneavoastra."

In sala hartilor sunt prezentate pe sase harti, prin crucile de pe ele, locurile de detentie, azilele psihiatrice cu caracter politic, locurile unde au avut loc executii si gropile comune.