Creioane colorate

Pe blogul meu, de-a lungul timpului ai citit diverse chestii: frustrari, neintelegeri, bucurie, copilarii, chestiute banale, nonsensuri si cate si mai cate. Ce-mi tuna si-mi aduna aici au fost declarate. Si am momente, cand vin si deschid blogul si imi amintesc de mine. Ba chiar rad de mine insami. Ma consider copila. Imi gasesc greseli de scriere (nu mai zic ca altii imi gasesc bug-uri si nu fac nimic sa le corectez). E interesant cum se face ca imbatranind uit ce-am fost acum o vara sau acum doo veri, aproape ca nu constientizez cat ma schimb de la an la an. In concluzie, e util un blog.

Totusi, n-ai citit de mult despre desenul colorat din viata mea ca mai aminteam, metaforic, despre subiectul asta. De ce? Pentru ca n-aveam creioane colorate ca sa fac un desen frumos.
Vara asta am gasit o pereche :). Am reusit astfel, sa trag unele din cele mai frumoase linii din viata, sa pictez cele mai frumoase amintiri, sa scriu cele mai frumoase ganduri, sa-mi schimb tabloul de zi cu zi cel tineam atarnat chezis pe perete.
Nu stiu daca zambetul meu de afisat e altul, daca cei care vin in contact cu mine vad schimbarile produse (nu ca ar conta prea mult) dar, in mine zace un zambet continuu. Si e misto rau de tot cand porti in gand, in suflet, in umbra, in pasii marunti, in ochii mari caprui, pe buze, pe chip, in palma-mi mica, la brate un ... suflet de om frumos care te suporta cu cele mai tampite idei si cu cele mai idioate ganduri.

Cu alte cuvinte, sunt foarte fericita si cu aroganta pot spune ca-s mandra de cata culoare si frumusete am putut sa punem in acest tablou, intr-un timp relativ scurt.