11:33 p.m.
Mariana Ichim
În seara asta scriam un mail unei bune prietene stabilită recent în Canada. Și dintr-o povestire într-alta îmi pun întrebarea "Pentru ce trăiesc????"
Știți și voi chestia aia cu culmi uneori deloc amuzantă, nu? Eh, am ajuns la concluzia că și eu am o culme.
Culmea trezirii: neuronu meu pe jumate senil punându-și întrebări.
Așadar Focă, pentru ce trăiesc?
Ar fi trist să vin cu răspunsul imbecil că trăiesc pentru a merge la școală ca să-nvăț să citesc, la facultate ca să-mi găsesc o slujbă cât de cât ok, la serviciu ca să nu mai cer bani de la ai mei și apoi la pensie ca să facă mișto statul de mine și să mor mai repede că nu-mi ajung banii lor. N-am scris de grădiniță nu pentru că nu mi-a fost dragă ci doar pentru că n-am mers. Ok, deci clar nu-i ăsta răspunsul, chiar și eu pot mai mult de atât.
Atunci? Trăiesc ca să fac bani? Să am haine frumoase, extravagante, mașină, casă la stradă cu lac în spate, gadget de ultim moment, unghii porțelanate? Imbecil răspuns și ăsta. E imbecil din simplul fapt că dacă adun 30de oameni și îi întreb cine a fost cel mai bogat om acum 10 ani, nu toți vor ști să-mi răspundă. Nici dacă-i întreb ce era la modă acum 10 ani. Deci, cu toată faima de moment și cu toată bogăția, astăzi e un anonim.
La o concluzie e sigur că am ajuns. Nu trăiesc ca să fac bani, nu trăiesc nici doar pentru a-i cheltui, nu trăiesc pentru a mânca și pentru a bea.
Dar totuși, de dimineață până seara alerg pe ici-colo ca un titirez așteptând momentul când ajung acasă, epuizată psihic și fizic. Fac serviciu câte 9-10-11-12 ore pe zi (mai rar 8 ore în anul 2012), vin acasă visând patul încă din Copou, de aceea într-o zi obișnuită, activitățile principale sunt: mănânc, dorm, muncesc, mănânc, dorm, mănânc. E un ciclu care se închide cu verbul a mânca. Culmea, nu-s chiar așa de grasă. Cu alte cuvinte, trăiesc ca să-mi fie bine?? Cam clișeic.
Da, trăiesc pentru că am o viață. Trăiesc fără instrucțiunile de folosire. Viața mea poate și a voastră e un serviciu care mi-a fost oferit, fără să fiu întrebată. L-am primit și atât, m-am bucurat că l-am primit, mă mai bucur din când în când că l-am primit, dar nu știu ce să fac să funcționeze în starea lui optimă. De aceea ajung să-mi pun astfel de întrebări în momentul în care vreau schimbări.
Aș vrea să-mi fac propriul manual de utilizare al vieții, un manual de care să-și aducă aminte și alții. Parcă n-aș vrea să trăiesc doar pentru mine.
Răspunsul e mai mult amplu decât simplu. Trăiesc într-o lume complicată care uită pentru ce trăiește, deoarece nicio școală nu-ți găsește răspuns la întrebarea care începe cu prepoziția "pentru" ci doar la cea care-ncepe cu "cum?" și uneori nici la asta nu dă răspunsul potrivit.
O seară frumoasă prieteni! Să auzim de grade cât mai calde în termometre!
