Fii un ambasador pentru țară (I)

Un ambasador, definit în termeni simpli pe înțelesul tuturor, poate fi acea persoană care reprezintă o țară în timp ce trăiește în altă țară. 

Majoritatea românilor au părăsit granițele țării noastre. Unii dintre noi ne-am întors, alții au rămas acolo. Cu toții ați văzut lucruri mai frumoase decât acasă, ați văzut și lucruri care vă erau cunoscute, dar sigur sigur ați văzut și părți care nu v-au plăcut, gândindu-vă în momentul respectiv cât de norocoși suntem că, noi, românii, nu le avem.

Nu neg faptul că avem o evoluție înceată, că avem țigani, că suntem leneși, că se formează cozi, că se închide la ora fixă ghișeul, că e birocrație multă, că e corupție, hoție, demagogie etc. 

Întrebarea mea e următoarea: ești conștient că toate astea de mai sus există pretutindeni, adică cam în fiecare țară, într-o anumită pondere?

Eu te-nțeleg că ești sătul, obosit, stresat, îngrijorat, sărac, nedreptățit pentru că și eu sunt, dar nu uita locul de unde ai plecat. Zic asta pentru că astăzi citeam pe facebook descrierea unei poze care ilustra pe bunicul cuiva. Cuvintele respective m-au mișcat într-atât încât să scriu despre asta. Zicea așa:

"Copile, ți-aduci aminte când te plimbai desculț prin țărână, alergai cât era ulița de mare, vă jucați cu rațele, cu oile și cu cățăii toată ziua, mâncai mămăligă cu lapte, te împărtășam duminecă la liturghie, mergeam la nunți și la înmormântări la neamuri, băteai cuie cu tataia, coseai și învățai să fluieri de la vecinul Marin? Prostiile astea te-au făcut mare și apoi director, maică. Să nu uiti niciodată asta!"(A.Dejica)

Aparent, pentru toți România repezintă acasă, deși nu toți vorbesc despre România ca fiind acasă în momentul în care ajung după graniță. Când ajung acolo vorbesc despre ea ca și cum ar fi un mare rahat. Citez o bună prietenă, mi se pare nașpa să pleci de undeva pentru faptul că nu te-ai descurcat în țara ta ș-apoi s-o caci și să mai convingi și pe alții sau să-i enervezi că România nu e nu știu ce. Cu alte cuvinte să-l faci să se simtă nașpa că mai stă în țara lui.

Așadar, nu contează ce funcție ai, de ești director sau șomer, de ai plecat sau ai rămas, adu-ți aminte de vorbele lui Dejica, eu tind să cred că-s foarte bune de ținut minte. Oriunde ai călători, devii automat un ambasador pentru țara ta. Știu că te vei simți liber să te porți și să acționezi așa cum îți place, că vei vrea să experimentezi libertatea și multe altele. Gândește-te totuși că acțiunile pe care tu le consideri normale, pentru oamenii în țara în care ai ajuns lasă o impresie despre tine și despre cei rămași în locul tău de baștină. Dacă tu crezi că acest lucru nu te afectează în mod direct, vei descoperi mai târziu că felul de percepere al lor va afecta modul în care te tratează. Nu puțini au fost luați drept țigani în străinătate, nu? Sau nu puțini au fost străinii surprinși să vadă că nu aveți pielea neagră și sunteți blonzi, nu-i așa?

Dacă tu te plângi de lucrurile rele de acasă față de cei din străinătate, asta nu îți va aduce compasiune din partea lor, mie una nu-mi inspiră decât respingere persoana care vorbește pe cineva de rău sau cea care se lamentează. Altfel spus, îți vei crea cu mâna ta o imagine proastă. Răul cel mai mare e că nu ai numai tu de suferit, cum ar fi normal, ci au toți de suferit și cei care sunt acolo, dar și cei care au rămas acasă. De ce? Pentru că cei care rămân sunt priviți prin prisma publicității făcute de tine.

Poate ar fi cazul să vorbești doar de lucrurile faine de acasă căci avem multe lucruri faine. Raportat la o scală mai mică, un lucru asemănător se petrece și-ntr-o familie, nu-i așa? Doar naivii, își spun problemele pe la diverși, cei mai mulți preferă să le țină discrete, căci altfel ar dăuna imaginii lor. 

Nu știi care sunt lucrurile faine? Voi încerca să fac o enumerare în postul următor.

Până atunci, fii ambasadorul țării tale, ai o răspundere în privința asta! De ce? pentru că ai prietenii și familia care ți-au rămas în România și ar fi păcat să-i vorbești de rău.

Posted in: ambasador,Dejica,romani,Romania

J.O. în România: utopic sau ironic?

România nu merită să fie gazdă a Jocurilor Olimpice în următorii ani. De ce? Pentru că neuronii pe care îi are sunt pe jumate adormiți și nu-s capabili să organizeze un asemenea eveniment. România e o țară care dacă se vede cu bani, nu știe ce să facă cu ei, dacă n-are bani și vrea ceva se duce și se împrumută. 

Am să fac o comparație destul de urâtă, dar am să vă rog pe voi să extrageți miezul și să nu luați cuvintele mot-a-mot. 

Am cunoscut la un moment dat o domnișoară (gen pitzi) care s-a văzut într-un final cu salar, bani siguri, veniți lunar. În prima lună i-a cheltuit pe haine, a doua lună a ieșit în club, a treia lună și-a luat iar haine și după vreo jumate de an a realizat că salariul nu-i poate menține fizicul la adevărata valoare. Așa că, stimabila a apelat la un împrumut, pe care firește l-a cheltuit în același mod. Era foarte populară și apreciată în grupul ei. Și atât.

România, care nu mai e demult domnișoară, procedează relativ la fel, face împrumuturi ca să-i investească total aiurea în trotuare pe drumuri comunale care traversează lanuri de porumb, în parcuri pentru copii în sate de batrâni și în alte astfel de exemple.

Dacă ar fi să organizăm Eurovisionul sau Jocurile Olimpice, am mai ieși din datorie? Planul cincinal al lui Ceaușescu de acoperire a datoriilor s-a zis că a fost drastic, e drept că a avut finalitate, dar totuși s-a lăsat cu revoluție. Pesimismul meu, mă face să cred că nu mai pupăm noi datorie externă zero, cel puțin atât timp cât țara noastră apare pe hartă.

La extrema cealaltă, non-financiară, suntem oameni talentați. Din 1976 și până acum, la J.O. de vară, la gimnastică n-am căzut niciodată sub locul 3 și ocupăm locul 2 în lume ca medalii câștigate printre țările care nu au organizat evenimentul. Sunt cifre impresionante, sunt lucruri palpabile și abia acesta este un brand de țară. Sportivii români au strâns un total de 292 de medalii. Anul cu cele mai multe medalii câștigate, a fost cel din 1984, când performanța a fost recompensată cu 53 de medalii. 

Iată mai jos dovada talentului românesc în sport, de la începutul participării țării noastre la Jocurile Olimpice și până acum:

Jocuri Olimpice	Aur	Argint	Bronz	Total
Gimnasticã	24	20	25	69
Canotaj	19	10	8	37
Atletism	11	14	9	34
Caiac-canoe	10	10	14	34
Lupte	7	8	17	32
Tir	5	4	5	14
Scrimã	3	4	7	14
Natatie	3	2	4	9
Haltere	2	6	3	11
Box	1	9	15	25
Judo	1	0	3	4
Handbal	0	1	3	4
Cãlãrie	0	1	1	2
Bob	0	0	1	1
Rugby	0	0	1	1
Volei	0	0	1	1
Total	86	89	117	292

Sursa: www.onlinesport.ro

Personal, atunci când aud imnul României și văd drapelul ridicându-se pentru locul 1, am o senzație de furnicături prin corp și cel puțin pentru 30 de secunde cât este intonat imnul mă simt mândră de români, așa prostuți și infantili cum suntem. Ca-n povestea aia cu cioara care-i spune bufniței: unde va vedea cei mai frumoși pui să ocolească acel cuib, căci e cuibul ei.

Să avem zile răcoroase și fără nervi!!!

Posted in: datorie,gimnastica,Jocurile Olimpice,Romania