O frica

Cred ca am realizat un adevar ...

Vorbeam intr-o seara cu o persoana draga mie ... si dintr-o discutie in alta imi zice o replica de genul " cred ca esti panicata de refuz " ...

Vorba lui a fost ca un gong, care te trezeste dintr-o lume in care credeai ca existi, dar de fapt e doar un paravan ca sa nu vezi ce e in realitate .

In toti acesti 12 ani, am incercat sa-mi strang cat mai multi prieteni ca sa nu simt singuratatea. Si am. Am prieteni fel si fel. Ideea e ca nu stiu daca din acesti toti asa zisi prieteni sunt doi-trei care ar fi dispusi sa ma ajute cu adevarat indiferent de gravitatea situatiei.

Incet, incet, cu fiecare vorba pe care o pun aici, si gandindu-ma tot mai mult, inteleg, ca de fapt nu e panica lui NU ... e mai degraba frica de dezamagire. Sunt obisnuita sa-mi fac planuri, planuri din care de cele mai multe ori fac parte si "prietenii" mei, si tot de atatea ori am avut ocazia de a primi amanari, sau refuz, sau un "poate dar mai vedem" ...toate acestea duceau la a nu mai face nimic, ramaneam ... dezamagita. Nu au fost putine datile. Si o zic cu mare regret si durere.

Iata ca de la dezamagire la frica e doar un pas, un pas de furnica. O data intrata frica in suflet intra panica, intra altceva ce nu-l pot explica ... in mod cert, e un sentiment, care macar o alta persoana l-a mai trait.

Si poate ca da, intr-un fel imi e frica de refuz ... pentru ca in momentul in care vreau ceva si implica latura umana, raspunsul e foarte imprevizibil, nu tine cont de nici o ipoteza, de nici o variabila ...poate fi da, sau poate fi nu .. de retinut ca un NU e tot NU. Iar un Nu repetat duce la deznadejde, negativism, neincredere ....si la multe alte negatii ...

Posted in: Din viata mea