De vorba cu o cafea rece

Ma gasesc din nou singura band o cafea usor amara si rece. Ce inseamna usor? Usor e o combinatie destul de periculoasa spre a fi nedulce … gustul amar ar trebui sa ma faca sa ma stramb si sa ignor acest drog, dar din contra e in concordanta cu mine, il accept asa cum e. Ma opresc aici, deoarece nu stiu daca am inceput cum trebuie si mai ales daca stiu ce anume sa scriu.

Sunt momente in viata cand am ceva de spus, cand simt ca sufletul meu vrea sa zica ceva … si parca urla, parca geme, ori poate plange de dorinta de a-mi spune iar eu, afona, nu-l aud, doar il simt pulsand in piept si-n gat a neputinta.

Asta e problema oamenilor. Sunt atat de multi oameni care fac sens doar la ceea ce aud si trist, nici atunci macar. Si punct. Iar cand m-am referit la aceasta caracteristica, ma refeream strict la sensul denotativ al cuvantului.

Ma surprinde de cate ori m-am gasit surda la cuvintele unuia sau altuia, de cate ori ma stradui sa-l aud pe cel de langa mine, dar in sinea mea sa nu-mi pese ce spune. Ce sa insemne asta din partea mea ? Indiferenta ? Egoism ? Dar nu vreau sa vorbesc despre auz, vreau sa-ti vorbesc strict de sentiment, de simt, de suflet.

In momentul de fata ma simt la jumatatea celor 20000 de leghe ale lui Verne, in adancurile reci ale unui ocean. Am obosit atat de tare incat nu-mi mai pasa de nimic, mi-a mai ramas un singur scop : sa ajung la cele 20000 de leghe. Si pentru ambitia asta fac atat de multe compromisuri si imi ignor nevoile, imi ignor simturile care icnesc in mine a neputinta gata sa renunte la orice lupta. Ajung sa ma ignor pe mine. Nu stiu ce ma asteapta acolo, dar eu vreau sa ajung. Nu stiu daca acolo ma asteapta linistea dupa care alerg atat de mult, nu sunt sigura nici daca voi avea ocazia sa ma odihnesc si mai ales nu stiu daca voi fi fericita ca voi fi reusit sa ajung. E trist, lupt pentru ceva dar nu stiu pentru ce. Nu stiu sa ma bucur de lupta. Ai auzit ?!!!! Nu stii sa te bucuri !!!

Privesc oamenii pe strada si am sentimentul ca nu sunt singura ... care imbatraneste, care e pe calea pierzarii. Si trebuie sa subliniez ca nu ma refer la ani cand zic despre batranete. E cu mult mai greu si mai trist daca ai ajuns sa te intrebi la 22 de ani daca nu cumva esti prea batrana pentru varsta ta. Ar fi firesc sa pot zambi fara motiv, sa pot plange doar din bucurie, ar fi normal sa pot dansa in mijlocul strazii pentru a-mi manifesta trairile, e adorabil sa alerg pana in bratele cuiva si sa-i sar in gat. Imi doresc sa ma eliberez de griji si sa fiu eu. M-am saturat de masti, m-am saturat de barfe, de rautate, de ipocrizie, poate si de mine, m-am saturat sa fiu buna cand nu se merita, am obosit sa iert in zadar fara a gasi semne de imbunatatire, m-am plictisit sa muncesc fara a fi luata in seama. Imi doresc sa fiu singura sa ma aud si sa ma inteleg. Dar nu vreau sa fiu singura. Nu-mi place sa fiu singura. Par a fi solitara, dar de fapt nu sunt. Tanjesc dupa compania oamenilor. Atunci ce vreau ?

Am momente cand copii starea celuilalt si o falsific. Dar atat de nepriceputa sunt ca nici nu stiu sa-mi atribui o stare de spirit care mi-ar face bine. Mi s-a zis de multe ori ca am un suflet curat. Sa fie asta un avantaj pentru a-l simti pe cel de langa mine ingandurat si trist, cand el de fapt se arata vesel si lipsit de griji ? Ar fi in regula daca acea persoana mi-ar fi un strain, dar ce se intampla daca el imi e apropiat ? Ei bine, in sfarsit aici am un raspuns. Nu e in regula deloc.

Nu sunt omul care insista, cand e vorba despre sentimente. Pentru mine inseamna foarte mult vorba “dragoste cu sila nu se poate”. Va rog, nu luati ca atare aceasta vorba. Nimic nu se poate face bine cu forta. Daca are ceva pe suflet nu-l pot obliga sa-mi zica, o va face cand isi va gasi cuvintele, cand va simti nevoia sa vorbeasca. Tot ce pot face e sa-i fiu alaturi, sa-l mangai si sa-i distrag atentia. Nu o voi face bine, pentru ca nu se implica cu totul iar eu voi simti asta si ma va intriga. Ramane un 10% rebel care nu vrea sa se alature. Si ar trebui sa fie in regula, deoarece asa fac si eu.

Dar cum starea lor trece de la ei la mine, creste ceva care ma determina sa domin, imi vine sa-i iau si sa-i scutur bine, poate sa le dau si o palma si sa tip zicandu-le : wake up !!!! E normal ? La o analiza as zice, de ce sa ma complic, treaba lor, n-au decat sa nu-mi vorbeasca, pot trai si fara discutia lor. Si incep sa rad. Nu pot fi indiferenta. E placut de ciudat sa vrei sa fii indiferenta si sa nu poti, sa stii ca poti fi rea dar sa nu ai chef sa fii asa. Dar si aici e o limita, iar delimitarea e atat de subtire incat trec foarte usor in frustrare.

E placut sufletul omului. Sunt multi care l-au asemanat cu un cameleon ... eu l-as asemana cu o linie de inalta tensiune in curent alternativ. De ce ? Acum zambesc. Am facut o comparatie cel putin ciudata pentru un economist unde singurul contact cu energia electrica e cel cand primeste si plateste factura la E.ON si cand apasa comutatorul. Poate ar fi interesant sa descriu afirmatia mea.

Hai sa ne referim la sentimentele ce pulseaza in noi ca la fluxul de curent alternativ prin liniile de inalta tensiune. Curentul electric genereaza caldura, forte, sentimentele genereaza stari. Fluctuatiile sunt de cele mai multe ori sinusoidale, in ambele cazuri. Sunt inselatoare, iti fac bine dar iti pot pune si viata in pericol daca nu esti atent la ele. Dar vezi tu, aceste sentimente nu ar lua nastere daca nu ar fi un corp, cum nici curentul electric nu ar putea genera efecte daca nu ar fi linii de legatura, generatoare ori alte natii de bobine care l-ar pune la treaba. Pentru asta sunt liniile de tensiune. Pentru asta avem un suflet.

A fi multumit cu tine insuti e ca atunci cand plictisit de intuneric te repezi si aprinzi lumina. Si fulgerul e o forma de electricitate, ma regasesc de multe ori in el ... ma inspaimanta, dar asa suntem si noi inspaimantatori, aprigi ...

Cred ca am fost tulburata in gandurile mele de nu stiu ce factor perturbator deoarece nu-mi mai gasesc cuvintele necesare pentru a explica precis comparatia facuta. Consider ca cel mai important e ca pentru mine are sens ce am vrut sa zic. Si e suficient. Zambesc din nou. Dar nu va zic de ce.

Privesc din nou aceasta cana galbena, pe jumate plina cu cafea ... o cafea rece, tentanta, dar de prisos in a ma ajuta cumva. O voi bea pana la capat. Nu stiu ce voi gasi la fundul canii, probabil nimic, ori poate totul ... la urma urmelor e doar o cafea, nu poate face minuni.

Sa am o zi tupeista! Si voi la fel!

Picatura de pe marginea unui pahar plin

Iată-mă în fața unei foi albe de internet, mă surprind ascultand aceasta melodie iar cuvintele ei, imi rasuna prin fiecare celula nervoasa a mintii mele ..."I 'm all out of love, I'm so lost without you I know you were right believing for so long I 'm all out of love, what am I without you" ...

Iata-te pierduta printre gandurile a 3 oameni, a 3 suflete ... a mai multor suflete. Si te simti incatusata, fara a putea face ceva, te simti inutila si totusi importanta. Mii de stari urca, se opresc in piept si apoi se inghesuie in gat gata, gata sa iasa in orice clipa. Mii de lacrimi incerc sa-si gaseasca scapare prin colturile inguste ale ochilor tai calzi. Iar tu, tu te simti din ce in ce mai mica. Simti cum vantul iti joaca o aurie suvita de par si ... il lasi, nu te gandesti ca ti-o muta de pe nas, pe gura, apoi pe obraz si iar pe nas. Dar lui ii pasa, ii place acest joc si iata ca vrea mai mult ... acum iti ravaseste tot parul, fiind nevoita sa ti-l tii cu mana. Vazandu-se incoltit, iti patrunde in trup, lasand o urma rece pe sira spinarii ... te ia un fior si te trezesti din visare. Iata-te in fata acestei intinderi de apa. O privesti indelung, ca si cum nu ai mai privit-o niciodata pana acum, ca si cum e prima oara cand observi cat de intinsa e , cat e de amenintatoare, cat rau ti-a putut face de-a lungul anilor.

Apoi realizezi ca ea iti e dusman, ca ti-a luat ce iti era mai drag pe lumea asta, ca te-a lasat singura, ca o urasti si totusi o iubesti. Realizezi ca dansa si ghearele reci ale mortii, ti-au adus nefericirea in viata ta, neputinta de a pastra si de a creste pe chipu-ti un zambet de-a lungul anilor. Iti dai seama, ca ti-a macinat sufletul si a supt ce aveai mai frumos in el, frumusetea de a vedea cu proprii tai ochi viata, de a o trai ... aceasta intindere de apa, pe de o parte maiestuoasa prin ondularea valurilor sale, puternica rupand malurile an de an, libera si nestatornica.

Te gasesti, tu o fiinta efemera in fata unei forte uriase, care ar putea sa te zadarniceasca in secunda imediat urmatoare, fara ca tu nici macar sa protestezi. Si totusi, cunosti toate amenintarile dar nu-ti mai pasa. Ai cazut in acea veche stare, binecunoscuta tie.

Iti refuzi orice gand, iti refuzi orice amintire, ii ordoni sa nu incerce sa-si gaseasca croi prin mintea ta. Dar, din nou, nu te asculta. E acolo, a ajuns si te sileste sa-ti amintesti tot ce va leaga. Rece cum iti e pielea, simti instantaneu caldura mainii lui, care te ajuta si iti arata inceputurile voastre. Prima lui privire pe tine cand i-ai fost total indiferenta, erai ... o alta fata, una din sutele pe care le stie. Incerci sa faci un efort sa-ti amintesti daca i-ai strans mana ferm, dar zadarnic, incercand, renunti. Apoi iti amintesti grija lui, prieteneasca credeai ca e, si poate asa era. Dar il aveai cucerit, ii dadusei zambetul tau, lumina din ochi. Si el iti daduse din toate, dar incapabila de a iubi si de a vedea iubirea altuia, nu ai primit, nu ai vazut, nu ai simtit. Fiinta efemera ce esti, de ce ai sufletul inghetat?

Apoi, dintr-o data mintea face un salt. O nu, acum descoperi ca el a fost, chiar el? El te-a ajutat sa te ridici cu grija, cu cat mai putin efort, cazuta fiind la pamant, el incerca sa-ti zica cuvinte calde si incurajatoare. Pe jumatate fiind ametita de durerea ce iti sageta corpul, nu ai simtit decat acea voce calda, care parca iti alina din durere si te imbarbata punandu-te pe picioare. Apoi ai simtit mana, atingerea lui pe pielea ta a fost placuta, nu stiai cine e si nu conta, ai fi vrut sa te poata lua in brate si sa nu-ti mai dea drumul. Stiai ca acea atingere e sincera, e plina de dragoste, tanjeai dupa o astfel de atingere, asta cautai, asta iti lipsea. Si pentru cateva secunde erai euforica, cu o durere in trup, dar fericita, implinita. Nu conta cine e, stiai ca viata ti-l va arata din nou, asa fericita ai mers mai departe, ai gasit suficienta forta in tine pentru a continua. Esti o femeie puternica. Cine, vreodata, ar fi fost in stare sa renunte la ceea ce gasise fara a cauta cu privirea, fara a nu gasi raspunsuri la intrebari. Tu i-ai dat drumul, cu riscul ca inca o data ii vei intalni atingerea, dar de data asta mai ferma. Ai renuntat si pentru asta te cert! De ce sa renunti? Nu ai cumva si tu dreptul la fericire? Nu ai cumva nevoie de o imbratisare care sa te ascunda de toate loviturile care se indreapta spre tine la fiecare pas? M-ai dezamagit foarte tare, nu ai vrut sa cauti, nu ai vrut sa lupti!

Dar priveste, priveste cum el lupta, cum incearca tot mai mult sa fie in preajma ta. Ca si cum, i-ai face un bine, ca si cum i-ai umple un gol. Te cauta neincetat, chiar si atunci cand tu iti pui intrebarea trebuie sa ma caute? Timida, mintea iti pune o alta intrebare: as vrea sa nu mai caute?
Iar inima, nucleul ratiunii din sufletul tau, se cutremura la o posibila afirmatie. Realizezi ca iti e bine cu el, ca incepi sa vezi culorile vietii cu el, incepi sa furi din bucuria de a fi fericita, de a putea rade cu ochii. Da, draga mea, realizezi aici in fata acestei intinderi de ape ca ... te indragostesti de omul din el. De tandretea pe care ti-o ofera, de caldura privirii lui atunci cand te cauta si te intalneste. De puterea lui, de masculinitatea lui. Draga mea, incet, incet iti vei pierde capul ... dar nu te voi lasa, caci ca orice alt personaj creat, tu trebuie sa joci cum iti cant eu, nu vreau proteste, nu vreau rascoala. Esti creatia mea, ca si dansul ... va dau suficiente probleme pentru a sti sa le rezolvati impreuna si pentru a va castiga increderea unul in celalalt. Va dau suficiente clipe fericite pentru a va arata iubirea unul altuia. Vreau sa va daruiti clipe minunate, vreau sa vi le faceti singuri minunate, dar mai ales vreau sa fiti sinceri unul cu altul.

Vreau sa stau relaxata, cu mainile impreunate, rezemata cu capul linistit pe canapea si sa fiu mandra de voi, mandra de tine ca iata te-ai descatusat si inveti sa darui iubire. Vreau sa fiu mandra de tine si sa gasesc in tine maturitatea unei femei, unei femei puternice care stie sa-si sustina partenerul. Totodata, vreau ca el sa te asemene cu toate femeile din viata lui si sa nu-ti gaseasca pereche, sa fie atat de uluit de gasirea ta incat sa se ridice pana la luna si la stele si sa-ti aduca un colt din cer pentru ati arata dragostea lui. Vreau ca el sa fie mandru de tine, nu vreau sa-l dezamagesti cu gelozia ta exagerata, nici cu ifosele unei femei absurde.

V-am creat si iata-va pandind aceasta picatura de pe marginea paharului cu picior. Sunteti curiosi amandoi daca va curge, ori daca va putea sa-si gaseasca loc langa celelalte picaturi pe care le-ati adus impreuna si le-ati asezat plini de speranta unui inceput frumos.

Pe de alta parte sunt invidioasa, nu v-am creat de multa vreme, dar ati reusit sa depasiti barierele timpului si sa va simtiti impliniti si fericiti indiferent de problemele pe care stiti ca le aveati nerezolvate, ati reusit sa vedeti unul in celalalt o persoana pe care ati asteptat-o intr-atat incat vi se pare ca va cunoasteti de tare mult timp, daca nu dintr-o alta viata.

Dar intre voi mai e un pas, atata doar a mai ramas ...