I wish I was a little flower ...

Astazi, ma simt precum micul gandacel al Elenei Farago. Sau ca micul greieras al lui Toparceanu ...
Sau poate mai degraba ca o strofa cu vers alb.

Tot azi, mi-as dori sa fiu incojurata de crizanteme sau de flori de floarea soarelui. Ori sa stau tolanita pe un camp cu flori de papadie si de musetel

Si mi-as mai dori sa fiu o romanta cu parfum ...

Ori poate am fost cate putin din fiecare ...
Inchide ochii, da play si asculta versurile.

Posted in: barlad,crizanteme,Farago,inchipuire,romanta cu parfum,savoy,Toparceanu,versuri

Tovarasi, viata e frumoasa

"Tovarasi, viata e frumoasa."
Amintiri din epoca de aur.
O banca langa o alta banca in parc.
Un castan ruginit in bataia lunii, pe o alee in miez de toamna.
Oameni stupizi, oameni ironici.
Cafeaua cand e amara.
Fete apatice.
Un zambet cald si primitor.
Tristetea cand nu-si are locul.
Un cantec vesel.
Aparente ce nu salveaza situatii.
Aglomeratia zilnica din autobuz.
Un ceai aburind, baut de la fereastra unei cafenele.
Intrebari la care nu vrei raspuns.
Pierderea ... si atat.
O fuga continua ... catre nicaieri.
Bataia inimii.
O secunda langa o alta.
Copoul, in octombrie, la ora 11.
Secundele de la semafor.
Gadilici in stomac.
O baie cu multa spuma.
O poza veche.
Crizanteme.
Un film bun.
Surprindere.
Parcul Copou dimineata la 7.
Un covrig cald.
O picatura de ploaie pe nasuc.
Fireste, parul ciufulit si cret.
O noua pereche de cercei.
Un mail ce-l asteptam sa vina.
Asteptarea, cand o sa vina ...

Viata poate fi mirare, apatie, Fericire, iad, zambet, nervi, jovialitate, stress .... si niciodata nu te mai saturi ca traiesti.


p.s. post in amintirea lui Tae Nakajima ...

Posted in: amintiri din epoca de aur,asteptarea,copou,fericire,iasi,mirare,octombrie,ploaie,ruginie,semafor,Tae,toamna,zambete

Trouve tout que vous aves perdu

Da, un lucru e clar. Fericirea absoluta e relativa, am intalnit-o poate, dar nu mai are sens sa caut mori de vant.

Astazi imi opresc cautarea. Voi cauta in continuare, dar altceva decat ce-am cautat pana acum. De ce? Poate prea multe semne ce le-am ignorat pana acum, poate ca-s prea multe ce nu depind doar de mine. Si mai presus de asta, mi-am dat seama ca noi incercam sa cautam fericirea, alergam zapaciti in stanga si-n dreapta, dar daca fericirea e doar relativa? Asa ca m-am hotarat, mai bine ma bucur de viata oferindu-i celui de langa mine sansa sa fie el fericit prin faptul ca exist.

... ganduri, hotarari luate, cale de intors?

Revin la vechiul "poate ca da, poate ca nu". Tocmai ce discutam intr-o zi cu o amica pe aceasta tema, cand, ea vine cu un raspuns la afirmatiile mele, un articol scris de Alice Nastase. Nu avem rabdare, traim in timpuri in care suntem sufocati si condusi de altii. Ajungem sa sfarsim in relatii doar pentru ca asa vrea altcineva, nu pentru ca sufletul nostru se simte impacat in acea atmosfera de cuplu. Mi se pare ca e ca si cum, noi nu avem suficient tupeu sa facem ceva socant ci doar normalul.
E normal sa am o prietena frumoasa, desteapta, amuzanta, intelegatoare dar care sa nu treaza-n mine barbatul ce vrea, de fapt, sa gaseasca intr-o fata o tipa care sa stie ce vrea in primul rand de la ea, care stie sa nu cedeze, sa lase impresia ca eu am dreptate si ca facem cum vreau eu. Orice barbat isi doreste o femeie care sa-l intrige, atat demult pana cand se naste pasiunea. Banuiesc ca asa ar gandi unii barbati.

Pentru ca sincer vorbind, niciun barbat nu se indragosteste la prima vedere de calitatile unei femei, ci de felul cum se misca, de cum arata, de miscarile care-i pun in evidenta feminitatea. Abia apoi, captivat de tine, iti testeaza personalitatea nascandu-se in el, adevarate focuri ale pasiunii. Si daca reusesti sa faci asta, aproape il ai castigat.

Am observat de cateva ori ca sunt barbati care ajunsi in momentul in care pot sa actioneze, pot sa puna piciorul in prag, se impotmolesc si renunta. Imi facusem o parere de genul, ca barbatul este un tip foarte sigur pe el, puternic, hotarat, curajos. Dar, de fapt, asta-i o aberatie. Nu exista asa ceva. Barbatii sunt destul de slabi, nu sunt puternici, barbatii sunt nehotarati si nu sunt curajosi. Barbatii sunt fricosi, aleg calea cea mai simpla. Si cum simplul e echivalent al banalului, rezultatul e unul singur. Plafonarea.
Chiar daca au o sansa in care pot fi romantici, tandri si afectuosi, ei sunt complet incapabili sa-i faca fata. Sa fie panica? Poate ar trebui sa ma contrazica un barbat, cu argumente solide. In orice caz, sunt aproape convinsa ca barbatii sunt incapabili de schimbare, progres sau maturizare.

Sunt cai in viata care te poarta spre cele mai incurcate si dificile situatii, in care echilibrul nu are niciun sens. Deasemenea, sunt hotarari luate de altii in numele tau, care nu au un rezultat bun pentru nimeni. Si ramai, cu capul in maini si cazut pe ganduri si te intrebi: sa accept asta?

Eu as zice, sa mergi mai departe, sa cuceresti pe toti cu sarmul si feminitatea de care dai dovada si daca te lovesti din nou de situatii in care exista invinsi, bucura-te, ai mai bifat o casuta de pe lista vietii.

Posted in: adevaruri ratate,alice nastase,contextualitate,discernamant,disputa dintre femei si barbati,fericire absoluta,fericire relativa,hotarari,indragostirea,nu avem rabdare,sarm

Epilogul unei zile de 4

Cand cautarea ia sfarsit, raman intrebarile de dupa.
Eu nu am intrebari, eu sunt multumita de ce-am gasit. Asa ca, trebuie sa va marturisesc ca a fost o zi bestiala, o zi optimista, dupa cum mi-am si promis sa o am, o zi cand mi-am dus la bun sfarsit toate planurile. Am gasit ce-mi propusesem sa gasesc. Ba chiar am gasit mult mai multe decat mi-am dorit.
Mi-am dat seama ca inca nu ma cunosc suficient de bine, am vazut din nou acea tipa vesela si prietenoasa. Deopotriva, am vazut culoare. Culori vii, culori calde, zambet si regasire.

Am inteles, ca un zambet poate deschide toate usile inchise. Ca un zambet iti aduce gratis tot ce vrei pe lumea asta.
Si mai presus de toate, am invatat ca oriunde-ai merge nu esti singur. Azi mi-a placut de mine, o recunosc cu riscul de a fi catalogata drept ingamfata.
Voi repeta ziua de azi. E o promisiune!

Short story

Sunt zile cand vrei sa-ti iei lumea-n cap. La propriu. Sunt zile cand vrei sa faci cu totul altceva. Ca maine, sa faci ceva ce nu ai mai facut niciodata. Sa iei primul tren spre undeva.

Si iata, ma surprind admirand dimineata ce se intinde in fata mea, una frumoasa cu un rasarit fantastic, cu un pic de ceata si multa liniste pe peron. Doua accelerate stau aliniate asteptandu-si calatorii. Al meu inca nu sosise la linia 1. Asa ca mi-am pus castile in urechi si l-am asteptat nerabdatoare pe un scaun prafuit.

Tocmai ce-mi rasuna o melodie desteapta in urechi. Dau volumul mai tare si imi dau seama ca adevar graiesc cei de la Taxi, avem oarecum o viata de caine comunitar si noi oamenii.

In vagon e destul de frig, suntem vreo 5 oameni. Un soare strengar imi gadila ochii, ceata ramane in urma, iar eu privesc toate aceste vai si campii ce parca nu le-as mai fi vazut niciodata. Si-mi apare-n coltul drept al gurii un zambet, am plecat sa gasesc altceva ma intreb ce voi gasi in statia de destinatie si ce voi gasi cand ma intorc in Iasi.

Mi-ar placea sa plec mai des cu trenul. Unii poate nu o sa inteleaga cuvintele mele, nu ar fi o problema. E suficient sa ma inteleg eu. De retinut, ca uneori e greu sa-ti intelegi propriile decizii si propriile cuvinte.

Cobor hotarata si de indata ce am pasit pe peron, ma uit in dreapta. Nimeni. In sine-mi zic ca sigur va cobora cineva din stanga. In schimb e doar vantul. Asadar, asta este. Trenul ma lasa in urma, eu privesc dupa dansul si plec. Cu siguranta va fi o aventura ziua de azi.

Plecand, imi pun speranta ca fugind de banalul orasului sa gasesc aici alte culori decat gri sau negru.
Rezultatul vi-l povestesc deseara pe la 17.35 cand am trenul de intoarcere!

Sa avem o zi optimista!

Banalitatea s-a nascut la oras

Ma uit de jur-mprejur si nu vad decat griul, griul cimentului. In jos, in dreapta, in stanga ... chiar si in sus. Zicand acestea imi aduc aminte de cateva cuvinte ce le citisem pe o cladire din Piata Unirii: "Impreuna trei metri deaspura norilor". Trebuie neaparat sa evadez din acest absurd al orasului, lipsit parca de originalitate si de imaginatie, sa scap de starea de spleen care incearca sa ma domine. Asadar, e cazul sa evadez. Dar, sunt momente cand vrei sa mergi undeva, vrei sa faci ceva, dar gasesti un impediment launtric mereu ... exista ceva care te opreste, ceva care pune in functiune ideea: "Ehh, dar poate-ar trebui sa o las p'altadata".

Si iata de ce mi-am adus aminte de cuvintele scrise pe acea cladire. De fiecare data cand privesc cerul, in profunzimea lui si ma uit cum trec norii pe deasupra capului, imi dau seama ca sunt incatusata, ca e sufocanta atmosfera din jurul meu. Si incerc sa ma ridic pe varfuri pentru a-i atinge. Incerc ca ... maine sa fac altceva, diferit de ce-am facut azi.

Mi-a zis cineva, odata, o chestie desteapta rau. Problema e ca m-am regasit in cuvintele respective. "Imbatranit inainte de timp esti atunci cand observi ca masinile virtuale ti-au rapit toate resursele si-ai o viata perfecta, in care n-ai loc de ceva ce ti-ai dori tu, sa te-ndragostesti de un virus." Cu alte cuvinte, problema e ca ne chinuim sa ne facem o viata atat de perfecta, incat uitam sa ne bucuram de lucrurile simple, uitam sa fim liberi si sa ne exprimam asa cum simte inima in momentul x, uitam sa fim prietenosi si calzi dar mai ales uitam sa ne gasim un suflet pe masura sufletului nostru, ne punem catuse la maini si bile de otel la picioare, ne tintuim corpurile si ne scurtcircuitam mintea, ne incetosam imaginatia si devenim niste roboti lispsiti de personalitate. Aproape, ca am ajuns sa ne prefacem fericiti, sa ne zicem mereu si mereu ca suntem fericiti, ca avem acea viata perfecta de care a pomenit acest individ. Si e trist. Ne mintim crezand in iluzii ce vor dura cateva secunde. Ziua de maine va aduce cu ea, alte secunde, aceleasi secunde. De asta-mi propun ca fiecare zi de maine, sa fie o zi diferita de azi. Am vazut de prea multe ori, ca ziua de azi se poate termina brusc, iar ziua de maine sa nu mai inceapa. Si daca e sa fiu deaspura norilor cu trei metri, macar sa ma gandesc cu placere la ziua de azi ce tocmai am incheiat-o.

Indrazneste, risca, iubeste si nu regreta. Opreste-te, uita-te inapoi si ia-o de la capat. O zi are prea putine secunde ca sa nu fii ce-ti doresti sa fii, ca sa nu ai ce vrei sa ai, ca sa-ti lipseasca ce nu vrei sa-ti lipseasca.

Posted in: bacovia,banalitate s-a nascut la oras,diferenta,imbatranit inainte de timp,impreuna trei metri deasupra norilor,o zi are prea putine secunde,piata unirii din iasi

Atat de simplu ...

Sa zicem ca un om are doua fete. O fata pe care o vezi tu si una pe care o vede el. Cu cat te apropii mai mult de un om si incepi sa-l iubesti, sa-l cunosti, apuci sa vezi cateva bucatele din fata cealalta a lui, cea pe care o vede doar el.

Si e exact la fel ca atunci cand speli geamurile. Cureti si cureti si freci pana cand incepe sa se vada asa ... oleaca, prin geam. Problema e ca n-o sa vezi niciodata cum trebuie prin sticla respectiva, atata timp cat partea cealalta ramane murdara. Degeaba stergi prejudecati si freci proprile-ti defecte pana dispar pentru a iubi un om. Atata timp cat omu' nu-ti da voie sa-l iubesti n-o sa poti vedea in intregime si partea cealalta. Geamul trebuie sa se lase deschis si apoi curatat. Si atunci cand e curat si mai bate si soarele ghici ce se-ntampla? Iti vezi propria reflectie in geam. Nu e frumos?

Comunitarul ignorant

Femeile pleaca spre steaua lor. Pleaca, fara tine, fiindca durerea ta le-ar ingreuna inaltarea. Si, incapabile sa cunoasca anumite adevaruri, nu stiu ca gandurile tale le insotesc pasii, niste ganduri incapatanate. Toate povestile de dragoste, cele adevarate, sunt triste, fiindca intalnirile dintre o draga si un drag se povestesc intre odata si niciodata.

Si atunci, ramane timpul, timpul care se asterne intre voi, tu femeie, el barbat, va imparte, dar, mai ales, va desparte. Si nu te poti lupta cu nimeni. Doar cu tine insuti.

Dar, privind din alta perspectiva daca astepti, va veni, pentru ca viata stie sa faca dreptate. Sau va pleca, pentru ca viata e capabila de cele mai mari nedreptati.Cautam, gasim, cautam, ratam gasirea, frumosi si absurzi. De aceea, sunt asteptari luminoase, gandite apasat, fara ragaz. Apoi rostite, pana le va auzi cine trebuie sa le auda ...

Ganduri profunde apartinand aceleasi nebuloase.

Posted in: cer si stele,o nebuloasa,odata si niciodata,un drag si o draga,zile rele si bune

E toamna

Tu calator albastru opreste-te, te rog opreste-te, nu reusesc sa te prind din privire ...

Un caldaram de frunze vestejite imi stau covor la picioare, o alta isi da drumul dintr-un fag si cade fix langa mine, pe banca rece ... locul meu se incalzi de la caldura corpului... si totusi acel nor care a luat forma unui luntras pleaca, tocmai ce a trecut peste varfurile copacilor goale si se pierde in zare ... a stat, am vorbit in graiuri stiute doar de noi doi, dar iata ca a plecat.

Si raman, privind in urma-mi linia serpuitoare a unei cai ferate. Si peste varfuri dezgolite, un vant tomnatic imi ingana un sonet.

E toamna!

Post in memoriam zilei de 4

Astazi ma simt precum un copil trezit, singur, intr-un miez negru si rece de noapte, intr-o camera imensa, fara nimeni alaturi ... o adolescenta care cauta ceva, dar nu stie ce ... o persoana care a gasit ce cauta, dar isi doreste sa nu fi fost cautarea atat de lunga .... si o batranica obosita care nu-si aminteste, sau nu vrea sa-si aminteasca toate astea ... suflet de copil, confuzie de adolescent, asteptarea pana o sa treaca, nerabdarea pana nu o sa mi le amintesc ... un amalgam de sentimente ... asa a fost mereu si asa va fi mereu.

Incognito

In urechi imi rasuna o melodie vesela, ce nu am mai ascultat-o de vreo luna ... si stau cu ochii inchisi facand eforturi de a nu ma gandi la nimic. De a sta pur si simplu, cand, deodata, observ cum un soare jucaus si-a gasit obiect folositor, pentru divertismentul lui, chipul meu.
Intai, l-am simtit pe pleoape, mangaindu-mi genele. Dar zarind baiatul, ca nu fac niciun efort spre a-mi deschide ochii a consimtit sa-si continue jocul infantil. L-am simtit apoi, gadilindu-mi nasul si obrajii.
Asadar, acum, prieteni fiindu-mi cu totii, pot sa va-mpartasesc un secret. Ador jocul lui, nu vreau sa stie acest detaliu, poate din egoism, poate din orgoliu sau poate din ambitie. Vreau sa vad daca va ceda cu usurinta la nepasarea mea. Si ciudat, asa e si cu oamenii, cedeaza destul de usor, se opresc din a bate la usi incuiate.
Sa fie oare datorita faptului ca nu sunt suficient de motivati? Ori pentru ca sunt delasatori? Ori pentru ca-s prea vulcanici si considera staruinta o umilinta?
Oricum, de gagiul asta-mi place, nu renunta la jocul lui. El merita toata atentia mea!

puncte de suspensie

... caut secunda de ieri ... dar am gasit doar puncte de suspensie ... si-mi ramane sa privesc aceasta fotografie care-mi aminteste de secunda de ieri ...

Destrama timpul prin cheia Sol

Candva, poate nu prea demult sau poate ca da, am facut o afirmatie. "Timpul e ca un fan cosit sau ca persistenta unui cantec vechi".

In mintea oricaruia dintre noi, o melodie ne trezeste o anumita amintire sau un anumit sentiment. O melodie veche, iti poate aduce in gand melancolia unui loc, ori parfumul unei anumite persoane ce-ti inneca narile, ce odata ti-a atras atentia sau poate te-a vrajit pentru cateva secunde. Si uite asa, melodia a fost memorata de neurocortex si pastrata intr-o cutiuta.

Dar, cantecele se retrag in viata lor secreta, pe care nu o impart cu nimeni. Gama pare minora, omul pare putin. Melodia e complicata, tocmai cand pare mai simpla. Asculta, exista melodii pentru doi, pe care nu are rost sa le asculti in singuratate. Iar doi, e o cifra dansabila, etern.