Short story

Sunt zile cand vrei sa-ti iei lumea-n cap. La propriu. Sunt zile cand vrei sa faci cu totul altceva. Ca maine, sa faci ceva ce nu ai mai facut niciodata. Sa iei primul tren spre undeva.

Si iata, ma surprind admirand dimineata ce se intinde in fata mea, una frumoasa cu un rasarit fantastic, cu un pic de ceata si multa liniste pe peron. Doua accelerate stau aliniate asteptandu-si calatorii. Al meu inca nu sosise la linia 1. Asa ca mi-am pus castile in urechi si l-am asteptat nerabdatoare pe un scaun prafuit.

Tocmai ce-mi rasuna o melodie desteapta in urechi. Dau volumul mai tare si imi dau seama ca adevar graiesc cei de la Taxi, avem oarecum o viata de caine comunitar si noi oamenii.

In vagon e destul de frig, suntem vreo 5 oameni. Un soare strengar imi gadila ochii, ceata ramane in urma, iar eu privesc toate aceste vai si campii ce parca nu le-as mai fi vazut niciodata. Si-mi apare-n coltul drept al gurii un zambet, am plecat sa gasesc altceva ma intreb ce voi gasi in statia de destinatie si ce voi gasi cand ma intorc in Iasi.

Mi-ar placea sa plec mai des cu trenul. Unii poate nu o sa inteleaga cuvintele mele, nu ar fi o problema. E suficient sa ma inteleg eu. De retinut, ca uneori e greu sa-ti intelegi propriile decizii si propriile cuvinte.

Cobor hotarata si de indata ce am pasit pe peron, ma uit in dreapta. Nimeni. In sine-mi zic ca sigur va cobora cineva din stanga. In schimb e doar vantul. Asadar, asta este. Trenul ma lasa in urma, eu privesc dupa dansul si plec. Cu siguranta va fi o aventura ziua de azi.

Plecand, imi pun speranta ca fugind de banalul orasului sa gasesc aici alte culori decat gri sau negru.
Rezultatul vi-l povestesc deseara pe la 17.35 cand am trenul de intoarcere!

Sa avem o zi optimista!