Banalitatea s-a nascut la oras

Ma uit de jur-mprejur si nu vad decat griul, griul cimentului. In jos, in dreapta, in stanga ... chiar si in sus. Zicand acestea imi aduc aminte de cateva cuvinte ce le citisem pe o cladire din Piata Unirii: "Impreuna trei metri deaspura norilor". Trebuie neaparat sa evadez din acest absurd al orasului, lipsit parca de originalitate si de imaginatie, sa scap de starea de spleen care incearca sa ma domine. Asadar, e cazul sa evadez. Dar, sunt momente cand vrei sa mergi undeva, vrei sa faci ceva, dar gasesti un impediment launtric mereu ... exista ceva care te opreste, ceva care pune in functiune ideea: "Ehh, dar poate-ar trebui sa o las p'altadata".

Si iata de ce mi-am adus aminte de cuvintele scrise pe acea cladire. De fiecare data cand privesc cerul, in profunzimea lui si ma uit cum trec norii pe deasupra capului, imi dau seama ca sunt incatusata, ca e sufocanta atmosfera din jurul meu. Si incerc sa ma ridic pe varfuri pentru a-i atinge. Incerc ca ... maine sa fac altceva, diferit de ce-am facut azi.

Mi-a zis cineva, odata, o chestie desteapta rau. Problema e ca m-am regasit in cuvintele respective. "Imbatranit inainte de timp esti atunci cand observi ca masinile virtuale ti-au rapit toate resursele si-ai o viata perfecta, in care n-ai loc de ceva ce ti-ai dori tu, sa te-ndragostesti de un virus." Cu alte cuvinte, problema e ca ne chinuim sa ne facem o viata atat de perfecta, incat uitam sa ne bucuram de lucrurile simple, uitam sa fim liberi si sa ne exprimam asa cum simte inima in momentul x, uitam sa fim prietenosi si calzi dar mai ales uitam sa ne gasim un suflet pe masura sufletului nostru, ne punem catuse la maini si bile de otel la picioare, ne tintuim corpurile si ne scurtcircuitam mintea, ne incetosam imaginatia si devenim niste roboti lispsiti de personalitate. Aproape, ca am ajuns sa ne prefacem fericiti, sa ne zicem mereu si mereu ca suntem fericiti, ca avem acea viata perfecta de care a pomenit acest individ. Si e trist. Ne mintim crezand in iluzii ce vor dura cateva secunde. Ziua de maine va aduce cu ea, alte secunde, aceleasi secunde. De asta-mi propun ca fiecare zi de maine, sa fie o zi diferita de azi. Am vazut de prea multe ori, ca ziua de azi se poate termina brusc, iar ziua de maine sa nu mai inceapa. Si daca e sa fiu deaspura norilor cu trei metri, macar sa ma gandesc cu placere la ziua de azi ce tocmai am incheiat-o.

Indrazneste, risca, iubeste si nu regreta. Opreste-te, uita-te inapoi si ia-o de la capat. O zi are prea putine secunde ca sa nu fii ce-ti doresti sa fii, ca sa nu ai ce vrei sa ai, ca sa-ti lipseasca ce nu vrei sa-ti lipseasca.

Posted in: bacovia,banalitate s-a nascut la oras,diferenta,imbatranit inainte de timp,impreuna trei metri deasupra norilor,o zi are prea putine secunde,piata unirii din iasi