Stop! Pe loc repaus

Nu maine, ci poimaine e Craciunul. Deja suntem asaltati de vanzatori ambulanti ce zambesc intr-un colt de dinte, fals, a amabilitate, a spirit de sarbatori deghizat in rosu si verde, argintiu si alb. Sarbatori vandute in oboare, piete, magazine, la colt de strada. Sarbatori cu miros de nervi, injuraturi si portofele goale.

Asa ca va provoc. Faceti cu mine, un exercitiu teribil de simplu, de rememorare si de purificare. In ipoteza se da, una zi libera, albume foto, caiete de amintiri, cutiuta cu suveniruri si alte asemenea. Concluzia: luati-va o zi libera in care aruncati ambii ochi in sertarul cu amintiri. Rascoliti prin colturile mintii imagini, prin inima sentimente uitate, prin laptop albumele de fotografii, priviti-va indelung chipul, zambetul, coltul ochilor racnind a nervi, a fericire, prietenii care v-au facut viata imposibila in tren, alaturi de care ati petrecut pana dimineata, o imbratisare draga, un sarut, o cazatura. Amintiti-va boacanele, incurcaturile, situatiile penibile si cele amuzante.

Ia-ti o zi libera. N-o sa-ti ridice nimeni nicio statuie in centru, nici la serviciu, nici acasa, nici la facultate. Rafturile din supermarket vor fi pline si maine, vor fi pline mereu. Serviciul va fi acolo si peste 3 zile. Bancile nu-si iau creditele tale la spinare. Dar cei de langa tine, maine poti sa nu-i mai ai, pleaca, se duc si nu se mai intorc. Pleci si tu, te duci si nu te mai intorci. Nimic din ce ai acum, maine nu va mai fi.

Prietene, lasa-ma sa te iau de mana, lasa-ma sa te imbratisez, sa-ti spun ca-mi este dor de tine. Da-mi voie sa-ti multumesc ca-mi esti prieten, sa-ti spun cate am invatat de la tine. Ori, te voi suna si-ti voi spune ca vreau sa te vad. Imi voi scoate de la naftalina bluza pastrata pentru ocazii speciale, ma voi da cu cel mai bun parfum al meu. Voi dansa chiar daca nu va fi muzica si voi canta chiar daca nu am voce. Voi merge afara si ma voi tranti in zapada pentru a face ingerasi si pentru a tintui cerul si norii. Voi culege pietre si voi face un smiley-face pe zapada.

Voi lasa totul deoparte. Proiecte voi avea si maine. Biroul va fi tot acolo. Telefonul va suna la fel de mult. Facturile vor avea aceeasi zi scadenta. Insa, eu imbatranesc si nimic din ce am acum nu va mai fi la fel si maine.

Stop! Ia-ti o zi libera din zbuciumul vietii pentru propria ta persoana. Meriti si se merita.

Posted in: cadouri,craciun,dans,exercitiu,ipoteza si concluzie,prieteni,rememorare,revansare,sarbatori deghizat in rosu,stop,zapada

Salut si bun sosit!

Conform surselor stiintifice, aflam ca inima este un organ al aparatului circulator, situat in partea stanga a toracelui, care asigura vehicularea sangelui in organism. Dupa studii amanuntite in domeniu, concluzia este ca ea are un rol important in mentinerea vietii.

Dar, daca stam si analizam mai atent trairile noastre interioare, ceea ce ni se intampla, deciziile pe care le luam in functie de impulsurile de moment si multe alte aspecte, inima reprezinta fara indoiala, centrul si simbolul vietii sufletesti.

Creierul omului, cu kilogramul sau si jumatate de celule si neuroni, cu cele aproximativ 2000litri de sange ce tranziteaza vasele capilare pe parcursul unei zile, reprezinta, deasemenea centrul si partea rationala a intregului uman. Cineva zicea ca cel mai infricosator lucru de pe acest pamant, nu sunt nici reptilele, nici arahnidele (paianjenii), nici fantomele, nimic altceva decat creierul. Expresia suna in felul urmator (mi-a placut prea mult, ca sa n-o citez) : "Bineinteles ca ma tem mai mult de creierul omului, cu un lob in rai si celalat in iad".

Concluzia e, ca, suntem guvernati de doi stapani, precum e cerul de luna si de soare. Noi avem inima si creierul. Pot spune despre guvernantii nostri, ca, sunt niste cutiute cu parfum vechi si nou in acelasi timp. Sunt plane paralele ale aceleasi realitati. Si mare jale si tristete e cand nu stii de cine sa asculti. :)

Sa ne bucuram, sa fim indragostiti, nehotarati, voiosi, zambareti, alintati, amabili ... sa fim oameni, suflet si minte. In orice imprejurare!

P.s. Toata filosofia a pornit de la vorbele lui Liviu Rebreanu spuse, in tineretea lui, pe cand , absolut, era indragostit ... de viata :p „Inima omului in primele saptamani ale vietii embrionare nu se afla in piept ci in mijlocul creierilor si de-abia pe urma coboara mai jos despartindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi daca inima omului si creierul ar fi ramas impreuna, ingemanate, sa nu faca niciodată inima ce nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima.”

Posted in: creier,inima,nehotarare,om,ratiune,rebreanu,sentiment,stapani

Post ... decembrist

No, servus!

Ma, oameni buni ce patisera-ti? Ca-n ultimele cateva zile, a trebuit sa raspund la o avalansa de intrebari precum :”Ce faci de Craciun?”, “Unde pleci de Sarbatori?”

Fratilor, oricum nu va intereseaza ce fac eu de Craciun si nici nu ma luati la voi acasa. S-atunci ce va pasa? Din politete? Sau doar pentru a face conversatie?

Ok, fie. Va spun ce fac de sarbatori. Imi voi aseza fundul confortabil in pat si voi dormi. O sa mananc pana m-oi face de 60de kile (nu mai am mult). O sa astept sa ma colinde careva, da’ prin zona asta bate vantul si nu vine nimenea. Si cred ca o sa ma binoclez in televizor, sa fac cunostinta cu masa de prostie si carcotelile mondene. Asta-i varianta fericita. Ailalta varianta, cea norocoasa, ar fi sa-mi urc, bineinteles, acelasi fund, intr-un tren si sa ma duc unde vad cu ochii si unde mai gasesc un loc, hai doua, de cazare. Am zis norocoasa, in sensul ca poate o-i gasi s-un petic de zapada pe acolo, ca altfel nu cred ca are sens sa ma deplasez.

Buuun. Astea fiind zise, ne auzim dupa Sarbatori, ori pe la vara, ori cand intru in vacanta, ori cand o da Dumnezeu.

Hai sa avem zile tupeiste, ninsoare si guturai!

Posted in: anost,craciun,ipocrizie,plictiseala,sarbatori,somn,tren

Oare încotro merg?

Frumoasa intrebare! Cu adevarat grea, pot spune.

Imi incep fiecare zi sub stressul unui nou angajament, cu frica ca nici azi nu voi putea infaptui tot ce mi-am propus, cu teama de a nu rata o reusita, de a nu face greseli, de a nu intarzia ...

Pot spune ca in mine, exista o metropola intreaga, cu oameni, masini, circuite inchise-deschise, linii de tramvai, noxe, claxoane ... o metropola aglomerata.
Si sunt momente, cand observand aglomeratia , ma opresc, fix in centru. Si privesc bulversata in juru-mi. Si imi dau seama ca sunt atatea lucruri pe care nu le inteleg, atatea carora nu pot face fata, oameni care-mi zambesc fals, care ma iubesc teatral, cunoscuti, straini. Iar eu sunt mica, privind in juru-mi, aproape speriata.
Vi s-a intamplat vreodata, sa aveti presentimentul ca ceva care-ti va schimba intr-un anume fel viata, are sa se intample ... curand? Mie da. Il am acum.
Stau fix in centru, ii las pe toti sa-si puna masti, sa se prefaca, sa-mi daruiasca iubirea lor falsa, simpatia, aprecierea, gesturi facute din politete ipocrita. Ii privesc si parca n-am puterea sa le cer scuze ca le stau in drum, involuntar ce-i drept, deoarece e metropola mea si stau in centrul meu ... dar, pare-mi-se ca ii fortez sa ma ocoleasca si cumva, le-ar fi mai bine fara mine acolo.
Apoi, sunt cei fata de care chiar gresesc si le gresesc din orgoliul exagerat ce-l am. De copila ce sunt. Si stau neputincioasa, nereusind sa le cer scuze. Si merita aceste scuze.
Asadar, e o intrebare buna. Oare incotro sa merg?

Posted in: agonie,incapatanare,intrebari,metropola,presentiment,raspunsuri,zambete