Cum să rămâi gură-cască

Din seria mărunt cât bobul de orez, vorbim azi despre chinezul hominis. Ei, turbulentul ăsta a mai făcut o năstrușnicie. Vă atenționez că nu trebuie citit postul dacă vă știți cu inima-n gât la privitu-n jos (a nu se înțelege: privit în josul decolteului).

La vreo 1430 metri înălțime chinezul nostru face-un pod. Mare, lung, frumos, cristalin cu încă vreo 10 adjective temă pentru acasă. Te gândești că-i folosește pentru a fluidiza traficul, că poate-i intens circulată zona aia ... de corbi. Ce-i drept e că podul ăla e pentru oameni. Doar că-i de sticlă și aici vine partea cu uitatu-n jos. În mod normal, când te uiți în jos stând pe mijlocul podului, îți vezi picioarele. Ei bine, când stai pe podul ăsta aș putea să bag mâna-n foc că numai la picioare nu te uiți.

Dar, să las imaginile să grăiască pentru podul cu nr.1 .

Cică are doar vreo 60metri lungime, îți cam trebuie încălțări sigure (fără pantofi cu platformă), ai o vedere superbă către parcul natural Tianmen (printre picioare și nu numai) și cel mai sigur îți mai trebuie și niște pastile.




Podul cu numărul doi, dar nu cel din urmă, este la fel de ingenios în a testa calitatea inimii. Pod pietonal, din sticlă, îl poți traversa semi-liniștit, într-o după-amiază plăcută deoacere priveliștea e superbă.

Acum mă întreb: cu ce-or spăla ca să rămână curată sticla?