Pledoaria fericirii

Fericirea nu depinde de context, ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs. Sau, in cazuri cu adevarat nefericite, mai are doar doi stropi amarati de bine in el.

Ferice de cei ce privesc paharul “din perspectiva cerului”, adica de sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral, unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta. Ferice de cei ce canta, chiar daca suna fals, de cei ce danseaza, chiar daca nu stiu pasii, de cei care cad, iar apoi se ridica.

Ferice de cei ce nu invata pentru note, de cei ce sufera zambind, de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotuarului, de cei ce plang gratie dragostei si nu singuratatii, de cel ce descopera o carte buna, de cei ce fac cadouri, de cei carora le place compania propriei lor persoane, de cei ce mananca fara sa numere caloriile sau sa privesca la ceas.

Ferice de cei ce nu uita ca viata e una singura, ca modul in care o traiesti are consecinte, ca paharul trebuie privit de sus si ca acesta e umplut de DUMNEZEU.

Morala: Poate ca ar trebui sa invatam cu totii ca viata este un cadou pe care trebuie sa-l apreciem si nu doar sa-l privim ca pe un bun ce ni se cuvine. Poate ca nu e prea tarziu sa invatam sa nu mai fim atat de egoisti. Poate ca ar trebui cu totii sa incetam sa ne mai plangem de mila, pentru ca nici nu ne dam seama de ceea ce pierdem cu adevarat atunci cand ne dedicam viata acestui rol.

Asa ca tuturor va spun: Fiti fericiti! Secretul fericirii e in fiecare dintre noi.

Sa aveti o zi frumoasa si un Craciun fericit!

To myself...

Am înţeles aseară, printr-un proces greu de relatat, ce înseamnă frica de singurătate. Înseamnă iubire. Ataşament. Legătură. Emoţie împărtăşită.

Înseamnă că în absenţa ei suntem liberi. Să iubim. Să împărţim. Să legăm. Să împărtăşim.

Cadoul de Craciun

Povestea spune că, în urmă cu un număr de ani, un om şi-a pedepsit fetiţa în vârstă de 5 ani pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat foarte scumpă. Omul stătea rău cu banii şi deveni şi mai supărat când a văzut că fetiţa a folosit hârtia respectivă ca să decoreze o cutie şi să o pună sub bradul de Crăciun.

Cu toate acestea, fetiţa a adus tatălui ei cadoul în dimineaţa următoare spunând:

- "Acesta este pentru tine, tăticule".

Tatăl a fost ruşinat de reacţia lui furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui se arătă din nou când a văzut că, de fapt, cutia era goală. El i-a spus pe un ton răspicat:

- "Nu ştiai, domnişoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el?"

Fetiţa s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi şi a zis:

- "Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut."

Tatăl a rămas perplex. S-a pus în genunchi şi şi-a îmbrăţişat fetiţa şi a rugat-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost. La scurt timp după aceasta, printr-o împrejurare neelucidată micuţa fetiţă a dispărut şi nu a mai fost găsită niciodată.

Se spune că tatăl ei a ţinut acea cutie aurie alături de patul său tot restul vieţii sale. Şi de câte ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situaţii dificile, deschidea cutia şi lua un sărut imaginar şi işi amintea de dragostea care a pus-o fetiţa acolo.

Morala: Fiecare dintre noi, ca şi oameni, primim o cutie aurie cu dragoste necondiţionată şi săruturi de la partenerul nostru, copiii noştrii, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai preţios decât asta. Dar oare ştim să apreciem ceea ce primim?

~ Autor necunoscut ~

O sansa...

Nu am somn. E 0.00 Si m-am decis sa mai scriu ceva.

Stateam in pat, pe partea stanga, cu mana sub perna....asa dorm de obicei. Si ma gandeam, la ziua de azi, la ce va fi maine. Sincer, ma gandeam mai mult la ce va fi maine.

Pun ramasag ca va trebui sa lupt pentru a ma face inteleasa. Asta e cea mai frecventa lupta a mea. Si ma doare sufletul in mine...chiar ma doare. Macar de ar avea motiv.



Vorbesc aiurea, am reluat frazele de mai sus si nici eu nu-mi gasesc inteles in ce-am zis.

Chestiunea se pune in felul urmator. Eu maine trebuie sa explic cuiva cine sunt, cum vad lumea si mai ales cum il vad pe omul de langa mine.

Cred ca nici eu nu stiu de multe ori cine sunt. Am fost mereu ocrotita si protejata, niciodata nu m-am agitat, nu am protestat. Am zis oki, de foarte multe, rabdarea mea are margini infinite. Dar iata ca rabdarea mea nu e o calitate.



Mi s-a zis de multe ori, de ce esti atat de calma? De ce nu te agiti? Nu te-am vazut niciodata nervoasa? Tu ai tipat in viata ta? Mda, e o situatie destul de grava. Cum sa ma justific...

Imi ia mult pana cunosc omul, nu pot sa-mi arat sufletul oricui iar procesul asta poate dura si 2 luni sau mai mult, depinde cat interes depunde si celalalt.

Sufletul meu e inchis intr-o carapace, stavilit de turturi de gheata....si nu ma refer la faptul ca nu stiu sa ofer iubire sau sa primesc, nu stiu sa fiu vorbareata, sa-mi deschid inima, sa comunic usor cu partenerul...asta e lipsa mea.

In momentul asta am un off pe inima. Discutam o data cu cineva ca sufletul nu e el cel care ia decizii, ci tot creierul e cel care coordoneaza tot. Pe de o parte asa e. Ratiunea vs sentiment. Inclin spre sentiment. Nu sunt de parere ca inima are rolul doar de a pompa sange catre toate celulele din corp, daca e asa, atunci acum de ce simt o durere in partea stanga...de ce simt tristetea acolo? de ce ma simt iar dezamgita de mine si de felul meu de a fi?



De ce nu ma ajuta nimeni sa ma schimb? Stiu ca sunt si altfel, stiu ca pot fi altfel, cei apropiati mie ma cunosc in toate felurile posibile. Oki, firea mea e rabdatoare si calma, sunt perfect de acord, dar am momente si momente. Sunt si funny, sunt nervoasa, stiu sa pun piciorul in prag, ce-i drept nu am recurs de multe ori la a tipa la cineva, am preferat sa vorbesc calm.

Am defecte, mai multe decat calitati. Stiu, sunt constienta si de asta. Daca e sa ma puna, din nou, cineva sa zic 3 calitati si 3 defecte ale mele, eu i-as gasi 5 defecte si o calitate, care mizeaza a fi defect.

Gata, ma simt pustie pe dinauntru. Nu sunt facuta pentru a fi inteleasa sau poate nu dau eu voie! Nu stiu! Am o stare deplorabila! M-am saturat de starea asta, pe bune ca m-am saturat! E o frustrare, daa...stii cand ai de facut un puzzle si nu gasesti o piesa, cam asa patesc si eu...am pierdut undeva, candva, o piesa din mine, si nu reusesc sa o pun la loc, nu se mai potriveste sau poate am gasit o alta piesa ce nu-mi apartine...

VREAU.....sa ma intelegi, sa-mi dai sansa asta, sa ma astepti, sa ma descoperi...tu, cel ce nu ai sa citesti aceste randuri...Iar cedez si totusi nu!! am sa pun piciorul in prag orice ar fi, macar sa-mi spun si eu parerea! Cel mai probabil am sa vad la fata locului ce si cum!



Cu toate astea nu am optimism pentru ziua de maine. Chiar deloc. Cunosc sfarsitul si il simt.... e asemeni acestei fotografii
....noapte buna tuturor

1989 ROMANIA

Aveam 2 ani si un pic, cand a inceput revolutia. Eram un strumf de om, cand romanii duceau lupte de strada pentru sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea lui Ceausescu.

Despre Revolutia din Decembrie '89 s-au scris si s-au spus multe, probabil in egala masura adevaruri si neadevaruri. Cert este ca a avut de toate: momente sublime, eroi, calai, dintre care unii s-au transformat mai apoi in eroi, iar adevaratii eroi au fost uitati. A fost un lucru 100% romanesc, de altfel ca toate lucrurile ce se petrec in tara noastra.

Cati sunt romanii care atunci il dadeau jos, iar acum il vor inapoi?! Cu siguranta destui. Pana si eu, care nu fac politica si nici nu ma intereseaza aceasta scena a vietii sociale, tind sa le dau dreptate. Inainte de a fi dat jos de la conducere, Ceausescu reusise sa achite datoria externa estimata la 11 miliarde de dolari. Sunt bani! Inseamna mult si acum, daramite atunci. Cum a reusit sa faca un asemenea lucru?!

Cea mai mare parte a produselor agricole si industriale erau exportate, vandute la preturi scazute. In tara erau pastrate numai produse de calitate inferioara. Cine prindea un obiect refuzat la export se putea considera norocos...
S-a trecut la sistemul de vanzare pe baza de cartela. Au fost impuse ratii lunare. O persoana putea obtine pana la un kilogram de zahar, un kilogram de faina, doua de malai, jumatate de pachet de unt si 5 oua. Curentul electric era intrerupt sistematic in toata tara, chiar si in institutiile publice. Distributia de gaze naturale era oprita in timpul zilei.

Si iata ca printr-un tratament dus la limita suportabilului, in primavara lui '89, eram curati, fara nici o datorie. Se poate spune acelasi lucru si acum? Nu cred, nu se poate vorbi despre asta imediat din anul urmator caderii neamului Ceausescu. In 2008 datoria externa se ridica la circa 26 miliarde de euro !!!!! Lui Ceausescu i-au trebuit 6 ani ca sa o achite, Guvernului Boc cati ani i-ar lua?

Uite asa se face ca pe 24 decembrie 2008 se vor implini 19 ani de cand este proclamata victoria Revolutiei si uite asa, daca intrebi oameni simpli, fara studii, de pe strada daca ar vrea inapoi sistemul comunist raspunsul n-ar fi deloc suprinzator.

Sinceritate prin mimare

Din pura intamplare am dat peste blogul lui Tudor Chirila si mi-am propus sa raman pentru a citi cateva din posturile lui. Ce m-a impresionat cel mai tare si mi-a dat ocazia sa sed si sa cuget, a fost o trimitere de genul "Exercitiu de sinceritate tehnica". Ce vrea sa insemne asta?!

Pai, Tudor a spus in felul urmator "Vreau sa-mi scrieti in doua (2) propozitii CE va emotioneaza pana la lacrimi. Nu vreau sa folositi metafore, nu incercati sa fiti speciali. Scrieti din suflet aproape tehnic incercand sa comunicati un adevar simplu: ce va emotioneaza pana la lacrimi."

Okay! Incep direct!

Toti cei care au dat commenturi au vorbit in principal de lacrimile de durere, si foarte putini si-au adus aminte de momentele cand le-au curs involuntar lacrimi de fericire. De ce? Oare sa nu li se fi intamplat asa ceva niciodata? Hmm, prea putin posibil!

Atunci sa fie prea multa durere si prea putina fericire pe pamantul asta? Toamna asta s-au scris hectare intregi de copaci despre problematica si urmarile provocate de criza financiara care a afectat pana si Romania. Ce are Romania de am zis "pana si" am sa explic ulterior. Reiau, exista tot felul de crize, criza laptelui, criza sociala, criza financiara etc etc, iata ca exista am observat eu, si criza fericirii. Avand in vedere ca mai toti uitam sa impartasim si momentele noastre frumoase, inseamna ca ne confruntam cu o criza.

Voi incerca sa vorbesc despre adevarul din inima mea, din creierul meu, ceea ce ma emotioneaza, dar fiind un simplu si banal om, cu siguranta o sa-mi aduc aminte doar de ce e trist...

Mi s-a intamplat de cateva ori, sa-mi dea lacrimile la concertele de colinde, de colinde ortodoxe, de ce? Pentru ca imi imaginam atmosfera magica pe care o are doar Craciunul, frumusetea lui, albul zapezii, caldura din casa, mirosul placut de portocala, mama , tata, noi toti la masa. Asemenea momente imi trec intr-o secunda prin fata cand ascult colinde si ma emotionez. Nu pot spune ca am trait toate aceste momente in fiecare an, de fapt, sa fiu sincera nu le-am mai trait de cand eram mica si credeam in Mos Craciun. Acum imi dau seama, ca acesta e motivul pentru care imi si dau lacrimile: am crescut iar momentele acelea nu s-au mai repetat si imi e dor de ele.

Mereu ma intristeaza cand o vad pe mama in genunchi la mormantul fiului ei. Ce soarta poti avea ca sa ti se intample o asemenea tragedie?! Sa-ti cresti copilul 21 de ani, ca mai apoi, intunericul sa ti-l ia cu cel mai scump pret. De fapt, nu se poate pune pret pe asa ceva. Nu va pot descrie sentimentul, dar va pot reda imaginea mamei care inghenuncheaza in fata crucii si ii aprinde lumanarea la capatai, apoi saruta, pe piatra rece, o fotografie ce il pastreaza inca tanar si plin de viata si incepe sa-i vorbeasca ca si cum ar asculta-o. Il mangaie prin vorba si il mustra ca a lasat-o la batranete fara nepoti....e fiul ei...dar, nu-l mai are....

Alte momente care m-au emotionat au fost filmele, finalurile lor fericite sau nu. Acum mi-am amintit de 2 dintre ele : primul ar fi "The Lake House (2006)" dragostea invinge pana si barierele timpului si totusi am realizat pe parcurs, ca asemenea dragoste nu mi se poate intampla mie oricat as visa si oricat as plange la astfel de filme, al doilea " The pursuit of happyness (2006)" este un film tandru, un film despre viata pur si simplu, mesajul e miscator, te face sa intelegi ca oricat de greu ar fi sa-ti urmezi visul, trebuie sa ai puterea sa treci peste toate momentele de deznadejde, astfel eforturile si iti vor fi rasplatite.

Acestea sunt cateva, depinde de sensibilitatea fiecaruia, altii sunt usor impresionati de o situatie pe cand altii nu.

Voi reveni...