sâmbătă, noiembrie 24

Interesul poartă fesul!

În multe privințe,mintea mea nu poate ajunge la anumite gânduri, deoarece nu bate până acolo. Dacă ar fi să funcționez după un algoritm, cu siguranță al meu e cel mai simplu. Mi l-am stabilit astfel, deoarece în timp, am realizat că viața îți rezervă prea multe șuturi încât n-are sens să o complic și eu. Recent, mi s-a întâmplat să fiu atât de uimită încât am avut un șoc. Aici a intervenit acel algoritm simplu care în combinație cu alte operații nu reușea să ajungă la rezultatul dorit, producându-se șocul.

Am descoperit că în accepțiunea unuia sau altuia, banul e mai important ca fericirea, e mai important decât iubirea, e cel care întreține căsnicia, e cel care te strânge în brațe atunci când ești dezorientat, e cel care vine și se așează pe buze sub formă de sărut. Cu alte cuvinte, e cea mai importantă coordonată a existenței omenești.

N-aș putea să neg sau să aduc argumente, nu din cauză că nu-s capabilă, ci doar pentru că sunt încă uimită de această descoperire. Nu pot totuși să nu trag o concluzie. Rezultatul meu simplu e că cel mai probabil nu există suficientă dragoste în acel om sau poate pur și simplu nu a întâlnit încă persoana care să-i amețească matematica banului și să-i schimbe ideologia.

Cert e că oamenii ne uimesc și se uimesc singuri pe zi ce trece. Sărăcia face din noi ce vrea și ce nu vrea și când ne așteptăm mai puțin ne lovește și ne lasă la pământ. Atunci când suntem loviți puternic de bani căutăm dragoste, poate și compasiune de la cei cărora le-am întors spatele. Dragostea aceea care la început ni se dădea necondiționat și încă ni se mai dă, care ne așteapta fără să ne ofere nimic în schimb pentru a ne avea și nici nu cerea nimic în schimb. Aici intervine eșecul, momentul vieții noastre în care ne păcălim singuri și le întoarcem spatele celor dragi pentru bani.

Cu toate acestea,eu încă cred că fericirea nu poate fi cumpărată cu bani și dragostea nu poate fi făcută cu forța. Ce e cumpărat cu bani, poartă mereu un termen de valabilitate fiind perisabil, chit că e vorba de o casă, de haine, de aur, excursii, mașini, avioane, benzină etc. Dacă oamenii ar fi mai toleranți cu ei înșiși și nu ar trăi atât de mult în casă „cu tot cartierul” și cu realizările altora, probabil că în multe familii n-ar mai exista atâtea certuri pe motiv ca „vecinul are și noi n-am fost în stare” iar banul nu ar mai lua locul dragostei. Dar vremurile grele în care trăim ne obligă să facem compromisuri și să uităm de adevaratele valori.

Să avem zile optimiste cu oameni de suflet lângă noi.

miercuri, noiembrie 21

Zambesc azi

Astazi am zambit mult pentru ca...
- am primit o veste faina faina de tot, care-mi va face viata mai buna la serviciu;
- am citit bannerul unei blonde care va candida pentru camera deputatilor. In momentul ala mi-a fost clar ca toti incearca sa dea tot cei "mai bun" din ei/ele. Blonda zicea asa: Deschideti ochii, votati cu inima. Nu se vedea pe banner, dar presimt ca avea o inima generoasa;
  - traficul era infernal iar calea mi-a fost taiata de o dubita si cu toate astea am ras. Pe spate scria ca are peste topless, de Larga Jijia!  Faina reclama, zic eu, cel putin in trafic cu mine a scapat de claxon :d

Poate zambim si maine la fel de fain!!!

vineri, octombrie 26

Cumpăr răbdare!!!

Serios acum, cineva ar face o afacere foarte bună și profitabilă dacă ar inventa pilula "răbdare". Șoferii ar fi cei mai recunoscători. Astăzi am fost mai mult ca de obicei prin trafic și pe oriunde aș fi luat-o, un drum care în mod normal dura 10 min, acum durează 30 de minute.
Nu se mai ține cont de prioritate, nici de culoarea roșie a semaforului, aproape că-ți vine să-l calci și pe Fănică rutierul, cu fluierul lui cu tot. Îți vine efectiv să o iei pe contrasens, pe unde circulă una-două mașini. Sunt o groază de zone sparte și distruse, apoi s-a acoperit tot ce-a fost spart cu balast iar ca și cum astea n-ar fi de ajuns, se adaugă și mașinile parcate aiurea, care blochează o bandă pe sens dar și impertinența unor șoferi.
 
Trebuia să ajung la Hală foarte urgent, dacă mă puteam teleporta ar fi fost ideal. Varianta de a merge pe Toma Cozma, B-dul Carol, Independenței, dreapta pe lângă Golia și apoi pe str. Armeană nu a fost cea mai inspirată alegere. S-a călcat linia dublă continuă, s-a trecut pe roșu, s-a mers cu spatele o stradă întreagă pentru că era înfundată, s-a înjurat polițistul din intersecția din Cucu și în principiu ar fi trebuit ridicat carnetul de vreo două ori. Când am luat-o pe Văscăuțeanu în sus, B-dul Carol, str.Gh.Asachi, Lascăr Catargi, Sărărie, Elena Doamna, Anastasie Panu, din nou a fost o alegere nesatisfăcătoare. Gropi pe Asachi, un buldozer care bloca strada pe L.Catargi și inegalabila coadă din Cucu până la Hotel Europa. Cireașa de pe tort a fost nenea care bloca mașinile parcate pe A.Panu.
Mirobolant aș putea spune într-o notă sarcastică!
 
Dacă ieși în intervalul 12-16 pe străzile din Iași, eu zic să iei cu tine un cd cu muzică rock, poate ajută. Aa, apropo, cea mai mare doză de impertinență o au șoferii bărbați, nu toți, dar se aplică destul de bine eticheta asta, pe ei. Și de o vreme nu-mi mai place să conduc!

Vă doresc să vi se învârtă roata-n trafic, că altfel e vai de voi!

luni, octombrie 22

Nu am somn

Oricât m-aș chinui să nu ajung la vorbele celebre din vara asta, cum că respectivul nu doarme, nu se poate. Serios acum, dacă mai ascult o dată lălăiala aia nu mai deschid vreo jumate de an radio-ul, poate s-a dezintoxifica muzica românească de o astfel de absurditate.

Problema ar fi totuși alta. Nu pot să dorm. Serviciul mă obligă să dau trezirea foarte de dimineață, mai precis pe la un 5.40. Am început să mă obișnuiesc atât de bine cu programul acesta, încât foarte rar în weekend, ora 8 mă prinde dormind. În ultima vreme, adică de vreo 3 săptămâni, poate 4, ora mea de trezire e 4:00, 4:30, 5:00, mai nou 3:30. Să vezi ce distractiv e când te trezești fresh la 3:30 și te uiți la ceas cu degetele încrucișate și vezi că mai ai 2 ore de dormit. Jur că aș sparge ceva în momentul ăla. Am numărat toate oile lui Becali și am tăiat și frunză la câini și degeaba. Am făcut abdomene, diverse exerciții la picioare, am încercat să visez cu ochii deschiși și nimic.
De mai bine de 3 săptămâni sunt nervoasă, întoarsă pe dos, antipatică și cel mai aiurea e că nu mă mai suport. Când nu vreau să-mi manifest sentimentele sunt botoasă și uit să zâmbesc. Insomniile mi-au luat două plăceri enorme. Somnul dulce și profund și râsul. Deci, e de nașpa.
Acum, ar cam fi cazul să mă apuc de numarat oi, dacă mă trezesc iar la 4 îmi rămân mai puțin de 6 ore de somn și nu-s suficiente să acopere cearcănele.

Somn dulce să aveți și nu fiți egoiști, împărți-ți-l și cu mine.


joi, octombrie 18

Fii un ambasador pentru țară (I)

Un ambasador, definit în termeni simpli pe înțelesul tuturor, poate fi acea persoană care reprezintă o țară în timp ce trăiește în altă țară

Majoritatea românilor au părăsit granițele țării noastre. Unii dintre noi ne-am întors, alții au rămas acolo. Cu toții ați văzut lucruri mai frumoase decât acasă, ați văzut și lucruri care vă erau cunoscute, dar sigur sigur ați văzut și părți care nu v-au plăcut, gândindu-vă în momentul respectiv cât de norocoși suntem că, noi, românii, nu le avem.
Nu neg faptul că avem o evoluție înceată, că avem țigani, că suntem leneși, că se formează cozi, că se închide la ora fixă ghișeul, că e birocrație multă, că e corupție, hoție, demagogie etc. 
Întrebarea mea e următoarea: ești conștient că toate astea de mai sus există pretutindeni, adică cam în fiecare țară, într-o anumită pondere?

Eu te-nțeleg că ești sătul, obosit, stresat, îngrijorat, sărac, nedreptățit pentru că și eu sunt, dar nu uita locul de unde ai plecat. Zic asta pentru că astăzi citeam pe facebook descrierea unei poze care ilustra pe bunicul cuiva. Cuvintele respective m-au mișcat într-atât încât să scriu despre asta. Zicea așa:
"Copile, ți-aduci aminte când te plimbai desculț prin țărână, alergai cât era ulița de mare, vă jucați cu rațele, cu oile și cu cățăii toată ziua, mâncai mămăligă cu lapte, te împărtășam duminecă la liturghie, mergeam la nunți și la înmormântări la neamuri, băteai cuie cu tataia, coseai și învățai să fluieri de la vecinul Marin? Prostiile astea te-au făcut mare și apoi director, maică. Să nu uiti niciodată asta!"(A.Dejica)

Aparent, pentru toți România repezintă acasă, deși nu toți vorbesc despre România ca fiind acasă în momentul în care ajung după graniță. Când ajung acolo vorbesc despre ea ca și cum ar fi un mare rahat. Citez o bună prietenă, mi se pare nașpa să pleci de undeva pentru faptul că nu te-ai descurcat în țara ta ș-apoi s-o caci și să mai convingi și pe alții sau să-i enervezi că România nu e nu știu ce. Cu alte cuvinte să-l faci să se simtă nașpa că mai stă în țara lui.

Așadar, nu contează ce funcție ai, de ești director sau șomer, de ai plecat sau ai rămas, adu-ți aminte de vorbele lui Dejica, eu tind să cred că-s foarte bune de ținut minte. Oriunde ai călători, devii automat un ambasador pentru țara ta. Știu că te vei simți liber să te porți și să acționezi așa cum îți place, că vei vrea să experimentezi libertatea și multe altele. Gândește-te totuși că acțiunile pe care tu le consideri normale, pentru oamenii în țara în care ai ajuns lasă o impresie despre tine și despre cei rămași în locul tău de baștină. Dacă tu crezi că acest lucru nu te afectează în mod direct, vei descoperi mai târziu că felul de percepere al lor va afecta modul în care te tratează. Nu puțini au fost luați drept țigani în străinătate, nu? Sau nu puțini au fost străinii surprinși să vadă că nu aveți pielea neagră și sunteți blonzi, nu-i așa?

Dacă tu te plângi de lucrurile rele de acasă față de cei din străinătate, asta nu îți va aduce compasiune din partea lor, mie una nu-mi inspiră decât respingere persoana care vorbește pe cineva de rău sau cea care se lamentează. Altfel spus, îți vei crea cu mâna ta o imagine proastă. Răul cel mai mare e că nu ai numai tu de suferit, cum ar fi normal, ci au toți de suferit și cei care sunt acolo, dar și cei care au rămas acasă. De ce? Pentru că cei care rămân sunt priviți prin prisma publicității făcute de tine.

Poate ar fi cazul să vorbești doar de lucrurile faine de acasă căci avem multe lucruri faine. Raportat la o scală mai mică, un lucru asemănător se petrece și-ntr-o familie, nu-i așa? Doar naivii, își spun problemele pe la diverși, cei mai mulți preferă să le țină discrete, căci altfel ar dăuna imaginii lor. 
Nu știi care sunt lucrurile faine? Voi încerca să fac o enumerare în postul următor.

Până atunci, fii ambasadorul țării tale, ai o răspundere în privința asta! De ce? pentru că ai prietenii și familia care ți-au rămas în România și ar fi păcat să-i vorbești de rău.





marți, octombrie 2

Stau bine cu banii !!!

Având în vedere că eu colaborez destul de mult cu instituțiile bancare, în ultima vreme tot mai mulți omuleți din partea băncilor îmi propun să discutăm 30 de secunde despre noua super mega ofertă cu linie de credit fără acte, cu dobândă mică bla bla and shit.
Azi a fost rândul duduii de la ING să-mi spună că are nu știu ce ofertă super șmecheră.
Sunt câteva lucruri care pe mine mă enervează când cineva vrea să-mi bage pe gât o datorie.
De exemplu, mă deranjează când discuția pornește cu replica ”- Pot sa vă rețin 30 de secunde?” și niciodată nu stau mai puțin de 1 minut și 30 de secunde să o ascult. Apoi, îmi prezintă totul ca și cum ei ar fi cei mai buni oameni de pe planetă care aproape îmi dau pe degeaba banii ăia, dar cu o dobândă de 45% care e mică mică mică, de nici nu o simți. Așa niște oameni de faini sunt că se gândesc la nevoile mele!!!

Eh, sufocată de atât de multă grijă din partea băncilor, duduii de la ING i-am tăiat-o scurt. ”Stau bine cu banii, n-am nevoie de alții, mulțumesc frumos”. Pentru câteva secunde am blocat-o, dar doar pentru câteva, căci imediat și-a revenit și mi-a propus să le spun și prietenilor mei, poate sunt nevoiași.

Să fim înțeleși că n-am nimic cu oamenii ăștia, n-au nicio vină că încearcă să câștige o pâine fiind sâcâietori și enervanți. Ăsta le este jobul, așa scrie în fișa postului, așa îi instruiește pe ei, doar că eu momentan n-am probleme care nu pot fi rezolvate cu economii de câteva luni. Iar de voi avea nevoie, voi ști să prospectez piața în așa fel încât să aleg cel mai avantajos credit.

Vă doresc bani mulți, dar mai ales o săptămână faină!!!

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons