Moment indecent

Azi am un chef nebun de:
- a trage o mata de coada si de a o invarti bine bine
- de a-mi baga capul in apa rece cu gheata
- de a manca cat mai multa ciocolata
- ah, ... si de a bea o litra de bere, am bagat de seama ca feteasca de bohotin n-are efect.
Doar de atat am chef!

... si azi nu-s acasa, nici maine, nici saptamana viitoare, poate luna viitoare, daca nu-s si nu-s incercati la vecinul de sus sau la eternitatea ... pentru detalii, contactati pisica.

hai pa, pa, pa, pa!

Inchide ochiii

Dintr-o data am inceput sa ma gandesc la toamna si la padure .. am inceput sa ma gandesc la frunzele uscate ce cad din copaci, una cate una ori la cele care si-au gasit deja locul pe pamant. La zgomotul frunzelor uscate pe care calc … s-apoi, am inchis ochii.

Si ma gandeam, cum e sa fii indragostit de toamna, sa fii indragostita toamna, la linistea si libertatea padurilor … si, iata-ma, ingan un vis.

Toamna imi ofera o stare speciala … sa ma vad pasind prin frunzele uscate, sa aud zgomotul lor sub talpi … sa ma joc cu ele, sa le culeg una cate una si apoi sa le arunc in aer si sa le prind.

Imi plac la nebunie culorile ei, muntii, padurile ... gasesc o oaza de libertate. De multe ori, am simtit ca imi lipseste un strop de culoare, poate de asta astept inca, sa-mi gasesc creioanele colorate, de asta visez cu ochii deschisi la toamna, la valurile si culorile naturii, la primavara, la cantecul colorat al pasarilor si la verdele firului de iarba, la vara, la galbenul graului si al florilor de floarea-soarelui, la iarna, la albul imaculat al zapezii.

Si da, toamna e emotie. E jovialitate, e copilarie, nu e amorteala. Ma visez zglobie, ma visez libera. Ma visez si ma simt in mii de feluri. Sunt aici, in mijlocul padurilor, mijind printre copaci frunzele ce cad rand pe rand. Alerg, ma-nvart si cad fericita la pamant, lasandu-mi parul liber si bratele larg deschis. Te-mbratisez natura … pana cand voi deschide ochii si ma voi trezi din nou la absurdul asfaltului mort.

... un visator, nimic mai mult.

Run Forrest, run

Asa suntem si noi, intr-o fuga continua … zilnic. Niste furnici, in musuroaie numite strazi, institutii, universitati, care fug in stanga si-n dreapta. Trecem unii pe langa altii si nu ne observam, nu ne cunoastem. Suntem prea grabiti pentru a recunoaste chipuri. Suntem niste inadaptati, care-si cauta un sens in viata … niste naivi prostiti de social. Suntem niste ciudati in ochii altora, neintelesi si poate lipsiti de importanta.
Ne traim viata intr-o viteza mult prea mare iar cand o sa fim prinsi de radar si o sa ne vina amenda acasa, va fi prea tarziu. Amenda o vom plati, dar vor ramane punctele de penalizare urmari ale greselilor noastre. Vom cunoaste oare in momentul acela ca trebuie sa ne redresam? Probabil ca nu, caci radarele inca exista.

Privind Romania prin gaura cheii

Si totusi lucrurile nu sunt chiar cum ne forteaza altii sa le vedem. In spatele unor opinii ale prietenilor, ale imaginilor de la televizor, ale documentarelor, ale cartilor de istorie si de specialitate, realitatea este alta. Realitatea e cea pe care cei despre care se vorbeste ... au trait-o.

Am urmarit un film al lui Florin Iepan, Nascuti la comanda. Decretei. E un film spectaculos, filmat intr-o alta lumina, ce incearca sa ilustreze o realitate despre care nu multi incearca astazi sa mai vorbeasca. Tinerii anului 2009, nu cunosc amanunte despre decretul 770, tocmai din cauza ca parintii nostri nu vor sa-si aminteasca acele episoade.
Si privind acele imagini, este ca si cum eu as trai acum intr-o alta viata. Ca si cum, mi-ar fi aproape imposibil sa cred ca a fost o asemenea viata. Crima, durere, nedreptate, indiferenta, uitare, batjocura ... toate acestea fata de femei. Femeia a fost marginalizata pe toata perioada comunismului. Iar rodul pantecelui ei, era un rebut. Perioada comunista, nu a facut decat sa subjugheze si mai mult valoarea unei femei.
Pentru o partida de sex, au fost, sunt si vor fi nevoie de doi parteneri. Ei bine, in cazul unei sarcini, doar femeia era cea vinovata. Ea trebuia mutilata, ea trebuia sa se descurce cu sarcina. Barbatul privea, sau si mai rau, nu-l interesa soarta femeii, nici chiar daca aceasta era sotia lui. Proba, stau marturiile unor medici care au realizat sute si mii de chiuretaje la care nu au asistat niciunul din sotii acestor femei, nu au fost alaturi de ele pentru a depasi momentul. Si acum, ma intreb de unde toata indiferenta asta a barbatului asupra femeii?
Nu e oare dureros sa fii folosit precum o laveta de sters praful? Nu e oare dureros sa fii aruncat dupa ce ai fost util? De ce o atat de mare suprematie a barbatului in fata femeii?
Din fericire, decretul a cazut odata cu caderea comunismului, dar prejudecata barbatilor fata de femei, nu.

Spuneam mai sus, ca rodul femeii putea fi uneori un rebut. Aceeasi soarta, o avusesem si eu. Mama, a fost descoperita cu o boala grava ce nu permitea nasterea de copii. Daca ramaneai insarcinata, trebuia sa faci avort. Din fericire, pentru mine, mama nu a mers pentru a fi luata in evidenta cand a aflat ca este insarcinata, tocmai din cauza acestui decret. Asa ca, inainte de a ma naste a mers la doctorita Stefanescu:
„- Esti nebuna, iti dai seama ce ai facut?”
„- Da!”
„-Zi-mi, acum ce ai de gand sa faci?”
„-Voi face o fata frumoasa!” ... astea au fost cuvintele mamei.
Diagnosticul, in cazul mamei, era pus gresit, nu suferea de acea boala. Asa ca, la nastere, mama a nascut o fata de 3,6kg si 55cm, perfect sanatoasa.
Eu am avut o soarta norocoasa, tocmai pentru ca mama a avut credinta. M-a dorit, a luptat pentru a ma naste, s-a luptat cu sistemul ce ma vroia moarta si mai presus de asta mi-a anticipat sexul.Copii, nascuti cu malformatii, refuzati de sistem ... erau aruncati si exterminati asemenea puilor de gaina crescuti necorespunzator. Asadar, altii nu au fost atat de norocosi ca mine, deoarece copiii nedoriti de stat erau trimisi in centre precum cel de la Cighid, devenind astfel ... nenascuti.

... close your eyes ...

Caldura propriului tau corp te sufoca si incerci sa deschizi ochii. Retina ti-e orbita, de prea multa lumina ce e in camera ta. Capul ti-e greu, ca de piatra. Te gasesc intinsa in acelasi asternut in care te-am lasat si ieri, mai palida ca de obicei. Nemachiata, dar la fel de frumoasa, si totusi mai slaba la suflet. Respiratia ti-e inceata, pulsul nu ti-l simt.

Iar tu, ma privesti cu ochii goi, nepasatori, obositi si fara de speranta. Iti simt durerea, iti simt neputinta si as vrea sa te ajut si vreau sa te iau in brate, sa te acopar cu puterea mea ... vreau sa-mi revii, nu mai vreau niste brate slabe si neputincioase, vreau sa-ti simt bataia inimii langa pieptul meu. Sa vad zambetul tau, nu o lacrima in coltul ochiului, nu pastilele ce le tii la capatai ... Sa te gasesc alintandu-te in bratele mele ... dar, asa cum te privesc acum pe tine, pe jumatate lesinata ... asa imi gasesc si visele si dorinta mele. Si tot ce vreau e sa ploua, sa ploua galagios.

Vreau sa ploua, sa ploua, sa ploua, sa ploua .... sa vad cum picuri mari se lovesc de fereastra camerei mele, de asfalt ... sa-i aud cum parca imi sparg geamul, cum lovesc pamantul iar el ii primeste multumit ...

... vreau sa ploua, sa ma ploua pana cand mi se va taia respiratia iar desculta fiind sa-mi trec picioarele prin suroaiele ce curg pe langa mine. Sa se scurga picaturile de pe par, sa ma ploua pe pleoapele obosite, pe fruntea brazdata de cate si mai cate cotidiene probleme, pe nasul mereu rece, si apoi sa se opreasca pe buze pentru a le sorbi ...

... vreau sa tune, sa ma trezeasca din visare ... sa stau pe pervazul ferestrei si sa privesc spre lac, cum valuri se sparg de mal ... lasand mici amprente albe. Sa vad cum stropii se pierd prin frunzisul inaltilor plopi, sa-nchid ochii si aproape sa aud cum trosnesc, sa aud broastele, sa aud sunetul ploii in apa.

... vreau sa ploua ... si vreau sa mi te gasesc in bratele mele, din nou ... si pentru totdeauna

Shall we dance?

... atata vreau, un dans si nimic mai mult ...