Inchide ochiii

Dintr-o data am inceput sa ma gandesc la toamna si la padure .. am inceput sa ma gandesc la frunzele uscate ce cad din copaci, una cate una ori la cele care si-au gasit deja locul pe pamant. La zgomotul frunzelor uscate pe care calc … s-apoi, am inchis ochii.

Si ma gandeam, cum e sa fii indragostit de toamna, sa fii indragostita toamna, la linistea si libertatea padurilor … si, iata-ma, ingan un vis.

Toamna imi ofera o stare speciala … sa ma vad pasind prin frunzele uscate, sa aud zgomotul lor sub talpi … sa ma joc cu ele, sa le culeg una cate una si apoi sa le arunc in aer si sa le prind.

Imi plac la nebunie culorile ei, muntii, padurile ... gasesc o oaza de libertate. De multe ori, am simtit ca imi lipseste un strop de culoare, poate de asta astept inca, sa-mi gasesc creioanele colorate, de asta visez cu ochii deschisi la toamna, la valurile si culorile naturii, la primavara, la cantecul colorat al pasarilor si la verdele firului de iarba, la vara, la galbenul graului si al florilor de floarea-soarelui, la iarna, la albul imaculat al zapezii.

Si da, toamna e emotie. E jovialitate, e copilarie, nu e amorteala. Ma visez zglobie, ma visez libera. Ma visez si ma simt in mii de feluri. Sunt aici, in mijlocul padurilor, mijind printre copaci frunzele ce cad rand pe rand. Alerg, ma-nvart si cad fericita la pamant, lasandu-mi parul liber si bratele larg deschis. Te-mbratisez natura … pana cand voi deschide ochii si ma voi trezi din nou la absurdul asfaltului mort.

... un visator, nimic mai mult.