De prin lume adunate

Îmi eram datoare cu acest post. Înainte de toate, luaţi în considerare că de pe această pagină îşi iau zborul multe păsărele şi altele nu şi-au părăsit încă cuibul, ceea ce înseamnă că ceea ce va urma, nu intenţionează a jigni pe cineva.

Motorul meu de urmărire al traficului pe blog îmi sugerează cine (adică de pe unde e respectivul) şi în ce circumstanțe a ajuns cu vizita la mine. E foarte amuzant cum ajung să dea unii de blogul meu. Zic, să ne delectăm.

• Doarme unde in iasi – în mijlocul intersecţiei am văzut eu pe cineva dormind astăzi când semaforul era pe verde. Dar se mai întâmplă să te opresti fix în mijlocul intersectiei şi să te întrebi pe unde să o iei

• Tin in mana – esti un norocos dacă ţii ce mă gândesc eu că ţii ;)

• Groapa din tg.cucu – nu mai e groapă de mult, e crater

• Mariana ichim – prezent!!!!

• The gods must be crazy istorie economica – eşti sigur că zeii ştiu economie???

• Lucrari tg cucu 2011 – au fost şi-n 2010

• As vrea sa raman copil pentru totdeauna! As vrea sa ma joc , sa alerg desculta, sa construiesc castele de nisip , is a prind fluturi sa-mi pun cirese la – mda şi eu mă întreb ce căutai la mine pe blog, ultima dată când am verificat nu dădeam doze de iluzionism???!!

• “traian basescu” satanic abuser – au zis-o şi alţii, sub diverse forme

• Fete bune fete rele versuri – rasa manelistă nu are ce căuta la mine pe blog. Îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri cauzate retinei.

• de ce barbatii nu asculta si femeile nu stiu sa se uite pe harta. – mă întrebam şi eu cândva, până mi-am dat seama că e utopic.

• Se tin de mana – ţi-e ciudă???

• Poze cu indragostiti care se tin de mana – mă, da’ ţie chiar ţi-e ciudă??!!

• Fa-o pe prostul – he, he, da da ştiu … şi eu o fac

• Imagini triste de singuratate – eşti sigur sigur că singurătatea nu-i veselă? Zic şi eu aşșa ….

• Ichim e prost – Ce să vorbim, bine că eşti tu capabil

• Ma mandresc ca am cu cine – ferice de tine

• De ce nu se accepta oamenii – te-ai gândit că poate suntem prea mulţi şi având fundul mare nu mai încăpem unul de altul?!

• Evadare din romania socialista – când, cum, unde, cu cine, la ce oră? Vreau şi euuuu!!!!

• Ce lucruri fac indragostitii – e secret. Nu se spune-n public.

• Imi vine sa te-njur de dumnezeu -  niciodată să nu fie pe faţă, crede-mă!

• barbatii sunt incapabili de progres – aici am mari dubii, te refereai la bărbaţi sau la cocalari?

• Cum apar copii – ia un manual de anatomie, iţi explică de toate

Rememorări juvenile

Aveam o vreme când îmi analizam stările. Probabil aveam prea mult timp liber. Ori poate că-mi păsa de mine. De o vreme, nu mi le mai analizez. Nu-mi mai pasă de multe lucruri. Nu-mi pasă că am ochii roșii, că somnul nu reușește să-mi îndepărteze oboseala, că vorbesc calm și primesc vorbe răspicate, nu-mi pasă prea mult nici când eu fac complimente și primesc în loc răutăcisme, că am devenit comodă. Din nefericre pentru eul meu, nu e starea care mă caracterizează. Am fost mereu o plângăcioasă, aveam mereu nevoie de încurajări cu cât mai multe și mai dese cu atât mai bine, îmi plăcea chiar să fiu compătimită. De asemenea, mă știam ca fiind o persoană energică, somnul nefiind problema cea mai strigentă, ceva machiaj și eram ok. De o vreme am început să mă plâng mai puțin, să fiu apatică, să par relaxată când de fapt sunt nervoasă, să fiu veselă când mi-ar veni să urlu, și să nu uit, să fiu indolentă. Încă nu am ajuns la performanța de a încuraja pe altul. Nici cu mine nu mă descurc prea bine. Și de o vreme, nu găsesc motivare .. în nimic.

Când sunt într-o astfel de stare, de analizare a stărilor, stau în amorțeală și încerc să înțeleg de unde îmi vin lacrimile. De ce nu le pot opri atunci când mă enervez, de ce când mă gândesc la un “ceva” îmi vine să plâng și mai tare. Plâng din orice, plâng la orice și nu știu să răspund la întrebarea de ce plâng. Asta-mi pasă. Îmi pasă că nu am răspuns la întrebările mele, nu-mi pasă că n-am răspuns la întrebările altora, dar la ale mele mă întristez. Când mă întristez mă închid în mine, sunt mută. 

Acum mi-am amintit de o dorință mai veche de-a mea. De a fi în două locuri deodată. Nu-i așa că ar fi mișto? Până una alta, poate reușesc să-mi îndeplinesc o altă dorință, să ajung pe vârful unui munte și să mă simt un om mare și puternic.

Seară optimă și veselă să avem!

Cum să rămâi gură-cască

Din seria mărunt cât bobul de orez, vorbim azi despre chinezul hominis. Ei, turbulentul ăsta a mai făcut o năstrușnicie. Vă atenționez că nu trebuie citit postul dacă vă știți cu inima-n gât la privitu-n jos (a nu se înțelege: privit în josul decolteului).

La vreo 1430 metri înălțime chinezul nostru face-un pod. Mare, lung, frumos, cristalin cu încă vreo 10 adjective temă pentru acasă. Te gândești că-i folosește pentru a fluidiza traficul, că poate-i intens circulată zona aia ... de corbi. Ce-i drept e că podul ăla e pentru oameni. Doar că-i de sticlă și aici vine partea cu uitatu-n jos. În mod normal, când te uiți în jos stând pe mijlocul podului, îți vezi picioarele. Ei bine, când stai pe podul ăsta aș putea să bag mâna-n foc că numai la picioare nu te uiți.

Dar, să las imaginile să grăiască pentru podul cu nr.1 .

Cică are doar vreo 60metri lungime, îți cam trebuie încălțări sigure (fără pantofi cu platformă), ai o vedere superbă către parcul natural Tianmen (printre picioare și nu numai) și cel mai sigur îți mai trebuie și niște pastile.




Podul cu numărul doi, dar nu cel din urmă, este la fel de ingenios în a testa calitatea inimii. Pod pietonal, din sticlă, îl poți traversa semi-liniștit, într-o după-amiază plăcută deoacere priveliștea e superbă.

Acum mă întreb: cu ce-or spăla ca să rămână curată sticla?

Ba, la Iasi se lucreaza nu se doarme!

Pe principiul "noi ne facem ca muncim ei se fac ca ne platesc" va anunt ca vom da prin gropi pana la primavara. De ce? Pai e simplu. Anul asta, edilul Nechita a inceput o urmarire ca-n filme, de modernizare, in mai toate zonele centrale dar si-n alte cartiere ale orasului , zone care aparent intra in conservare pana la primavara din cauza frigului. Ma abtin cu greu sa nu fiu rautacioasa, de aceea va insirui o mica lista, cu buline la inceput de rand, a zonelor in constructie. Enjoy!

• pasaj subteran in zona Halei Centrale (deadline-ul a expirat)
• lucrari de modernizare la baza de agrement Ciric (deadline august 2012)
• lucrari de modernizare trotuare si carosabil pe Aleea Sadoveanu, Sararie, aleea Ghica Voda, Sfantul Lazar, in zona sala Sporturilor, strada Muzicescu, in cartierul Dacia
• lucrari ale Apavital SA in fata la Academia Romana
• lucrari de constructie pe terenul liber din Targu Cucu
• modernizare linii de tramvai pe bdul Anastasie Panu si bdul Carol I, intersectia de la Hotel Europa
• sa nu uit de neadormitul Palas (deadline aprilie 2012)
• sa nu uit nici de neadormitele gropi din Tudor Vladimirescu sau Tatarasi, Cug, Nicolina sau chiar de pe prospata sosea refacuta din Alexandru, unde gropile de pe sinele de tramvai sunt pana la glezne ... si pot sa mai continui.

Totusi e bine ca am ramas mai putini. Orasul mai are doar vreo 297541 umbre care umbla slobode, nestingherite si neprihanite, vorba unui ilustru.

Creioane colorate

Pe blogul meu, de-a lungul timpului ai citit diverse chestii: frustrari, neintelegeri, bucurie, copilarii, chestiute banale, nonsensuri si cate si mai cate. Ce-mi tuna si-mi aduna aici au fost declarate. Si am momente, cand vin si deschid blogul si imi amintesc de mine. Ba chiar rad de mine insami. Ma consider copila. Imi gasesc greseli de scriere (nu mai zic ca altii imi gasesc bug-uri si nu fac nimic sa le corectez). E interesant cum se face ca imbatranind uit ce-am fost acum o vara sau acum doo veri, aproape ca nu constientizez cat ma schimb de la an la an. In concluzie, e util un blog.

Totusi, n-ai citit de mult despre desenul colorat din viata mea ca mai aminteam, metaforic, despre subiectul asta. De ce? Pentru ca n-aveam creioane colorate ca sa fac un desen frumos.
Vara asta am gasit o pereche :). Am reusit astfel, sa trag unele din cele mai frumoase linii din viata, sa pictez cele mai frumoase amintiri, sa scriu cele mai frumoase ganduri, sa-mi schimb tabloul de zi cu zi cel tineam atarnat chezis pe perete.
Nu stiu daca zambetul meu de afisat e altul, daca cei care vin in contact cu mine vad schimbarile produse (nu ca ar conta prea mult) dar, in mine zace un zambet continuu. Si e misto rau de tot cand porti in gand, in suflet, in umbra, in pasii marunti, in ochii mari caprui, pe buze, pe chip, in palma-mi mica, la brate un ... suflet de om frumos care te suporta cu cele mai tampite idei si cu cele mai idioate ganduri.

Cu alte cuvinte, sunt foarte fericita si cu aroganta pot spune ca-s mandra de cata culoare si frumusete am putut sa punem in acest tablou, intr-un timp relativ scurt.

Accepta oamenii asa cum sunt!!!

Daca ti s-a mai zis, ti-o repet si eu. Accepta oamenii asa cum sunt!
Sunt constienta ca acest lucru il stiai si tu, ba chiar faceai execitii de acceptare, totusi nici mie nici tie nu ne prea iese. Am constientizat (e mare lucru) ca atitudinea este cea care are semnificatie in relatia cu o alta persoana. Intotdeauna e asa! Cum interpretez, adica ce cred eu ca se intampla, sta la baza reactiei mele in respectiva situatie. De aceea, imi repet ca trebuie sa invat sa-l respect si pe cel mai enervant si gugu om (e utopic inca) si sa accept ca oamenii pot fi diferiti fata de mine.

Pana una alta, c'est la vie toujours parchive!