luni, ianuarie 30

Pentru ce trăiesc?

În seara asta scriam un mail unei bune prietene stabilită recent în Canada. Și dintr-o povestire într-alta îmi pun întrebarea "Pentru ce trăiesc????"
Știți și voi chestia aia cu culmi uneori deloc amuzantă, nu? Eh, am ajuns la concluzia că și eu am o culme. 
Culmea trezirii: neuronu meu pe jumate senil punându-și întrebări.

Așadar Focă, pentru ce trăiesc?
Ar fi trist să vin cu răspunsul imbecil că trăiesc pentru a merge la școală ca să-nvăț să citesc, la facultate ca să-mi găsesc o slujbă cât de cât ok, la serviciu ca să nu mai cer bani de la ai mei și apoi la pensie ca să facă mișto statul de mine și să mor mai repede că nu-mi ajung banii lor. N-am scris de grădiniță nu pentru că nu mi-a fost dragă ci doar pentru că n-am mers. Ok, deci clar nu-i ăsta răspunsul, chiar și eu pot mai mult de atât.

Atunci? Trăiesc ca să fac bani? Să am haine frumoase, extravagante, mașină, casă la stradă cu lac în spate, gadget de ultim moment, unghii porțelanate? Imbecil răspuns și ăsta. E imbecil din simplul fapt că dacă adun 30de oameni și îi întreb cine a fost cel mai bogat om acum 10 ani, nu toți vor ști să-mi răspundă. Nici dacă-i întreb ce era la modă acum 10 ani. Deci, cu toată faima de moment și cu toată bogăția, astăzi e un anonim.
La o concluzie e sigur că am ajuns. Nu trăiesc ca să fac bani, nu trăiesc nici doar pentru a-i cheltui, nu trăiesc pentru a mânca și pentru a bea.
Dar totuși, de dimineață până seara alerg pe ici-colo ca un titirez așteptând momentul când ajung acasă, epuizată psihic și fizic. Fac serviciu câte 9-10-11-12 ore pe zi (mai rar 8 ore în anul 2012), vin acasă visând patul încă din Copou, de aceea într-o zi obișnuită, activitățile principale sunt: mănânc, dorm, muncesc, mănânc, dorm, mănânc. E un ciclu care se închide cu verbul a mânca. Culmea, nu-s chiar așa de grasă. Cu alte cuvinte, trăiesc ca să-mi fie bine?? Cam clișeic.

Da, trăiesc pentru că am o viață. Trăiesc fără instrucțiunile de folosire. Viața mea poate și a voastră e un serviciu care mi-a fost oferit, fără să fiu întrebată. L-am primit și atât, m-am bucurat că l-am primit, mă mai bucur din când în când că l-am primit, dar nu știu ce să fac să funcționeze în starea lui optimă. De aceea ajung să-mi pun astfel de întrebări în momentul în care vreau schimbări. 
Aș vrea să-mi fac propriul manual de utilizare al vieții, un manual de care să-și aducă aminte și alții. Parcă n-aș vrea să trăiesc doar pentru mine. 

Răspunsul e mai mult amplu decât simplu. Trăiesc într-o lume complicată care uită pentru ce trăiește, deoarece nicio școală nu-ți găsește răspuns la întrebarea care începe cu prepoziția "pentru" ci doar la cea care-ncepe cu "cum?" și uneori nici la asta nu dă răspunsul potrivit.

O seară frumoasă prieteni! Să auzim de grade cât mai calde în termometre!


duminică, ianuarie 29

Site-uri cu oferte de minut

M-am gândit să fac o listă a site-urilor care funcționează pe principiul "ofertă de minut/oferta zilei". Genul acesta de vânzare e chiar apreciat de mine. Cel mai mult și mai mult îmi place că dacă mă răzgândesc îmi pot recupera banii :D.

Asta e ce-am găsit eu până acum. Lista rămâne deschisă pentru update, de aceea mi-ar plăcea să-mi spuneți ce site-uri urmăriți.

1. www.fungroup.ro
2. www.kuponiada.ro
3. www.groupon.ro
4. www.fundeal.ro
5. www.dealfever.ro
6. www.zumzi.ro
7. www.shopdeals.ro
8. www.bestdealz.ro
9. www.getadeal.ro
10. www.mydeals.ro
11. www.city.eva.ro

luni, ianuarie 2

Aventuri, locuri, oameni

Astăzi m-am trezit cu o poftă uriașă de a pleca la drum. Am deschis Google-ul, am făcut câteva cercetări ș-am ajuns la concluzia că ar trebui să pun pe o foaie locurile văzute pentru a înroși harta și a mă îndrepta spre alte locuri nevizitate. E foarte probabil ca și anul ăsta să-mi fac concediul prin țară.
 Mai jos este harta cu locurile pe unde m-am oprit (sunt aproape sigură că mi-au mai scăpat unele locuri) și câteva poze sub formă de link. Aștept idei pentru concediul de anul ăsta. Enjoy!

  1. Castelul Ruginoasa
  2. Castelul Miclăușeni
  3. Mănăstirea Hadâmbu
  4. Mănăstirea Cetățuia, Mănăstirea Galata, Bojdeauca lui Ion Creangă, Palatul Culturii, Dealul Repedea, Muzeul de Istorie Naturală  etc. vin cu modificări
  5. Bârlad (Grădina Zoologică, Acumularea Râpa Albastră și Valea Seacă, Muzeul Vasile Pârvan, Pavilionul expozițional Marcel Guguianu)
  6. Focșani
  7. Piatra Neamț (Mănăstirea Văratec)  Târgu Neamț (Cetatea Neamțului, Mănăstirea Neamțului)
  8. Rădăuți (Marginea, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Bogdan -Vodă)
  9. Mănăstirea Gura Humorului, Mănăstirea Voroneț
  10. Moldovița, Sucevița, Palma
  11. Vatra Dornei
  12. Borșa (Cascada Cailor, Pasul Prislop)
  13. Sighetu Marmației (Cimitirul vesel, Muzeul Comunismului, Manastirea Sapanta-Peri)
  14. Manastirea Barsana, Manastirea Botiza
  15. Slanic Moldova
  16. Baile Tusnad (Lacul Ciucas, Lacul Sf. Ana)
  17. Cheile Bicazului, Lacul Rosu
  18. Borsec si Durau
  19. Brasov
  20. Cetatea Rasnov, Castelul Bran, Moeciu, Pestera Valea Cetatii Rasnov, Culoarul Rucar-Bran
  21. Curtea de Arges (Manastirea Mesterului Manole)
  22. Defileul Oltului (Manastirea Cozia, ManastireaTurnu, Calimanesti, Caciulata)
  23. Transfagarasanul (Valea lui Stan, Lacul Vidraru, Balea Lac, Balea Cascada)
  24. Manastirea Sambata de Sus
  25. Cheile Oltetului (Pestera Plovragi, Manastirea Polovragi, Manastirea Horezu, Pestera Muierii, Manastirea Bistrita, Manastirea Hurezi
  26. Litoralul (insula Ovidiu, stațiunile)
  27. Campia Turzii si Turda (Salina Turda, Castrul roman Potaissa, Miliarul de la Aiton, Fabrica de bere
  28. Cluj Napoca
  29. Salina Praid
  30. Bacău

joi, decembrie 22

De prin lume adunate


Îmi eram datoare cu acest post. Înainte de toate, luaţi în considerare că de pe această pagină îşi iau zborul multe păsărele şi altele nu şi-au părăsit încă cuibul, ceea ce înseamnă că ceea ce va urma, nu intenţionează a jigni pe cineva.
Motorul meu de urmărire al traficului pe blog îmi sugerează cine (adică de pe unde e respectivul) şi în ce circumstanțe a ajuns cu vizita la mine. E foarte amuzant cum ajung să dea unii de blogul meu. Zic, să ne delectăm.
  • Doarme unde in iasi în mijlocul intersecţiei am văzut eu pe cineva dormind astăzi când semaforul era pe verde. Dar se mai întâmplă să te opresti fix în mijlocul intersectiei şi să te întrebi pe unde să o iei
  • Tin in mana – esti un norocos dacă ţii ce mă gândesc eu că ţii ;)
  • Groapa din tg.cucu – nu mai e groapă de mult, e crater
  • Mariana ichim – prezent!!!!
  • The gods must be crazy istorie economica – eşti sigur că zeii ştiu economie???
  • Lucrari tg cucu 2011 – au fost şi-n 2010
  • As vrea sa raman copil pentru totdeauna! As vrea sa ma joc , sa alerg desculta, sa construiesc castele de nisip , is a prind fluturi sa-mi pun cirese la – mda şi eu mă întreb ce căutai la mine pe blog, ultima dată când am verificat nu dădeam doze de iluzionism???!!
  • “traian basescu” satanic abuser – au zis-o şi alţii, sub diverse forme
  • Fete bune fete rele versuri – rasa manelistă nu are ce căuta la mine pe blog. Îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri cauzate retinei.
  • de ce barbatii nu asculta si femeile nu stiu sa se uite pe harta. – mă întrebam şi eu cândva, până mi-am dat seama că e utopic.
  • Se tin de mana – ţi-e ciudă???
  • Poze cu indragostiti care se tin de mana – mă, da’ ţie chiar ţi-e ciudă??!!
  • Fa-o pe prostul – he, he, da da ştiu şi eu o fac
  • Imagini triste de singuratate – eşti sigur sigur că singurătatea nu-i veselă? Zic şi eu aşșa ….
  • Ichim e prost – Ce să vorbim, bine că eşti tu capabil
  • Ma mandresc ca am cu cine – ferice de tine
  • De ce nu se accepta oamenii – te-ai gândit că poate suntem prea mulţi şi având fundul mare nu mai încăpem unul de altul?!
  • Evadare din romania socialista – când, cum, unde, cu cine, la ce oră? Vreau şi euuuu!!!!
  • Ce lucruri fac indragostitii – e secret. Nu se spune-n public.
  • Imi vine sa te-njur de dumnezeu -  niciodată să nu fie pe faţă, crede-mă!
  • barbatii sunt incapabili de progres – aici am mari dubii, te refereai la bărbaţi sau la cocalari?
  • Cum apar copii – ia un manual de anatomie, iţi explică de toate

Rememorări juvenile


Aveam o vreme când îmi analizam stările. Probabil aveam prea mult timp liber. Ori poate că-mi păsa de mine. De o vreme, nu mi le mai analizez. Nu-mi mai pasă de multe lucruri. Nu-mi pasă că am ochii roșii, că somnul nu reușește să-mi îndepărteze oboseala, că vorbesc calm și primesc vorbe răspicate, nu-mi pasă prea mult nici când eu fac complimente și primesc în loc răutăcisme, că am devenit comodă. Din nefericre pentru eul meu, nu e starea care mă caracterizează. Am fost mereu o plângăcioasă, aveam mereu nevoie de încurajări cu cât mai multe și mai dese cu atât mai bine, îmi plăcea chiar să fiu compătimită. De asemenea, mă știam ca fiind o persoană energică, somnul nefiind problema cea mai strigentă, ceva machiaj și eram ok. De o vreme am început să mă plâng mai puțin, să fiu apatică, să par relaxată când de fapt sunt nervoasă, să fiu veselă când mi-ar veni să urlu, și să nu uit, să fiu indolentă. Încă nu am ajuns la performanța de a încuraja pe altul. Nici cu mine nu mă descurc prea bine. Și de o vreme, nu găsesc motivare .. în nimic.

Când sunt într-o astfel de stare, de analizare a stărilor, stau în amorțeală și încerc să înțeleg de unde îmi vin lacrimile. De ce nu le pot opri atunci când mă enervez, de ce când mă gândesc la un ceva” îmi vine să plâng și mai tare. Plâng din orice, plâng la orice și nu știu să răspund la întrebarea de ce plâng. Asta-mi pasă. Îmi pasă că nu am răspuns la întrebările mele, nu-mi pasă că n-am răspuns la întrebările altora, dar la ale mele mă întristez. Când mă întristez mă închid în mine, sunt mută. 

Acum mi-am amintit de o dorință mai veche de-a mea. De a fi în două locuri deodată. Nu-i așa că ar fi mișto? Până una alta, poate reușesc să-mi îndeplinesc o altă dorință, să ajung pe vârful unui munte și să mă simt un om mare și puternic.

Seară optimă și veselă să avem!

luni, decembrie 5

Cum să rămâi gură-cască

Din seria mărunt cât bobul de orez, vorbim azi despre chinezul hominis. Ei, turbulentul ăsta a mai făcut o năstrușnicie. Vă atenționez că nu trebuie citit postul dacă vă știți cu inima-n gât la privitu-n jos (a nu se înțelege: privit în josul decolteului).

La vreo 1430 metri înălțime chinezul nostru face-un pod. Mare, lung, frumos, cristalin cu încă vreo 10 adjective temă pentru acasă. Te gândești că-i folosește pentru a fluidiza traficul, că poate-i intens circulată zona aia ... de corbi. Ce-i drept e că podul ăla e pentru oameni. Doar că-i de sticlă și aici vine partea cu uitatu-n jos. În mod normal, când te uiți în jos stând pe mijlocul podului, îți vezi picioarele. Ei bine, când stai pe podul ăsta aș putea să bag mâna-n foc că numai la picioare nu te uiți.
Dar, să las imaginile să grăiască pentru podul cu nr.1 .












Cică are doar vreo 60metri lungime, îți cam trebuie încălțări sigure (fără pantofi cu platformă), ai o vedere superbă către parcul natural Tianmen (printre picioare și nu numai) și cel mai sigur îți mai trebuie și niște pastile.




Podul cu numărul doi, dar nu cel din urmă, este la fel de ingenios în a testa calitatea inimii. Pod pietonal, din sticlă, îl poți traversa semi-liniștit, într-o după-amiază plăcută deoacere priveliștea e superbă.














Acum mă întreb: cu ce-or spăla ca să rămână curată sticla?

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons