J.O. în România: utopic sau ironic?

România nu merită să fie gazdă a Jocurilor Olimpice în următorii ani. De ce? Pentru că neuronii pe care îi are sunt pe jumate adormiți și nu-s capabili să organizeze un asemenea eveniment. România e o țară care dacă se vede cu bani, nu știe ce să facă cu ei, dacă n-are bani și vrea ceva se duce și se împrumută. 

Am să fac o comparație destul de urâtă, dar am să vă rog pe voi să extrageți miezul și să nu luați cuvintele mot-a-mot. 

Am cunoscut la un moment dat o domnișoară (gen pitzi) care s-a văzut într-un final cu salar, bani siguri, veniți lunar. În prima lună i-a cheltuit pe haine, a doua lună a ieșit în club, a treia lună și-a luat iar haine și după vreo jumate de an a realizat că salariul nu-i poate menține fizicul la adevărata valoare. Așa că, stimabila a apelat la un împrumut, pe care firește l-a cheltuit în același mod. Era foarte populară și apreciată în grupul ei. Și atât.

România, care nu mai e demult domnișoară, procedează relativ la fel, face împrumuturi ca să-i investească total aiurea în trotuare pe drumuri comunale care traversează lanuri de porumb, în parcuri pentru copii în sate de batrâni și în alte astfel de exemple.

Dacă ar fi să organizăm Eurovisionul sau Jocurile Olimpice, am mai ieși din datorie? Planul cincinal al lui Ceaușescu de acoperire a datoriilor s-a zis că a fost drastic, e drept că a avut finalitate, dar totuși s-a lăsat cu revoluție. Pesimismul meu, mă face să cred că nu mai pupăm noi datorie externă zero, cel puțin atât timp cât țara noastră apare pe hartă.

La extrema cealaltă, non-financiară, suntem oameni talentați. Din 1976 și până acum, la J.O. de vară, la gimnastică n-am căzut niciodată sub locul 3 și ocupăm locul 2 în lume ca medalii câștigate printre țările care nu au organizat evenimentul. Sunt cifre impresionante, sunt lucruri palpabile și abia acesta este un brand de țară. Sportivii români au strâns un total de 292 de medalii. Anul cu cele mai multe medalii câștigate, a fost cel din 1984, când performanța a fost recompensată cu 53 de medalii. 

Iată mai jos dovada talentului românesc în sport, de la începutul participării țării noastre la Jocurile Olimpice și până acum:

Jocuri Olimpice	Aur	Argint	Bronz	Total
Gimnasticã	24	20	25	69
Canotaj	19	10	8	37
Atletism	11	14	9	34
Caiac-canoe	10	10	14	34
Lupte	7	8	17	32
Tir	5	4	5	14
Scrimã	3	4	7	14
Natatie	3	2	4	9
Haltere	2	6	3	11
Box	1	9	15	25
Judo	1	0	3	4
Handbal	0	1	3	4
Cãlãrie	0	1	1	2
Bob	0	0	1	1
Rugby	0	0	1	1
Volei	0	0	1	1
Total	86	89	117	292

Sursa: www.onlinesport.ro

Personal, atunci când aud imnul României și văd drapelul ridicându-se pentru locul 1, am o senzație de furnicături prin corp și cel puțin pentru 30 de secunde cât este intonat imnul mă simt mândră de români, așa prostuți și infantili cum suntem. Ca-n povestea aia cu cioara care-i spune bufniței: unde va vedea cei mai frumoși pui să ocolească acel cuib, căci e cuibul ei.

Să avem zile răcoroase și fără nervi!!!

Posted in: datorie,gimnastica,Jocurile Olimpice,Romania

Google commercial

Cei de la Google sunt extrem de creativi și au niște oameni tare faini. Am mai zis-o și încă îmi mențin părerea.
Iată o reclamă simpăticuță care creează o poveste de dragoste la nivel de căutare de informații. Mi se pare cu atât mai interesantă cu cât tocmai am terminat un mic curs organizat de ei despre cum să facem căutarea pe Google mai ușoară și mai promptă.
Super ideea! Enjoy !

Revenind la 15 ianuarie 2011

Memorabilă ziua aceea!
Mi-am făcut o promisiune către mine, pe care nu mi-am promis-o pe deplin. Mai frumos, nici cei de la mug.ro nu și-au ținut partea lor de angajament.

Să detaliem ideea scrisă mai sus. Pe 15 ianuarie anul trecut, mi-am propus să scriu 1000 de posturi despre lucrurile care mă influențează. Am început chiar bine, aveam câteva idei puse pe o pagină distinctă și anume pe mug.ro, la recomandarea lui Cezar. Astăzi, când am vrut să mai scriu un post (din mai anul trecut n-am mai scris nici unul) am aflat că pagina mea de pe mug nu mai există. Tare, nu? Mai ciudat e că nu am mai găsit nici blogul lui Cezar de pe domeniul cu pricina. Deci, chestia era dublu de ciudată.

Ce-mi rămâne de făcut e să mă apuc din nou de scris. Preferabil și cinstit ar fi să scriu mai des de o dată pe an.
În cazul acesta, rămâne să vă doresc spor la citit și mie spor la scris. A, și bineînțeles, replica mea de sezon, preferată: să avem nopți răcoroase!!!

Posted in: 1000 chestii mișto

Și a trecut și Let's do it

A fost săptămâna voluntariatului, a fost 12 mai, a fost și Let's do it Romania. Dar, n-or să mai fie până la anul. Și vă asigur că la anul nu vă mai vorbesc despre ele. Și haideți că vă spun și de ce.

Anul ăsta, m-am gândit să fiu un bun cetățean, firește că nu mi-a venit ideea de la mine citire, nu că nu m-ar duce capul să fac ceva "voluntar". Andra, o bună prietenă îmi spune să ne înscriem la strâns de gunoaie pe 12mai. Ok, zis și făcut. 

Sâmbătă dimineața, vesele ne-am dus să ne găsim echipă, morman de gunoi, să ne luăm saci și mănuși și să purcedem. Toată lumea happy pe acolo, multe poze, s-au schimbat și ceva adrese de mail, cinstit până acum.

Echipa din care făceam parte, a strâns gunoaie prin pădurea de la Bucium, cam pe unde se împușcă ăia cu bile de vopsea (dacă nu știți vorbim în private). Noi două cu mult simț de aventură, dar și cu intenții de protejare a mediului, am înaintat muuult în pădure, așa de mult încât eram doar noi două și vreo două ciori, cu doi saci mari și plini de gunoi care trebuiau duși înapoi până la stradă.

Cam pe la 11 trecut de fix, ajungem la drumul principal, unde erau o groază de saci adunați, însetate și obosite de la urcat. Eram tot singurele. Ne așezăm pe o țeavă de gaz metan să ne tragem sufletele urcate-n gât și când colo ce văd pe mine: .... O CĂPUȘĂĂĂĂ. 

Poate dacă nu-mi făcea Andra un mic instructaj înainte povestindu-mi despre nu știu ce actor, mort pe jumate și nu știu ce femei bolnave rău de la o mușcătură de căpușă, nu deveneam așa isterică. 

Bineînteles, că n-am avut timp să redevin rațională și să gândesc situația în care eram, am pus direct mâna pe ea, am scos-o și am strivit-o. N-a curs prea mult sânge, dar am omorât-o.

I-am anunțat pe omuleții cu care eram că eu nu mai stau, că nu-mi mai trebuie să umblu prin păduri și am plecat stresată toată și cu gândul să ma duc la Urgențe. Sincer, nu prea știu cu ce mă puteam prezenta la Urgențe. Mușcătura nu prea se vedea, ziceai că e mușcătură de furnică, căpușa nu o mai aveam ... deci, nu m-am mai dus. Totuși, i-am stresat pe toți din jurul, inclusiv google-ul să văd dacă mor sau ceva de genul.

Scurt pe doi, anul viitor nu mă mai duc la strâns nădragi și cizme de prin nicio pădure, nu doar din cauza căpușelor, dar parcă mi s-a tăiat cheful de făcut fapte bune.

Și ajunsesem să gândesc (mi se mai întâmplă uneori) că de când cu isteria asta, parcă ți-e frică să te duci și la un grătar. În anii din urmă, mergeam fără nicio grijă prin toate pădurile și prin toate buruienile fără să mă gândesc că s-ar urca căpușe pe mine, mai frică îmi era de purici. Acum, nu te duci nicăieri că se urcă animalele astea pe tine. Zi dacă-i drept așa ceva?

Plus, că îmi pusesem speranțe că anul ăsta merg pe Ceahlău, că-mi doresc cam de multișor să-l urc până sus, azi mi se spune că e cam nașpa de mers undeva la munte și de hălăduit din cauza căpușelor. Asta da veste proastă.

Dar mai vedem, nu-mi pierd speranța că poate se uită până când începe perioada de concedii și tragem o fugă și prin munți :d

Să avem o zi veselă și însorită!

O altfel de lebădă

N-am mai dat de o bună vreme pe blog, ce să zic, mă conformez timpurilor noastre. Absenteismul e la putere. A se vedea numeroasele șantiere din Iași, care au apărut practic ca ciupercile înainte de alegerile locale, deși trebuiau să apară cu mulți ani în urmă.
Ok, mai bine mai târziu decât niciodată, ar zice bătrânul.

Ținând cont de ceea ce vreau să vă arăt, părerea mea e că nu mă prea plictisesc, așa în ultima vreme. Dar, cinstit e că verdictul final, e normal să mi-l dați voi la sfârșit.
Așadar, cum fiecare dintre noi, are cel puțin un top ten wish list, cu vise neîndeplinite, am și eu unul. Și undeva pe la numărul 20, era să fac un origami fain, mișto, așa de mișto încât să rupă gura târgului. Ok, zic că era, pentru că acum e cu "done" și nu contează dacă va rupe gura cuiva, importantă e satisfacția pe care o am azi. Sincer, e bestială senzația.
Asta-i lebăda finalizată, lipita cu scotch pentru că se lăsa pe părți și părea prea grasă. Pe parcusul a 6 zile, adică vreo 10 ore în total, am tăiat vreo 15 foi A4, am făcut vreo 484 de triunghiuri și într-un final am ajuns la ceea ce se vede mai jos.

Sursa de inspirație e asta, aici am observat prima oară că e cam "grasă" lebăda, apoi am văzut că așa îmi iese și mie, de aceea a trebuit să o prind cu scotch. Câteva poze în plus cu munca mea "handmade" am pus pe picasa.

Să avem zile optimiste și mișto!
P.s. azi noapte a plouat ca-n mijlocul verii. Din mașină se vedea perfect de fain! :) Hristos a Înviat!

Pentru ce trăiesc?

În seara asta scriam un mail unei bune prietene stabilită recent în Canada. Și dintr-o povestire într-alta îmi pun întrebarea "Pentru ce trăiesc????"

Știți și voi chestia aia cu culmi uneori deloc amuzantă, nu? Eh, am ajuns la concluzia că și eu am o culme. 

Culmea trezirii: neuronu meu pe jumate senil punându-și întrebări.

Așadar Focă, pentru ce trăiesc?

Ar fi trist să vin cu răspunsul imbecil că trăiesc pentru a merge la școală ca să-nvăț să citesc, la facultate ca să-mi găsesc o slujbă cât de cât ok, la serviciu ca să nu mai cer bani de la ai mei și apoi la pensie ca să facă mișto statul de mine și să mor mai repede că nu-mi ajung banii lor. N-am scris de grădiniță nu pentru că nu mi-a fost dragă ci doar pentru că n-am mers. Ok, deci clar nu-i ăsta răspunsul, chiar și eu pot mai mult de atât.

Atunci? Trăiesc ca să fac bani? Să am haine frumoase, extravagante, mașină, casă la stradă cu lac în spate, gadget de ultim moment, unghii porțelanate? Imbecil răspuns și ăsta. E imbecil din simplul fapt că dacă adun 30de oameni și îi întreb cine a fost cel mai bogat om acum 10 ani, nu toți vor ști să-mi răspundă. Nici dacă-i întreb ce era la modă acum 10 ani. Deci, cu toată faima de moment și cu toată bogăția, astăzi e un anonim.

La o concluzie e sigur că am ajuns. Nu trăiesc ca să fac bani, nu trăiesc nici doar pentru a-i cheltui, nu trăiesc pentru a mânca și pentru a bea.

Dar totuși, de dimineață până seara alerg pe ici-colo ca un titirez așteptând momentul când ajung acasă, epuizată psihic și fizic. Fac serviciu câte 9-10-11-12 ore pe zi (mai rar 8 ore în anul 2012), vin acasă visând patul încă din Copou, de aceea într-o zi obișnuită, activitățile principale sunt: mănânc, dorm, muncesc, mănânc, dorm, mănânc. E un ciclu care se închide cu verbul a mânca. Culmea, nu-s chiar așa de grasă. Cu alte cuvinte, trăiesc ca să-mi fie bine?? Cam clișeic.

Da, trăiesc pentru că am o viață. Trăiesc fără instrucțiunile de folosire. Viața mea poate și a voastră e un serviciu care mi-a fost oferit, fără să fiu întrebată. L-am primit și atât, m-am bucurat că l-am primit, mă mai bucur din când în când că l-am primit, dar nu știu ce să fac să funcționeze în starea lui optimă. De aceea ajung să-mi pun astfel de întrebări în momentul în care vreau schimbări. 

Aș vrea să-mi fac propriul manual de utilizare al vieții, un manual de care să-și aducă aminte și alții. Parcă n-aș vrea să trăiesc doar pentru mine. 

Răspunsul e mai mult amplu decât simplu. Trăiesc într-o lume complicată care uită pentru ce trăiește, deoarece nicio școală nu-ți găsește răspuns la întrebarea care începe cu prepoziția "pentru" ci doar la cea care-ncepe cu "cum?" și uneori nici la asta nu dă răspunsul potrivit.

O seară frumoasă prieteni! Să auzim de grade cât mai calde în termometre!