Dealul Mănăstirii Galata ~ Mariana Ichim

Urcând strada pe lângă Catedrala Catolică și Belvedere, urci și dealul Galatei. Ieșean fiind, poate nu acorzi atenție faptului că te afli pe una dintre cele 7 coline și că astfel ai prilejul la o panoramă deosebită asupra reședinței de județ.

Altitudinea maximă este atinsă în apropiere de Miroslava, 186m, dar, mănăstirea este amplasată astfel încât să permită comunicarea cu alte coline ale Iașiului. Spre est, avem deschidere spre dealul Cetățuia, urmărind astfel curgerea Nicolinei și vărsarea acesteia în albia Bahluiului, chiar mai jos de mănăstire, mai precis, în partea nordică.

În trecut râurile Bahlui şi Nicolina formau în zona de la poalele dealului Galata o mlaştină, care se întindea până la Mănăstirea Frumoasa.

În prezent, cartierul Galata, reprezintă oarecum o zonă periferică datorită faptului că râul Bahlui și calea ferată, izolează zona de centrul orașului. Periferică sau nu, are tendința de a deveni un cartier de vile, locuințe boierești cum ar spune unii.

“Galata” este un cuvânt de origine turcă care înseamnă – poartă. Se spune că în vechiul Constantinopol, exista un cartier sinonim, unde locuiau domnitorii care mergeau la Înalta Poartă pentru a primi firmanul de domnie. De aici, ctitorul locașului, Petru Șchiopul îi dă numele.

Mergând strada ce tocmai am început a o urca observăm un indicador spre dreapta, care ne conduce spre Mănăstire.

Casele sunt curate, dispuse paralele cu străduța care ne indică edificiul. Turnul clopotniță se vede de la intrare. Lateral se întinde Iașiul, cu soldățeii lui de ciment pe post de blocuri.

Biserica, care a primit hramul "Înălţarea Domnului" , cunoscută sub numele de "Galata din deal", a fost construită de către domnitorul vremii, Petru Șchiopu, între anii 1582-1584, și sfinţită în anul 1584.

Astăzi, am găsit-o ca pe o oază de liniște, unde locuitorii orașului pot veni să se închine sau pur și simplu să citească o carte, în foișor sau pe una din băncile din curte.

Deși, am lăsat la intrare clopotnița, fără a da detalii despre statornicia ei, în momentul întoarcerii cu fața spre ieșire, peisajul e poetic, iar momentul rămâne închis spre veșnicie.

Timpul în Galata pare să se oprească, parcă și verdele e mai verde, parcă și brazii sunt mai înalți și parcă și Iașiul e mai colorat.

Zidul bisericii este asemănător cu cel al altor mănăstiri din oraș, are același aspect de fortăreață, la intrare oservându-se încă urmele stemei Moldovei din vremea lui Mihail Sturdza.

Pe partea estică, există o potecă, cu scări de acces care dau spre Calea Galata. Strada în care am dat, coboară în serpentine până în cartier, doar că de sus, de pe dealul mănăstirii, prin frunziș și flori de vișin se ițește un monument.

Mausoleul eroilor căzuți în primul război mondial, a fost construit între anii 1928-1930, după un proiect al lui Henri Coandă, pentru păstrarea osemintelor celor aproximativ 6000 de soldați-eroi din 15 comune ale județului.

Astăzi, pământul de sub el, este puternic dorit, pe rol in tribunale, ca și când morții ar trebui să iasă din morminte. Dacă înainte existau 6 cruci mari și 600 de cruci mici, acum am regăsit crucile mari, dar mult mai puține cruci mici. Ș-am rămas, de partea cealaltă a străzii îndrebându-mă: "dacă nu avem respect pentru cei vii, ce respect ar putea să aibă unii pentru eroii căzuți?"

Voi reveni!