The Pursuit of Happyness

"Hei! Sa nu lasi niciodata pe cineva sa-ti spuna ca nu poti face ceva... Daca ai un vis trebuie sa-l aperi. Daca oamenii nu pot sa faca ei insisi un lucru o sa-ti spuna ca nu esti nici tu in stare sa-l faci. Daca vrei ceva, te duci si-ti iei. Punct. "








Acesta este mesajul filmului, inspirat după povestea adevărată a lui Chris Gardner, un comis-voiajor din San Francisco care se luptă din răsputeri să supravieţuiască, visând, în ciuda momentelor de deznădejde, să construiască un viitor mai bun pentru el şi băiatul lui de 5 ani, Christopher.

The Pursuit of Happyness este un film care te face sa reflectezi asupra propriei vieti. Ambitia si puterea personajului principal te fac sa te gandesti daca, de multe ori, nu lupti prea putin pentru a gasi fericirea aceea cu y. Este un film care te invata sa pretuiesti viata asa cum este ea si sa intelegi importanta familiei. Este, intr-un cuvant, o doza de realitate, menita sa ne faca sa incercam mai mult sa credem intr-un ideal si sa ne mobilizam cu toate fortele spre a-l atinge.

"Chiar atunci am inceput sa ma gandesc la Thomas Jefferson si la Declaratia de Independenta si la partea despre dreptul nostru de viata, despre libertate si despre cautarea fericirii. Si imi amintesc ca am gandit: Cum a stiut sa puna partea cu “cautarea” acolo? Ca poate fericirea e ceva ce putem doar cauta. Si ca de fapt nu o putem avea niciodata cu adevarat...indiferent ce s-ar intampla. Cum de a stiut asta? "

The pursuit of happiness... un film in care ar trebui sa ne vedem pe noi ca sa intelegem mai bine anumite lucruri. O viata... un film... mai mult decat un joc actoricesc si un regizor...

Posted in: Cinema Blog

Noaptea la veverite

Iata de ce iubesc barbatii femeile :))

Ea: Costica, dar omul cat doarme?
El: Depinde de nevasta-sa ...
Ea: Ei, cand e mic omul doarme mai mult!
El: Pana se insoara.

I think it's sweet =))







Aceeasi sceneta am vazut-o la Tvr jucata de Vasilica Tastaman si Alexandru Arsinel in rolurile lui Tanta si Costel.

Posted in: it's time to laugh

Stresiune FEAA

Da, de astazi ma apuc de invatat pentru sesiune... cu tupeu :)). Mai am de terminat un proiect iar de la ora 12.00 gata, rup cartile in doua.

Cu toate ca daca ma gandesc, eu am examene si proiecte de pe la mijlocul lui noiembrie si o tin asa pana la inceput de februarie. Nu stiu ce viata de student e asta, dar in mod clar nu-i una sanatoasa.

Impresii despre ce a fost pe la examene, cati au trecut, cati ati au cazut, cati o sa intre in licenta...barfe, rautati le discutam pe larg dupa. Asta inseamna ca nu voi posta nimic pana pe 1 februarie.

Pana una alta, nu uitati insa ca “studentul fara restanta, nu are prestanta”:)).

Posted in: Din viata mea

Minciuna..

Cu totii mintim - sau pacalim - pe cei pe care-i iubim, pe cei pe care-i uram, pe cei care ne sunt indiferenti...O facem din diverse motive: orgoliu, prostie, vanitate, instinct de conservare, mila, compasiune, profunda dorinta de a fi acceptat de ceilalti sau dispretul total fata de ei. Culmea este ca toate aceste sentimente coexista pasnic ca si aliati ai minciunii de foarte multe ori.

Cu toate acestea, avem incredibila ipocrizie de a ne mania atunci cand suntem, la randul nostru mintiti de cei pe care i-am iubit. Celulele creierului ni se umplu de vibratia "indreptatita" a dezamagirii, suferintei insuportabile, a vanitatii ranite.

Insa atunci cand esti mintit de un om in care credeai cu adevarat, chimia creierului, a sufletului, pana si a constiintei tale sufera modificari ireversibile. Atunci cand esti mintit de un om in care credeai, el se transforma instantaneu. Din imaginea splendida ce i-ai dedicat-o nu mai ramane decat pulbere...Si el devine arhitectul distrugerii, vinovatul primordial, dusmanul de moarte. Iar tu esti sterp, imobil, si simti doar un ghem de durere si tipat si furie care nu se mai poate desface si coboara din ce in ce mai adanc in strafundurile fiintei tale.

Si trebuie sa uiti ca sa te salvezi. Trebuie sa lupti ca sa te salvezi! Dar ghemul nu pleaca, se duce din ce in ce mai adanc, se ascunde printre amintiri si nervi.

Si totusi, oricum o intorci si oricate nuante ar fi, exista o victima si un ticalos in orice istorie din asta cu minciuni. In plus, minciunile cuiva la care ai tinut mai au un efect : te fac pe tine sa te simti un prost, te coboara incredibi, te obliga sa ocupi pozitia victimei – si ca sa scapi de asta, dupa parerea mea, nu e suficienta uitarea. Eu consider ca daca am baga in seama tot raul pe care oamenii astia sunt in stare sa-l spuna si sa-l faca unde am ajunge?

Atunci cand suntem mintiti si mai ales cand descoperim lucrul asta ne macina orgoliul in noi...ahh, imi place sa aflu singura cand sunt mintita, sa pun totul cap la cap cu propria mea intuitie, si poate o sa credeti ca imi place gustul razbunarii. NU, nu ma injosesc intr-atata, am demnitatea mea. Si mai am o vorba, sa fie sanatos cel care m-a mintit, poate sa vorbeasca si sa minta pana o sa-l doara gatul. De ce zic asta, pentru ca am caracter si poate vanitate si cred ca nimic nu ramane neplatit pe lumea asta. Asa ca nu ma apuc sa-mi fac dreptate, o sa vina ziua cand prin subtilitati am sa dau de inteles ca stiu ca sunt mintita.
Si imi mai place ceva, atunci cand minti, constiinta te mustra, asa ai avut si tu remuscari cand ai mintit, mai tii minte?. Ai avut remuscari si cand prietenii tai te-au privit cu ochi nu prea buni cand au aflat ce ai facut sau cand ai fost considerat oaie neagra.

Sunt unele chestii care imi plac. Poate sunt ciudata...dar un lucru e sigur, nu-mi place sa fiu luata de fraiera, nimanui nu-i place asta.
Asadar, tine-ti minte ca minciuna are picioare scurte si nu este apreciata, pe cand Adevarul va fi singurul care iti va rezolva problema.

Cu dedicatie pentru mincinosi.....
O zi cat mai frumoasa, ca e un soare grozav numai bun de o bulgareala .

Pretuim viata??

" Uneori, moartea altora, te face să preţuieşti mai bine propria viaţă "

Nu stiu a cui e aceasta formulare, dar pot spune ca are mult adevar. Nu stiu de unde am venit cu ideea asta, nu stiu de unde m-am pornit sa scriu despre un lucru atat de trist. Stiu un singur lucru, moartea cuiva, a celui mai drag si scump om din viata mea mi-a marcat existenta pentru totdeauna. Am simtit acest gol inca de cand s-a intamplat nenorocirea, si nu se va umple niciodata. Nu are cum. Nu am nici eu cum sa-l umplu si mai presus de asta, nu vreau. Ii pretuiesc prea mult amintirea, il iubesc prea mult ca sa las praful sa ascunda durerea.

O asemenea experienta te marcheaza pe dinauntru, mai ales in copilarie, cand iti formezi viziunea spre viata de om mare. Poate de aici mi se trage si firea ce o am. Poate...nu stiu.
De fapt stiu, stiu prea bine. Recent, am avut un accident de masina. Stati linistiti nimic grav. Sunt tot eu, fara nici o zgarietura. Dar a murit cineva sau poate se zbate azi pe masa de spital sa scape din ghearele mortii.

In cele cateva minute, nu-ti dai seama ce ai putea sa faci, esti prins intr-o gaura neagra....iti tremura corpul, ti se taie respiratia...ai intrat in panica..Si te gandesti la ce? Va spun la ce m-am gandit eu.... ca nu m-am gandit, am inchis ochii si mi-au trecut prin fata cateva imagini, momente ale existentei mele...apoi i-am deschis si vazusem cum un om a fost aruncat cat colo de pe capota masinii...imagini in detaliu, nu se pot zice, am un suflet si eu...

Am iesit din masina un alt om, eram bezmetica, nu stiam ce vreau sa fac, imi venea sa merg la el, sa-l ajut, sa-i dau viata...sa, nu stiu, ma simteam complet inutila....a fost o scena cumplita, un sentiment groaznic.

Nu va pot descrie ce inseamna sa nu poti sa faci nimic, sa stai si sa privesti fara sa faci nimic. M-am simtit ultimul om. Instinctul, ma determina sa iau mereu initiativa in asemenea cazuri....au mai fost la viata mea, nu in care am fost implicata direct, ci la care am asistat si nu pot sa ignor ceea ce e langa mine. Pur si simplu nu pot.

In minutul ala, de criza, de panica...cand simti ca viata ta se poate termina in secunda de dupa, realizezi ca nimic nu e mai important ca viata ta. NIMIC.

Traim pe lumea asta pentru a ne face un rost, pentru ca am fost nascuti, pentru ca trebuie sa murim, dar intre momentul in care deschidem ochii si cel in care ii vom inchide...trebuie sa jonglam cu timpul in favoarea noastra.

Sa fim optimisti si increzatori, sa nu stam sa plangem pentru fiecare dezamagire,pentru o restanta, pentru fiecare esec, pentru o iubire pierduta..pentru cate si mai cate. Trebuie sa privim bucurosi ca viata noastra nu se termina o data cu acel esec, sa fim increzatori in ceea ce avem ascuns inauntrul nostru, puterea noastra, curajul...toate sunt acolo, ca niste enigme, enigme pe care nici noi nu le-am descoperit...Puterea e in cele doua maini ale noastre, e in suflet, e in mintea noastra. Ai rabdare si credinta.

Sa nu uitam ca viata noastra e pretioasa, ca trebuie sa invatam sa o traim cat mai frumos. Alergam in fiecare zi, gonim timpul si ne dorim ca ziua de maine sa treaca mai repede caci nu stiu ce va fi poimaine mai bun. Dar raspoimaine cu ce ne asteapta? Nu cumva zilele noastre sunt aceleasi, nu cumva, se intampla zilnic cate ceva care sa ne umple golurile, cine le are, fireste...

Eu am reflectat la momentul respectiv. Sunt constienta ca viata nu-mi lasa timp sa ma plictisesc, mereu aflu ceva care ma priveste, mereu incerc sa invat ceva nou, sa cunosc, sa vad....de ce? tocmai pentru ca nu vreau sa treaca timpul pe langa ...nu vreau, nu pot si nu voi permite, caci viata e prea scurta.

Cel mai important pentru mine este sa ma bucur de familia mea cat se poate de mult, pentru ca nu stiu cat ne mai avem unii pe altii. Sunt ingrozita la gandul ca intr-o zi nu ii voi mai avea si de aceea am grija sa le spun cat de mult ii iubesc. Nu adorm NICIODATA suparata pe ei si fara sa multumesc lui Dumnezeu pentru inca o zi (poate banala) in compania lor. Aici faceam referire, in special la mama mea, consider ca e un dar sa stii sa fii mama. Nu toate femeile au aceasta calitate.
Asa ca dragii mei, sa nu va fie rusine ca pareti ridicoli, asta nu conteaza. Aratati-le mereu celor iubiti sentimentele voastre, nu lasati lucrurile nespuse pentru ca suntem prea al naibii de muritori ca sa ne permitem luxul asta!!!

Posted in: Din viata mea

Momentan viata mea este haotica, doar gri spre negru, iar gandurile mi se izbesc in cap, parca vor sa iasa, pentru ca nu mai au loc. Asa ca le eliberez...pe rand.

Noi ne desenam culorile fiecarei zile, fiecarui sentiment. Suntem de multe ori prea duri cu noi, poate mai mult decat ar trebui si de tot atatea ori ajungem la limita rezistentei - fizice si emotionale - tot din cauza noastra. Vrem prea mult, luptam prea putin sau renuntam prea repede. Cel mai mult rau ni-l facem noi singuri. Sincer aici vorbesc despre mine. Asa fac eu, in fiecare zi. Ma subevaluez, ma critic, sunt prea aspra cu mine. Nu am invatat sa ma apreciez. Intrebarea care vine de la mine e urmatoarea: „Daca eu nu stiu sa ma apreciez, cum vor sti cei de langa mine sa o faca?” Cred ca am o problema.

Ma gandeam azi dimineata, in drum spre serviciu, cand era inca intuneric pe strazile innegrite si reci … ma gandeam ca in ultimele zile parca viata mea nu mai este a mea. Nu stiu cum, dar parca traiesc undeva in afara, miscarile si vorbele au devenit automatisme si parca tot timpul e suspendat. Astept ceva mai bun care e pe cale sa se intample.
Si pana atunci … nu stiu… pana atunci incerc sa trec cu bine de fiecare zi in parte. Astept pe acel cineva care sa-mi aduca in dar un set de creioane colorate din care sa lipseasca negrul si griul.
Noapte buna si vise frumoase!!

Posted in: Din viata mea

Cat valoreaza o femeie

Intr-o scurta conversatie, o persoana intreaba urmatorul lucru pe o femeie:
" - Ce tip de barbat cauti?"
Ea ramase un moment tacuta inainte de a-l privi n ochi si ii zise:
" - Vrei sa stii intr-adevar?"
El raspuse: " Da" . Atunci incepu sa zica:
" - Fiind femeie in acest timp, sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat... Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?"
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani. Ea, stiind ce gandeste el, spuse:
" - Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii."
El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind- o ii ceru sa explice mai in detaliu. Ea zise:
" -Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa intelega prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu "ascultatoare". Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc."
Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.
El ii zise:
" - Ceri mult!"
Ea raspunse:
" - Valorez mult...."

Posted in: Istorioare

Azi am invatat ca....

Nici o zi nu trece fara concluzii sau fara sa ne invete ceva...

Uneori e bine sa te pui si-n locul celui de langa tine pentru a sti cu aproximatie ce simte. Spun asta pentru ca am o raceala care a vrut sa-mi strice ziua. Mi-am adus aminte de oamenii cu probleme grave si mi-am dat seama ca nu e usor sa traiesti dincolo de ele si totusi ss fii plin de viata. Pentru cineva care nu este obisnuit cu asta, e o mica lectie! Tot asa m-am facut mica si invizibila. Cateodata face bine!

Unii oameni sunt mai buni decat tine prin simplul fapt ca-si fac griji si-ti vor binele! Iar noi uitam uneori de ei…e o experienta traita din nou, ce nu-mi lasa un gust prea bun.

O profesoara mi-a spus o data , dupa ce mi-a citit compunerea: ”din 123 de cuvinte , ai scris corect 116″. Cat accent punea pe greseli si ce putin pe recunoasterea reusitelor!

M-a întrebat cineva, cand eram mai mica si mai isteata, care este trasatura dominanta a unui om pervers si primul lucru care mi-a venit in minte a fost faptul ca oamenii perversi au multa experienta si o folosesc numai in scopuri egoiste.

Tu ce ai invatat azi?

Posted in: Din viata mea

Dorinte...

Stateam si ma gandeam la tema urmatorului editorial. Despre ce sa fie? Avand in vedere ca anul 2009 a inceput cu un razboi, cu discrepante politice, cu atatea evenimente pe plan social, chiar nu stiam ce sa abordez. De fapt, topicul meu avea ca tema razboiul din Fasia Gaza. Razboi in care, propagandei de ar fi sa-i dam crezare, e doar alb si negru in lupta. …La fel ca in Irak. …La fel ca in Afganistan. …La fel ca in Kosovo.

Dar nu se cuvine sa incep anul prin a scrie despre astfel de lucruri. In “noul an”, un lucru, din pacate, este cert: razboaie vor mai fi, foamete va mai fi, iar violenta va mai dainui. Asa ca vom avea nenumarate triste ocazii sa vorbim despre asa ceva. Acum insa, la inceput de 2009, tot ceea ce vreau sa va spun, din tot sufletul, este ca daca va bucurati mai mult de intoarcerea la serviciu decat va intristati de timpul putin pe care il veti petrece cu cei dragi, inseamna ca aveti o problema.

Am cunoscut si eu cativa oameni si am experimentat si eu cateva lucruri. Iar ce pot sa spun cu siguranta este ca cei mai pretiosi oameni pe care i-am intalnit pana acum, pretiosi cu adevarat, sunt – cu totii – oameni care iubesc, oameni pasionali. Oameni care – da! – se consuma precum niste lumanari, dar oameni care lumineaza, de asemenea, precum niste lumanari. Oameni care plang si oameni care rad, deopotriva pe total, din profunzimea fiintei lor.

Este minunat sa fii pasionat de meseria ta, de ceea ce faci la serviciu (eu nu am sa ating nivelul superior al acestei pasiuni, probabil). Pana la urma, este o mare parte din tine si o mare parte din viata ta, la modul propriu, cronologic! Asa ca e de neiertat sa nu faci ceea ce te simti nascut a fi facand. De neiertat si prea pacat! …Insa!…Insa dorinta nebuna de a petrece cat mai mult timp cu oamenii pe care ii iubesti, dorinta nebuna de a-i avea pe toti alaturi, laolalta, dorinta nebuna de a rade, a bea un vin bun, de exemplu si a te veseli alaturi de ei, de a trai, altfel spus, la maximum minutele putine ale vietii tale – dorinta asta e semn de sanatate a sufletului.

Este si motivul, unicul motiv in multe dintre momentele-cheie ale vietii mele pentru care nu am de gand sa plec definitiv din tara. Unde sa te duci cand toti cei pe care ii iubesti sunt aici? Unde sa te duci si, mai ales, de ce? Mai multi bani, mai multa civilizatie, mai mult public, mai putin… suflet.

Va doresc sa va indepliniti, in 2009, cat mai multe dintre cele mai indraznete 10 dorinte!

Romanta intre doua trenuri

Vasile Seicaru

Si vine vremea cateodata
Cand din oglinda unei ploi
Mireasa inimii uitata
Iti face semne inapoi.

Si-atunci cobori in vechea gara
Cu gandul ca vei revedea
Acelasi tren de odinioara
Din care ai plecat candva.

Etern pasager, mai vine un tren
Adio, mai trece un tren
Iubirea mereu alearga spre noi
Cu-o floare si-o gara in doi.

Va pleca un tren si iata
Un vis pe care-l credem stins
Ne lumineaza viata toata
De mana vremii neatins.

Si ne grabim atunci spre gara
Uitata pe un vechi peron
Si alergam sa prindem scara
Sclipind la ultimul vagon.

Pentru ca orice calatorie are un inceput si un sfarsit. Asa e viata noastra, o calatorie anevoiasa. Intram plangand si plecam ... nu stim cand.

Aici e cantecul si cateva imagini foarte sugestive.