Minciuna..

Cu totii mintim - sau pacalim - pe cei pe care-i iubim, pe cei pe care-i uram, pe cei care ne sunt indiferenti...O facem din diverse motive: orgoliu, prostie, vanitate, instinct de conservare, mila, compasiune, profunda dorinta de a fi acceptat de ceilalti sau dispretul total fata de ei. Culmea este ca toate aceste sentimente coexista pasnic ca si aliati ai minciunii de foarte multe ori.

Cu toate acestea, avem incredibila ipocrizie de a ne mania atunci cand suntem, la randul nostru mintiti de cei pe care i-am iubit. Celulele creierului ni se umplu de vibratia "indreptatita" a dezamagirii, suferintei insuportabile, a vanitatii ranite.

Insa atunci cand esti mintit de un om in care credeai cu adevarat, chimia creierului, a sufletului, pana si a constiintei tale sufera modificari ireversibile. Atunci cand esti mintit de un om in care credeai, el se transforma instantaneu. Din imaginea splendida ce i-ai dedicat-o nu mai ramane decat pulbere...Si el devine arhitectul distrugerii, vinovatul primordial, dusmanul de moarte. Iar tu esti sterp, imobil, si simti doar un ghem de durere si tipat si furie care nu se mai poate desface si coboara din ce in ce mai adanc in strafundurile fiintei tale.

Si trebuie sa uiti ca sa te salvezi. Trebuie sa lupti ca sa te salvezi! Dar ghemul nu pleaca, se duce din ce in ce mai adanc, se ascunde printre amintiri si nervi.

Si totusi, oricum o intorci si oricate nuante ar fi, exista o victima si un ticalos in orice istorie din asta cu minciuni. In plus, minciunile cuiva la care ai tinut mai au un efect : te fac pe tine sa te simti un prost, te coboara incredibi, te obliga sa ocupi pozitia victimei – si ca sa scapi de asta, dupa parerea mea, nu e suficienta uitarea. Eu consider ca daca am baga in seama tot raul pe care oamenii astia sunt in stare sa-l spuna si sa-l faca unde am ajunge?

Atunci cand suntem mintiti si mai ales cand descoperim lucrul asta ne macina orgoliul in noi...ahh, imi place sa aflu singura cand sunt mintita, sa pun totul cap la cap cu propria mea intuitie, si poate o sa credeti ca imi place gustul razbunarii. NU, nu ma injosesc intr-atata, am demnitatea mea. Si mai am o vorba, sa fie sanatos cel care m-a mintit, poate sa vorbeasca si sa minta pana o sa-l doara gatul. De ce zic asta, pentru ca am caracter si poate vanitate si cred ca nimic nu ramane neplatit pe lumea asta. Asa ca nu ma apuc sa-mi fac dreptate, o sa vina ziua cand prin subtilitati am sa dau de inteles ca stiu ca sunt mintita.
Si imi mai place ceva, atunci cand minti, constiinta te mustra, asa ai avut si tu remuscari cand ai mintit, mai tii minte?. Ai avut remuscari si cand prietenii tai te-au privit cu ochi nu prea buni cand au aflat ce ai facut sau cand ai fost considerat oaie neagra.

Sunt unele chestii care imi plac. Poate sunt ciudata...dar un lucru e sigur, nu-mi place sa fiu luata de fraiera, nimanui nu-i place asta.
Asadar, tine-ti minte ca minciuna are picioare scurte si nu este apreciata, pe cand Adevarul va fi singurul care iti va rezolva problema.

Cu dedicatie pentru mincinosi.....
O zi cat mai frumoasa, ca e un soare grozav numai bun de o bulgareala .