Momentan viata mea este haotica, doar gri spre negru, iar gandurile mi se izbesc in cap, parca vor sa iasa, pentru ca nu mai au loc. Asa ca le eliberez...pe rand.

Noi ne desenam culorile fiecarei zile, fiecarui sentiment. Suntem de multe ori prea duri cu noi, poate mai mult decat ar trebui si de tot atatea ori ajungem la limita rezistentei - fizice si emotionale - tot din cauza noastra. Vrem prea mult, luptam prea putin sau renuntam prea repede. Cel mai mult rau ni-l facem noi singuri. Sincer aici vorbesc despre mine. Asa fac eu, in fiecare zi. Ma subevaluez, ma critic, sunt prea aspra cu mine. Nu am invatat sa ma apreciez. Intrebarea care vine de la mine e urmatoarea: „Daca eu nu stiu sa ma apreciez, cum vor sti cei de langa mine sa o faca?” Cred ca am o problema.

Ma gandeam azi dimineata, in drum spre serviciu, cand era inca intuneric pe strazile innegrite si reci … ma gandeam ca in ultimele zile parca viata mea nu mai este a mea. Nu stiu cum, dar parca traiesc undeva in afara, miscarile si vorbele au devenit automatisme si parca tot timpul e suspendat. Astept ceva mai bun care e pe cale sa se intample.
Si pana atunci … nu stiu… pana atunci incerc sa trec cu bine de fiecare zi in parte. Astept pe acel cineva care sa-mi aduca in dar un set de creioane colorate din care sa lipseasca negrul si griul.
Noapte buna si vise frumoase!!

Posted in: Din viata mea