Proiect de fericire - partea II

Iubitele vin pentru a pleca, m-am gandit eu. Aceasta e singura certitudine deprinsa din jocul asta, ce-l fac eu, uneori plicticos, alteori incitant, cu viata. Doar ele, singure, stiu sa te faulteze intr-atat incat si cerul ar geme de rusine cumva. Atat de subtil, alteori atat de evident incat si soarele s-ar inneca in apus, pentru totdeauna. Gasesc parasirea ca pe-o greseala. Ca pe-un rateu. Arbitrul m-a faultat si m-a penalizat, port cu mine durere, durerea nu rateaza niciodata. Fii fericita, m-ai marcat, draga mea ...

Iti amintesti, campul si cei patru plopi ? Mi te ascundeai, iara eu te chemam prin versuri. Obosita, imi cadeai pe brat. Apropierea pielii tale purtatoare de parfumuri, imi e fior purtator de viata. Si nu-ntelegeam cum. Acum insa, inteleg. Ai si tu secretele tale in care eu nu am loc decat pentru a ma mira si atat. Doreai sa ma gadili, eu imi doream sa-ti arat cerul, sa-mi stai intinsa-mi brate si sa-ti arat cerul.

Acum, e liniste si e pustietate, dar parca iti aud rasul in surdina. Un manunchi de flori, zac uscate langa-o radacina. E o poza trista, e doar alb si negru, ba e chiar mult gri, e o poza proasta, fara de lumina.

Amintirea ta, surasul tau ce descanta luna, ochii tai umezi ca florile plouate, mi-au inspirat cantecul. Si totusi, poetul spune ca un cantec are un parfum ce dureaza foarte mult, doar versurile sunt putine. Eu, as spune, ca esti binele precum esti raul meu si nu stiu de ce-mi esti sortita asa putin, asa precum un cantec.

Posted in: Proiect de fericire