11:10 p.m.
Mariana Ichim
Purtata pe ganduri de efemeritatea noastra, de nemultumiri, de lacrimi, de zambete, de iubiri patimase, de amagiri sau de nepasare mi-am dat seama ca iubirile mari exista. Iubirea aceea care te inalta deaspura norilor negri intr-o zi ploioasa, exista. Iubirea aceea asociata unui zambet continuu, poate idiot sau poate nu, care se iteste pe chipul tau in cele mai nelalocul lor momente, exista. Exista miracol, exista fericirea absoluta, exista iubirea nestatornica si nestavilita. Nu sunt doar povesti scrise pentru naivi.
Referitor la mine, sunt inca intr-o perpetua cautare. Continui sa cred ca fiecare suflet are un altul pereche, ca exista un cineva perfect pentru fiecare dintre noi. Poate de asta imi rememorez ca, au existat relatii in care ei ma iubeau prea mult, iar ei nu primeau la fel, in care ma intrebam cum de ei pot si eu nu pot. In altele ma intrebam daca iubirea mea imi este impartasita macar pe jumatate si-au mai existat si relatii in care ne gaseam amandoi intrebatori, de ajungeam in punctul in care nu stiam ce cautam in relatia respectiva. Ne intrebam de ce ne convine sa ne mintim singuri. Sau poate ca aveam un dor, cum spunea Mihaela, un dor necunoscut cand nu stii exact de ce ti-e rau langa jumatatea ta. Atunci, ti-e dor de tine, cel mai probabil.
Astazi, realizez ca din toate am invatat multe. Ca multi dintre ei, mi-au schimbat personalitatea sau macar mi-au influentat-o. La unii dintre ei as vrea sa ma arunc in brate si sa-mi plang lacrimile pe umarul lor cand orizontul mi se inchide, pe altii mi-ar fi suficient sa-i respect pentru ceea ce sunt si ce-au reprezentat pentru mine intr-un anume timp al existentei mele.
Si ma gandeam cat de triste erau acele iubiri, in care ne minteam amandoi. Poate asta e unul din lucrurile ce le-am dedus in tineretea asta a mea. Adica, una din cele mai colosale greseli omenesti, este aceea de a te minti singur. Daca in momentul in care te gasesti mintit de un altul te simti lezat si-ti doresti razbunare, in momentul in care te minti singur ... ce-ti ramane de facut?
Si ma gandeam cat de maleabila e judecata noastra, as putea spune chiar usor de influentat. Dar asta e o alta poveste ce nu vreau sa o incep acum. Si mai suntem si foarte previzibili.
Ma gandeam ca te gasesti langa un om, langa o fiinta care-si respira aerul cu tine de mana. Si ... iti dai seama, ca-ti lipseste ceva. N-ai vrea sa spui ca te plafonezi, nici ca ai nevoie de o pauza nu pentru ca nu e literar ... ci doar, pentru ca ceva e in neregula. Sunt relatii in care pasiunea dispare si ramane doar respectul pentru cel de alaturi. Nu ca ar fi un lucru rau. Ba chiar e firesc, dar ... dupa vreo 4 ani de casnicie, chiar mai mult mi-as dori eu. Dar cand observi ca te afli intr-o relatie de 2 -3 ani si te gasesti incorsetat in aceasta stare de habar-n-am-ce-i-cu-mine suna naspa. Suna naspa si cand stai si privesti sufletul de langa tine, motaind pe perna ta si il privesti parca cu o tandrete patata de o urma de tristete. Parca ai vrea sa-i spui ca e cel mai bun lucru ce ti l-ai dorit si l-ai primit de la viata, dar totusi stii ca in inima aia optimista a ta, stii ca exista un suflet perfect pe masura sufletului tau. Tot ce ai de facut e sa fii liber sa-l primesti.
Dar revin, cred intr-o iubire unica, in suflete pereche iar “eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa simtim ca ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam ...”
Referitor la mine, sunt inca intr-o perpetua cautare. Continui sa cred ca fiecare suflet are un altul pereche, ca exista un cineva perfect pentru fiecare dintre noi. Poate de asta imi rememorez ca, au existat relatii in care ei ma iubeau prea mult, iar ei nu primeau la fel, in care ma intrebam cum de ei pot si eu nu pot. In altele ma intrebam daca iubirea mea imi este impartasita macar pe jumatate si-au mai existat si relatii in care ne gaseam amandoi intrebatori, de ajungeam in punctul in care nu stiam ce cautam in relatia respectiva. Ne intrebam de ce ne convine sa ne mintim singuri. Sau poate ca aveam un dor, cum spunea Mihaela, un dor necunoscut cand nu stii exact de ce ti-e rau langa jumatatea ta. Atunci, ti-e dor de tine, cel mai probabil.
Astazi, realizez ca din toate am invatat multe. Ca multi dintre ei, mi-au schimbat personalitatea sau macar mi-au influentat-o. La unii dintre ei as vrea sa ma arunc in brate si sa-mi plang lacrimile pe umarul lor cand orizontul mi se inchide, pe altii mi-ar fi suficient sa-i respect pentru ceea ce sunt si ce-au reprezentat pentru mine intr-un anume timp al existentei mele.
Si ma gandeam cat de triste erau acele iubiri, in care ne minteam amandoi. Poate asta e unul din lucrurile ce le-am dedus in tineretea asta a mea. Adica, una din cele mai colosale greseli omenesti, este aceea de a te minti singur. Daca in momentul in care te gasesti mintit de un altul te simti lezat si-ti doresti razbunare, in momentul in care te minti singur ... ce-ti ramane de facut?
Si ma gandeam cat de maleabila e judecata noastra, as putea spune chiar usor de influentat. Dar asta e o alta poveste ce nu vreau sa o incep acum. Si mai suntem si foarte previzibili.
Ma gandeam ca te gasesti langa un om, langa o fiinta care-si respira aerul cu tine de mana. Si ... iti dai seama, ca-ti lipseste ceva. N-ai vrea sa spui ca te plafonezi, nici ca ai nevoie de o pauza nu pentru ca nu e literar ... ci doar, pentru ca ceva e in neregula. Sunt relatii in care pasiunea dispare si ramane doar respectul pentru cel de alaturi. Nu ca ar fi un lucru rau. Ba chiar e firesc, dar ... dupa vreo 4 ani de casnicie, chiar mai mult mi-as dori eu. Dar cand observi ca te afli intr-o relatie de 2 -3 ani si te gasesti incorsetat in aceasta stare de habar-n-am-ce-i-cu-mine suna naspa. Suna naspa si cand stai si privesti sufletul de langa tine, motaind pe perna ta si il privesti parca cu o tandrete patata de o urma de tristete. Parca ai vrea sa-i spui ca e cel mai bun lucru ce ti l-ai dorit si l-ai primit de la viata, dar totusi stii ca in inima aia optimista a ta, stii ca exista un suflet perfect pe masura sufletului tau. Tot ce ai de facut e sa fii liber sa-l primesti.
Dar revin, cred intr-o iubire unica, in suflete pereche iar “eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa simtim ca ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam ...”
6 au avut ceva de zis:
... si eu cred intr-o astfel de iubire, insa in viata unui om nu apare de prea multë ori. uneori o poti intalni si sa nu iti dai seama de ea decat atunci cand poate e prea tarziu. o pierzi si nu stii daca poti sa te intorci la ea poate din orgoliu, poate de frica ... poate pentru ca o data refuzata a ramas NU pt totdeauna. ramai insa visand la ea ... pana ... poate totusi mai apare inca o data iar acum ca te-ai invatat minte data viitoare ii acorzi o sansa mult mai mare.
am vazut o data la "din dragoste" o babuta care isi cauta iubitul din tinerete. unii poate o credeau nebuna ca dupa atatea ani inca se gandeste la el si il cauta. insa cine crede in iubire isi da seama ca ea poate dainui pe veci. pe mine m-a impresionat si in mare parte am inteles-o.
e frumos sa visezi si sa crezi ca intr-o zi visul se va implini.
Ai postat tocmai de 1 aprilie cand aveai sa spui un adevar important. Voi femeile sunteti greu de multumit dovada ca va regasiti mai mult prin optimism si vise...un sfat:ganditi cu realiatea.Nu pun la indoiala faptul ca puteti sa trageti concluzii corecte din abstract,emotii,limbaj nonverbal si tot ce mai invatati din reviste dar cand ai mentionat ca "Tot ce ai de facut e sa fii liber sa-l primesti" ai cam spus totul.Intrebarea e, ce faci tu pentru ca o relatie sa merga? Pentru ca te ajuta fizicul :) e normal sa primesti avansuri de la diverse persoane, inca de la inceput iti ofera totul pt ca asa simt ei dar pe tine te sperie, si gandesti ca e prea usor si ceva nu-i ok.Asa ca-i respingi si cauti mai departe catre idealurile tale, ca deh lucrurile pretioase se obin greu. Uite,nu sunt in masura sa dau sfaturi dar cred ca o femeie o modelezi dupa tine asa cum vrei (e valabila si reciproca)in timp va deveni oglinda ta. Poate ca nu simti dragoste la prima vedere dar pe parcurs ai sa inveti sa iubesti si sa descoperi mereu ceva nou in persoana de langa tine daca merita atentia ta, stiu eu... sa fie un om bun si sa`ti ofere aceeasi doza de iubire, nu mai mult ca nu vei sti ce sa faci cu ea :|
Gicutza, mi-ar plăcea ca părerea ta să fie atribuită unei persoane şi nu unui pseudonim. Asta ar uşura comunicarea. Dar, e-n regulă, pot accepta să răspund unui anonim.
Să clarificăm un lucru totuşi, ziua şi postarea n-au nicio legătură cu datina, şi anume cu Ziua Păcălelii. Orice lucru care-l facem este pre-datat. Vezi bine, că şi noi purtăm o dată a nasterii toată viaţa.
Aş îndrăzni să zic că văd o urmă de frustrare, dezamăgire în vorbele tale. Dar cine sunt eu să zic de alţii? Mă lovesc chiar şi de infinita polemică privind femeile şi bărbaţii, lucru ce doream să-l evit de data asta.
Fiecare am simţit iubirea şi am înţeles-o în felul nostru, asta e cert. Singura mea întrebare la care aş spune, poate cu aroganţă, că am un răspuns, e aceea că suntem dornici de a fi şi a ne considera perfecţi. Iată cum se nasc dezbaterile infinite privind superioritatea/inferioritatea femeii şi a bărbatului. Dezbateri care gem a minciună, propria noastră minciună. Nimeni nu e mai bun decât nimeni, toţi suntem egali. Fiecare gândim în felul nostru, mai realist, mai optimism, mai naiv sau mai pueril. Toţi iubim, toţi tragem concluzii, toţi ar trebui să vorbim despre sentimente, despre dor, fără inhibiţii, fără frică de critici, fără a fi jigniţi. De ce? Pentru că sunt parte din noi şi ne umanizează. În momentul în care nu vom mai fi în stare să vorbim despre sentimentele noastre (infinite ca trăiri) atunci va fi sfâşitul viului grai. Bineînţeles, nu al simţirii. Animalele, deşi, nu vorbesc ştiu să-şi arate afecţiunea la limita posibilului.
Un exemplu al afecţiunii deschise, fără frontiere este, clar şi fără echivoc femeia. Poate din cauza durerilor ce le suportă de-a lungul vieţii. Dar e păcat să spunem că nu vedem şi nu pliăm realităţii. Mihaela, te felicit că ştii ce-nseamnă să visezi. Nu sunt mulţi care-şi permit să o facă, cum nu sunt mulţi nici cei care care ştiu ce-nseamnă să visezi.
Să avem zile optimiste!
Hristos a Înviat!
Adevarat a Inviat; acum chiar mi-a sarit somnu`. Imi placea "numele de ulilizaror" Gicutza si chiar de puneam Gherasim Constantin nu ma face mai cunoscut decat un simplu` anonim.Imi cer scuze daca v-am criticat pentru ca ai observat bine, am devenit un mizontrop multumita voua si imaginatiei mele bogate cu teama de responsabilitate; dar oamenii se schimba. Perfect nu exista dar poti sa tinzi spre el,nimeni nu pierde pe nimeni ca nu ne apartin, visati cat vreti din partea mea;oricat doresc sa va inteleg mai mult cu atat aflu` ca stiu mai putin. Ma bucur ca ai invatat ceva in urma experientelor si ca vei avea curajul sa plangi pe umarul prietenilor care au capatat/pastrat acest statut unde vei cauta consolare/liniste, nu adevarul din partea unui frustrat, care supara. Done, sa ne mai scrii daca asa te descarci si pe viitor am sa ma abtin. Numai bine
Salut Costel. Mă bucură nespus că ai trecut pe la blogul meu. Mă bucur ca de-un oaspete ce mi-a deschis uşa şi mă-ntreabă cum trăiesc. Mi-ar plăcea să mai treci pe la mine şi să mă-ntrebi ce mai fac. Aş fi chiar tristă dacă n-ai mai trece să mă vizitezi.
Trimiteți un comentariu