Serios, n-am titlu

Îmi plac foarte mult oamenii din fotografii. Când îmi lipsește un chef și anume cheful de a face ceva, deschid folderul de poze și le iau la răsfoit. La răsfoit, de obicei în aceeași stare, iau și cutia cu mici chestiuțe păstrate de la oamenii care mi-au lăsat o amintire la vremea când i-am avut aproape. E o cutie în care păstrez vederi, scrisori, bilețele, jucării, brelocuri, poze, scoici, pietre, bilete, în principiu cam tot ce intră.

Cu fotografiile e altă poveste. Mai mereu, când privesc o poză cu doi oameni fericiți, mă gândesc că-s niște oameni tare faini și frumoși, deși poate unul dintre ei la caracter este un imposibil, nefiind pe gustul meu.
Și pentru o clipă răsfoind acele poze, mi-am dat seama că noi singuri ne facem viața imposibilă și greu de trăit, deoarece nu suntem atenți la micile plăceri din jurul nostru.
Cât de fain e să te bagi în plapumă cu o pungă uriașă de pufuleți și să ronțăi la ea împreună cu partenerul uitându-vă la un film?
Cât de fain e să iei o pizza cu tine și să te urci pe un deal destul de înalt ca să iei cina la apus de soare?

Unele lucruri contează mai puțin, altele contează mai mult. Fiecare în funcție de scopul pe care-l are în viață și de felul cum privește viața. Pentru mine viața-i scurtă. Dacă astăzi am chef să fac un lucru ieșit din comun, n-am să-mi spun că nu am o idee suficient de bună! Nu, orice idee e bună! Uite, am să cumpăr un pepene și am să ies la iarbă verde, cu aparatul în mână și cu iubitul, dacă-l am, deși afară-i toamnă!

Serios acum! Chiar trebuie luate lucrurile cele mai simple și lăsate așa simple cum au fost de la început. Parcă prea ne complicăm existența fără rost uitând că anii nu se întorc și că lucrurile palpabile nu sunt veșnice. Cu tine peste ani iei doar amintirile acelea păstrate într-o poză. Uneori e trist gândul, că ajungând bătrân începi să vezi tinerețea cu alți ochi și culmea am doar 25 nu-s chiar așa bătrână! E semn clar că trebuie să mă apuc de dansuri!Vă povestesc altă dată și despre asta!
Zic toate astea, pentru că am avut perioade foarte stresante și încărcate pe perioada facultății care m-au obosit și îmbătrânit înainte de vreme. Dacă întorc capul înapoi, nu am regrete, pentru că renunțând la visele ce le aveam am găsit vise noi care m-au făcut să fiu fericită de ceea ce sunt acum! Și e fain, acum de exemplu îmi lipsește creionul colorat ca să fac un apus frumos, dar nu-i bai, mai stau așa :)!


Haidem să fim oameni frumoși și să avem zile fericite!
P.s. Dacă vă vine o idee de titlu, v-aș fi recunoscătoare :d