Nu ai obosit alergând după fericire?

Eram destul de tânără când mi-a fost adresată întrebarea asta de un tip simplu și nu cu prea multă școală. Pe vremea aia îmi propusesem să realizez multe lucruri. Zilele trecute cineva mi-a dat o replică legată de simplitate care efectiv m-a fulgerat. Îl cita pe Stănescu spunând că "îndrăgostiții sunt pietonii cerului". E absolut superb spus și în același timp foarte simplu.

În fine, revenind la tema inițială.

Se spune că savanții, învingătorii și oamenii de succes sunt întotdeauna singuri. Singuri și cu multe abisuri interioare aș spune eu. Deoarece, de cele mai multe ori succesul vine cu unele dezavantaje. Câștigi ceva, dar pierzi altceva. Și când spun succes mă refer la rezultatul acelei căutări nebune de a fi cel mai bun și de a-i impresiona pe cei din jurul tău.

Asta am făcut toți anii facultății și am pierdut mult pe plan personal. Am început să am o groază de angoase și pentru a-mi alunga gândurile voiam mai multe și mai multe. Am vrut serviciu și facultate, dar nu oricum. Am vrut să mă bat la note cu tocilarii grupei, am îndrăznit să visez la burse, la medii mari și bineînțeles, pe partea cealaltă am încercat să dau ce-i mai bun din mine și la serviciu. Am vrut să primesc de peste tot aprecieri. Și le-am primit și aprecierile și notele bune și bursele și activitățile extra, până când n-am mai vrut. Atunci am obosit să mai vânez, am încetat să mai ies în evidență deși tânjeam după așa ceva. Mi-am dat seama că nu reușeam să obțin împlinirea pe care o căutam atât de aprins, primeam în schimb oboseală cruntă iar la sfârșitul zilei când mă puneam în pat, mă simțeam tot singură.

Altfel spus, nici o diplomă, niciun titlu, nici o realizare și nici măcar portofelul gros nu îți oferă căldura pe care conexiunea cu alte suflete o poate face. În interiorul tău poți simți lucrul acesta. Plus de asta, aflându-te mereu în goana de a obține ceva, nu ai timp să guști bucuria care există în fiecare moment.

Am ajuns să cred că intelectul nostru este unul dintre cele mai valoroase bunuri pe care le posedăm, însă în același timp poate fi și cel mai mare dușman al nostru. Pentru că în final, mintea ne-a fost dată pentru a servi nevoilor, iar când acest lucru nu se întâmplă, apar nemulțumirile.

Citind cărți, urmărind filme, ascultându-mă am început să-mi pun întrebări. Și am găsit în timp și răspunsurile și mă pot declara împlinită sufletește. Mai sunt unele lipsuri și neajunsuri, doar pentru că uneori trebuie să am mai multă răbdare pentru a primi ce e necesar.

Pentru cine faci lucrurile pe care le faci? Le faci pentru bucuria momentului sau pentru iluzia viitorului? Aduc ele împlinire sufletului tău? Când mergi seara la culcare te simți întreagă, completă, împăcată?

Nu ai nimic să demonstrezi nimănui. Ești valoroasă prin simplul fapt că exiști. Nu căuta lucrurile complicate când simplitatea te poate fericită. Orice gând au alții despre tine, asta nu înseamnă că te și reprezintă, adevărul despre tine nu poate fi gândit, trebuie știut.

Într-un târziu am realizat că da, am obosit mult și am pierdut unele lucruri care mă bucurau. Și când am realizat asta, am început să văd, să simt, să respir, să mă plimb, să râd, să iubesc și să muncesc. N-am uitat să muncesc, ci m-am focusat pe alte bucurii pe care le-am pierdut din vedere.