Confesiuni neinteresante

Am avut de curand momente in care am stat in genunchi si nu am stiut ce sa ma rog. Am stat pur si simplu. Nu am stiut ce ar trebui sa cer. Si daca nu ai trecut prin valea asta, nu poti sa intelegi cum se poate intampla asa ceva .... pe langa mahnirea deja existenta se mai adauga si asta, ca nu stiu ce sa ma rog.

Dorul de a fi ... un om

Sunt zile cand efectiv ti-e dor ... orice fel de dor. Ca si dorul asta e de mai multe feluri, dupa cum citeam candva intr-o carte. Dor de necunoscut, dor dureros, dor de iubirea vietii tale, dor de copilarie, dor de clarificare, dor fara tinta, dor mincinos, dor fizic, dor mocnit, dor marunt ... dor de dor.

Avem atatea feluri de dor in sufletul nostru, momente pe care le numim melancolii ... de ce? Poate din impresionism. Pare banal sa zici ca ti-e dor, nu? Ai fi luat la intrebari si ai fi sicanat la o asemenea vorba. Raspunzi platonic, sunt melancolic sau am astenie, de orice fel (de vara, de primavara, de iarna sau de toamna). Scapi mai ieftin.

Ma-ntreb ... adesea imi pun intrebari si cu cat imi pun mai multe cu atat ma ambitionez sa-mi gasesc raspunsuri ... de cate ori ne este dor sa ajutam, sa fim ingaduitori sau sa facem un bine?

Dadusem in seara asta un search dupa Mile Carpenisan, jurnalist urcat printre ingeri, ce poate ca va cobora asemeni dorintei lui pe pamant, sub forma de fulgi de zapada. Printre altele, am descoperit in el un om temerar. De ce? Cum? Simplu. A incercat sa ne ceara un lucru colosal : "Va provoc sa fiti oameni" . Desi suna cat de cat ciudat, caci oameni suntem, esenta rugamintii lui e profunda si greu de combatut.

Mile Carpenisan marturisea pe blogul sau ca "As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure, sa se balaceasca si bunicii si da, si parintii ce odata au fost si ei copii…."

Regasesc atatea tipuri de doruri in citatul lui. Doruri personale, ce-mi umezesc coltul ochilor. Iar asemeni lui Mile si lui Diogene, caut un om. Intai il caut in persoana mea si incep sa lucrez la mine, ca am mult de lucu. M-as bucura daca as sti ca nu-s singura care are de cautat. Astfel, ne-am putea ajuta reciproc.

Zile optimiste oameni buni !

Posted in: caut un om,diogene,doruri,mile carpenisan,va provoc sa fiti oameni

S-atunci cand nu vezi ce simti ...?

Purtata pe ganduri de efemeritatea noastra, de nemultumiri, de lacrimi, de zambete, de iubiri patimase, de amagiri sau de nepasare mi-am dat seama ca iubirile mari exista. Iubirea aceea care te inalta deaspura norilor negri intr-o zi ploioasa, exista. Iubirea aceea asociata unui zambet continuu, poate idiot sau poate nu, care se iteste pe chipul tau in cele mai nelalocul lor momente, exista. Exista miracol, exista fericirea absoluta, exista iubirea nestatornica si nestavilita. Nu sunt doar povesti scrise pentru naivi.

Referitor la mine, sunt inca intr-o perpetua cautare. Continui sa cred ca fiecare suflet are un altul pereche, ca exista un cineva perfect pentru fiecare dintre noi. Poate de asta imi rememorez ca, au existat relatii in care ei ma iubeau prea mult, iar ei nu primeau la fel, in care ma intrebam cum de ei pot si eu nu pot. In altele ma intrebam daca iubirea mea imi este impartasita macar pe jumatate si-au mai existat si relatii in care ne gaseam amandoi intrebatori, de ajungeam in punctul in care nu stiam ce cautam in relatia respectiva. Ne intrebam de ce ne convine sa ne mintim singuri. Sau poate ca aveam un dor, cum spunea Mihaela, un dor necunoscut cand nu stii exact de ce ti-e rau langa jumatatea ta. Atunci, ti-e dor de tine, cel mai probabil.

Astazi, realizez ca din toate am invatat multe. Ca multi dintre ei, mi-au schimbat personalitatea sau macar mi-au influentat-o. La unii dintre ei as vrea sa ma arunc in brate si sa-mi plang lacrimile pe umarul lor cand orizontul mi se inchide, pe altii mi-ar fi suficient sa-i respect pentru ceea ce sunt si ce-au reprezentat pentru mine intr-un anume timp al existentei mele.

Si ma gandeam cat de triste erau acele iubiri, in care ne minteam amandoi. Poate asta e unul din lucrurile ce le-am dedus in tineretea asta a mea. Adica, una din cele mai colosale greseli omenesti, este aceea de a te minti singur. Daca in momentul in care te gasesti mintit de un altul te simti lezat si-ti doresti razbunare, in momentul in care te minti singur ... ce-ti ramane de facut?

Si ma gandeam cat de maleabila e judecata noastra, as putea spune chiar usor de influentat. Dar asta e o alta poveste ce nu vreau sa o incep acum. Si mai suntem si foarte previzibili.
Ma gandeam ca te gasesti langa un om, langa o fiinta care-si respira aerul cu tine de mana. Si ... iti dai seama, ca-ti lipseste ceva. N-ai vrea sa spui ca te plafonezi, nici ca ai nevoie de o pauza nu pentru ca nu e literar ... ci doar, pentru ca ceva e in neregula. Sunt relatii in care pasiunea dispare si ramane doar respectul pentru cel de alaturi. Nu ca ar fi un lucru rau. Ba chiar e firesc, dar ... dupa vreo 4 ani de casnicie, chiar mai mult mi-as dori eu. Dar cand observi ca te afli intr-o relatie de 2 -3 ani si te gasesti incorsetat in aceasta stare de habar-n-am-ce-i-cu-mine suna naspa. Suna naspa si cand stai si privesti sufletul de langa tine, motaind pe perna ta si il privesti parca cu o tandrete patata de o urma de tristete. Parca ai vrea sa-i spui ca e cel mai bun lucru ce ti l-ai dorit si l-ai primit de la viata, dar totusi stii ca in inima aia optimista a ta, stii ca exista un suflet perfect pe masura sufletului tau. Tot ce ai de facut e sa fii liber sa-l primesti.

Dar revin, cred intr-o iubire unica, in suflete pereche iar “eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa simtim ca ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam ...”

Superstitia .... mama intalnirii

Heiiii oameni buni!

Intotdeauna am gasit ghicitul, vrajitoria si alte asemenea, povesti de adormit oamenii naivi. Nu m-a tentat nici macar o data sa-mi doresc sa-mi vad viitorul. Poate din cauza ca nu vreau sa stiu ce-mi rezerva sau pur si simplu din cauza religiei crestine care e reticenta cu aceasta practica.

Astazi, in schimb, am avut o experienta uluitoare. Atat de marcanta a fost, incat, dupa cum bine vedeti, m-am varat si-am scris despre ea.

Eram vis-a-vis de Moldova Mall, cand o tiganca se iteste in fata mea. “Hai sa-ti ghicesc frumoasa tantii ... “

Eu n-as fi stat sa o ascult, dar ghinionul facea ca fix acolo sa fie si statia de autobuz. Iar ghinionul al’ mai mare facea ca de acolo sa iau autobuzul ce-mi trebuia. Si va reproduc si voua cateva din replicele ei, in caz ca va intalniti cu ea.

Mi-a spus ca am fost mereu foarte norocoasa si ca voi avea noroc si pe viitor. Ca am varsat multe lacrimi si am avut o viata trista (normal c-am suferit, pe cand aveam 10 ani mi-au murit cei mai dragi catei pe care i-as putea avea vreodata) ....

Ca voi avea doi copii (aici da, s-a nimerit, doi vreau sa am :P )

Ca acum cineva de tare de departe, se gandeste la mine (probabil mama, ca nu i-am spus ca plec in oras .. si vorba ceea eu stau la 10km de mall) ...

Ca voi pleca intr-o calatorie lunga ( .... daca am concediu cum n-as pleca, asa ma rezum la calatoria ezareni – copou, zilnic:-< )

Ca este o bruneta care ma uraste de moarte si vede foc in fata ochilor cand ma priveste si sa ma pazesc de dansa (mda, bruneta, bruneta, bruneta ... searching not found :p)

Ca uneori am curaj, alteori n-am curaj, am curaj si n-am curaj (.... normal ca n-am curaj cand e sa ma arunc de la etajul 3)

Ca intr-o zi cand am sa zic un adevar, am sa am multe de pierdut si sa nu mai spun intotdeauna adevarul ( ..mda, aici cred ca a avut dreptate, imi sta mai bine cu fata ceea de mincinoasa. Adjudecat, vara asta o scot de la naftalina! )

Pare-mi-se ca a mai spus ceva, dar n-am bagat-o prea mult in seama, nu de alta dar se credea artista iar eu as fi fost naiva sa o cred pe ea, vorba ceea, povestile ei sunt pentru oameni naivi. Dar a fost o experienta unica, a doua oara ar trebui sa ghiceasca viata unei matze sau ceva, ca pe a mea a ghicit-o deja.

No, da' sa avem o saptamana optimista fara prea multe ghinioane.

Necesitatea de a fi prost

Sunt momente în viaţă, când nu vrem nimic altceva decât să fim lăsaţi în pace. Te ajută să te regăseşti. La fel de bine cum, câteodată în viaţă trebuie să ştii să fii prost sau să rămâi inteligent dar să o faci pe-a prostu’. Te ajută să depăşeşti lucrurile ce te deprimă. Fă-o pe-a prostul când vrei să nu-ţi pese. Când n-are sens să lupţi. Când nu vrei să fii afectat. Fă-o pe-a prostul când îţi e lene sau chiar pur şi simplu n-are sens să-ţi faci sânge rău. Fă-o pe-a prostul ca să treci cu vederea.
Poate e mai uşor să-i laşi şi pe alţii să greşească, condiţtionat de faptul că ei trebuie să-şi dea seama mai devreme sau mai târziu de greşeală. Important e că viaţa, ne dă şansa să reparăm ce e de reparat, doar trebuie să lăsăm din orgoliu.
P.s. Mai ales, fă-o pe-a prostul când şi ăla de lângă tine e tot prost. E inutil să-ţi baţti capul fără reuşită.

Proiect de fericire - partea V

Negasireo, in seara asta te voi ruga sa-ti ridici ochii spre cer. De ce? Pentru ca atat timp cat privim acelasi cer, suntem impreuna. Poate daca ai sti, n-ai mai ridica ochii-n veci spre el. Te-as intelege. Nu e de condamnat. Totusi e un senin martor la iubirea stelelor. Priveste intensitatea luminii lor, scanteierea lor. Soaptele unor stele care-si marturisesc sentimentele. Asa-ti sopteam si eu in serile senine, indepartand suvita micuta de par ce-ti gadila nasul. Sunt gelos pe ea. Cu siguranta, rebela suvita iti mai atinge chipul angelic si acum.

... si imi zic ca pentru mine ca iubirea triumfa chiar si pe norul de sus, iar vantul ce poarta acest dulce senin ma face sa scriu chiar si pe intuneric.

Si … cum poate cineva scrie asemenea versuri, de parca le-ar fi scos din ungherele inimii mele triste.

La noapte ne certam definitiv,
Ne despartim in mici felii de paine
Si ne uram acum fara motiv,
Sa ne-mpacam fara motive maine.

Nu-i cauza si nu e nici efect
In toata inclestarea asta mare,
Iubirea noastra toata-i un defect,
Fereasca Dumnezeu sa se repare.

Imi vine sa te-njur de Dumnezeu
Si-apoi sa-L rog pe El sa te salveze
Esti binele, precum esti raul meu,
Cea mai cumplita dintre ipoteze.Ma calci pe nervi si ma innebunesti,
Ai sa ma faci, fierbinteo si rebelo,
Cu-aceste negre maini imparatesti
Sa-ti nimeresc gatlejul ca Othello.

Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez in mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut in cioburi si ruine.

La tot ce-i hotarat definitiv
Nu am nici azi nimica impotriva,
Dar eu ma tem sa nu gasim motiv
Pentru o despartire relativa.

Promite-mi ca pe celalalt taram
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atata timp cat nu ne hotaram
La scurta despartire de o viata.

Posted in: Proiect de fericire