Proiect de fericire - partea IV

Departarea e multa, eu sunt putin. Tu esti tu. Eu sunt eu. Noi suntem ... noi. Asa am fost mereu. Dar, unele propozitii se alatura rar in viata, mai ales daca sintaxa se opune vremii. In locul lor, apar spatii. Apare dorul. Apar regrete. Regretul cuvintelor nespuse, al timpului trecut. Pana si un surd ar auzi durerea mea, pana si un orb te-ar putea descrie. Numai eu, am fost si mut si surd si orb, iar acum raman condamnat pe veci la frigul singuratatii. Merit renegarea ta. Indepartareo ...

Nu ma mira ca multul poate fi adapostit in atat de putin. Pastrez multele amintiri in putina mea inima. Dar, de vei vrea sa le revezi ti le daruiesc bucuros. Trebuie sa recunosc ce-am vazut, dar mai ales ce-am strans in brate. O femeie nu e decat o femeie, a mea. Toate celelalte aparitii sunt iele, purtatoare de deochi. Dar, spune-mi, nu ti se pare frumos sa-ti spuna cineva “te iubesc!”, in noapte, in zi, devreme, tarziu si tot timpul?

Faptul cel mai limpede, cel mai adevarat este ca imi lipsesti, ca lumina ochilor mei. S-ar putea sa nu-ti pese de mine, dar te simt aproape. Poate din cauza ca, pe nestiute, te-am furat. Ti-am furat parfumul, si-l pastrez in nari. Ti-am furat atingerea precum si caldura pielii. Acum le tin strans la piept. Te simt aproape, precum aidoma noptilor care acum devin reverie, prin respiratia ta mica, pe care o ascultam ca pe un adaos bine cuvenit trupului tau.

Eram nesomn veghind la crestetul tau ...

Posted in: Proiect de fericire