Purtata pe ganduri de efemeritatea noastra, de nemultumiri, de lacrimi, de zambete, de iubiri patimase, de amagiri sau de nepasare mi-am dat seama ca iubirile mari exista. Iubirea aceea care te inalta deaspura norilor negri intr-o zi ploioasa, exista. Iubirea aceea asociata unui zambet continuu, poate idiot sau poate nu, care se iteste pe chipul tau in cele mai nelalocul lor momente, exista. Exista miracol, exista fericirea absoluta, exista iubirea nestatornica si nestavilita. Nu sunt doar povesti scrise pentru naivi.
Referitor la mine, sunt inca intr-o perpetua cautare. Continui sa cred ca fiecare suflet are un altul pereche, ca exista un cineva perfect pentru fiecare dintre noi. Poate de asta imi rememorez ca, au existat relatii in care ei ma iubeau prea mult, iar ei nu primeau la fel, in care ma intrebam cum de ei pot si eu nu pot. In altele ma intrebam daca iubirea mea imi este impartasita macar pe jumatate si-au mai existat si relatii in care ne gaseam amandoi intrebatori, de ajungeam in punctul in care nu stiam ce cautam in relatia respectiva. Ne intrebam de ce ne convine sa ne mintim singuri. Sau poate ca aveam un dor, cum spunea Mihaela, un dor necunoscut cand nu stii exact de ce ti-e rau langa jumatatea ta. Atunci, ti-e dor de tine, cel mai probabil.
Astazi, realizez ca din toate am invatat multe. Ca multi dintre ei, mi-au schimbat personalitatea sau macar mi-au influentat-o. La unii dintre ei as vrea sa ma arunc in brate si sa-mi plang lacrimile pe umarul lor cand orizontul mi se inchide, pe altii mi-ar fi suficient sa-i respect pentru ceea ce sunt si ce-au reprezentat pentru mine intr-un anume timp al existentei mele.
Si ma gandeam cat de triste erau acele iubiri, in care ne minteam amandoi. Poate asta e unul din lucrurile ce le-am dedus in tineretea asta a mea. Adica, una din cele mai colosale greseli omenesti, este aceea de a te minti singur. Daca in momentul in care te gasesti mintit de un altul te simti lezat si-ti doresti razbunare, in momentul in care te minti singur ... ce-ti ramane de facut?
Si ma gandeam cat de maleabila e judecata noastra, as putea spune chiar usor de influentat. Dar asta e o alta poveste ce nu vreau sa o incep acum. Si mai suntem si foarte previzibili.
Ma gandeam ca te gasesti langa un om, langa o fiinta care-si respira aerul cu tine de mana. Si ... iti dai seama, ca-ti lipseste ceva. N-ai vrea sa spui ca te plafonezi, nici ca ai nevoie de o pauza nu pentru ca nu e literar ... ci doar, pentru ca ceva e in neregula. Sunt relatii in care pasiunea dispare si ramane doar respectul pentru cel de alaturi. Nu ca ar fi un lucru rau. Ba chiar e firesc, dar ... dupa vreo 4 ani de casnicie, chiar mai mult mi-as dori eu. Dar cand observi ca te afli intr-o relatie de 2 -3 ani si te gasesti incorsetat in aceasta stare de habar-n-am-ce-i-cu-mine suna naspa. Suna naspa si cand stai si privesti sufletul de langa tine, motaind pe perna ta si il privesti parca cu o tandrete patata de o urma de tristete. Parca ai vrea sa-i spui ca e cel mai bun lucru ce ti l-ai dorit si l-ai primit de la viata, dar totusi stii ca in inima aia optimista a ta, stii ca exista un suflet perfect pe masura sufletului tau. Tot ce ai de facut e sa fii liber sa-l primesti.
Dar revin, cred intr-o iubire unica, in suflete pereche iar “eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa simtim ca ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam ...”
9:30 p.m.
Mariana Ichim
Posted in: Proiect de fericire
