Istoria unei zile de 10
Cum pot vedea doi ochi căprui simplitatea unei zile și cât de mult înseamnă să fii înconjurat de oameni faini. Concertul lui Bon Jovi din 10 iulie.
Mâini înzestrate
Film, carte, realitate. Este vorba despre povestea unui om la fel la ca noi, cu grijile și problemele lui cotidiene. Un foarte bun exemplu de motivare și determinare.
Dealul mănăstirii Galata
Galata este una dintre cele 7 coline ale Iașiului, unde aici pe deal,veghează de mai bine de 400 de ani asupra orașului, ctitoria lui Petru Șchiopu.
miercuri, septembrie 2
Fly, fly, butterfly
duminică, august 23
Fara titlu II
As vrea sa scriu, dar nu stiu despre ce ...
Poate ar trebui sa vorbesc despre neputinta, fericire, clipe frumoase, regrete, reprosuri ... am scris cinci cuvinte din care trei au o tenta trista .. probabil asa e si in sufletul meu, o adanca si vasta tristete
Faptul ca in aceste doua zile, am fost oarecum imobilizata la pat mi-a dat pofta sa ma visez pe un deal, cu iarba mica ... de unde sa privesc in jur si sa vad alte dealuri, la fel de frumoase ca acela pe care stau eu acum. Si sa ma visez culcata in iarba cu fata la cer, sa vorbesc rand pe rand, cu norii si sa las vantul sa treaca pe langa mine si sa ia cu dansul toate tristetile si oboseala din trupul si sufletul meu. Cata liniste am gasit in acest vis. Inchid ochii la loc pentru a nu-mi pierde visul.
sâmbătă, august 22
Intrebare ....
Tocmai ma gandeam ca este o expresie “Fii barbata Zoe!”. Barbatia este o caracteristica strict a barbatilor nu? Adica ei sunt cei care incaseaza socurile mai usor, cei curajosi, cei care nu trebuie sa fie neputinciosi. Femeile trebuie sa invete de la ei sa fie puternice si sa-si repede de zeci de ori in minte, ca pot trece peste o anume incercare.
Asadar, de ce atunci cand vine vorba de o minciuna, de o greseala nici macar un barbat nu poate recunoaste lucrul acesta? De ce, daca barbatia e atributul lor, daca curajul si-l atribuie tot lor? Practic, se ascund dupa fusta mamei, ori cu alte cuvinte inventeaza alte minciuni si paravane pentru a nu recurge la recunoasterea vinei sau la simplu cuvant,dar cu o atat de mare insemnatate “iarta-ma!”.
Hm, era o intrebare ce mi-o puneam in timp ce spalam vasele.:)
vineri, august 21
Sa vorbim despre femei
Asadar, pierderea nu se refera doar la persoane, ci si la ceva foarte pretios. De aceea, intr-un prim pas, femeia care pierde ceva drag sau pe cineva important nu poate crede ca s-a intamplat chiar asa. Si ii vine greu sa accepte lucrul acesta. Un al doilea pas, e targuiala, adica se roaga de cine poate, sa-i dea lucrul acela inapoi sau se roaga sa-i dea persoana draga inapoi. E usor amuzant, dar credeti-ma femeilor le e usor sa faca asta. Barbatii sunt mai fermi, in cazul acesta, ar face mult prea greu sau mult prea rar un asemenea gest.
Al treilea pas, e cel mai grav, nervii, cearta, reprosuri. Femeia se cearta cu toata lumea, cu soarta sau cu Dumnezeu, aduce reprosuri si loveste cu vorbe.
Al patrulea pas, e deznadejdea. Daca s-a ajuns la acest pas, inseamna ca ea nu a obtinut nimic din primii trei, nici macar o constientizare sau auzul vocii ratiunii. In acest pas, se acuza pe ea insasi de pierderea aceea, un lucru destul de feminin. Femeile se cred puternice, dar in momentul in care se confrunta cu o pierdere devin neputincioase, neajutorate in fata sortii si cad cu usurinta in depresie. Chiar si cea mai puternica dintre noi, are un moment de slabiciune.
Al cincilea pas si ultimul cred, e acceptarea. In acest moment realizeaza, se adapteaza, merge mai departe. Dar, tot in acest moment se vor petrece unele schimbari cu dansa. De cele mai multe ori, nu mai accepta noul cel putin o vreme.
Iata ca femeile sunt niste fiinte, extrem de firave si usor de modelat. Nu oricine are darul si talentul acesta de a modela o femeie. Si ma refer strict la barbati. Pentru a-o intelege pe iubita ta, tu, dragul meu, trebuie sa intelegi conceptul de femeie, sa-i intelegi frica, puterea de a iubi, frumusetea fizica dar mai ales pe cea a sufletului, sa o vezi puternica, dar sa o vezi si neputincioasa. De stiut ca, daca ai vazut-o goala la trup nu e suficient pentru a crede ca o cunosti. Cred ca cel mai important intr-o relatie e sa-i vezi sufletul, pentru ca odata facut lucrul acesta ai puterea de a intelege ce ai langa tine.
Misiunea ta, de barbat este sa-i influentezi prezentul in asa fel incat sa-i serveasca viitoului ei. Esti facut sa-i indeplinesti dorinte iar ea, e facuta sa-ti fie prietena buna, partenera si sprijin. Ea e in viata ta ceea ce tu de unul singur n-ai cum sa-ti oferi, emotie, sensibilitate, o convietuire cu frumusetea, bucuria de a-ti tine in brate copilul si puterea de a-te schimba prin forta ei de atractie.
Apreciati femeia ce o aveti alaturi, oferindu-i respect, protectie dar mai ales sinceritate.
luni, august 17
Povestea unei zile de luni
Azi am invatat cateva lucruri esentiale mie:
1. Niciodata, noi tinerii nu suntem multumiti cu ce avem, intotdeauna credem ca suntem privati de anumite drepturi doar pentru ca suntem tineri si neinitiati, dar nu realizam ca fiecare sansa, oricat de infima ni se pare ca e, de fapt este un punct de plecare spre ascensiunea noastra ... si tot ce facem e sa ne lamentam. Abia astazi, am realizat acest adevar si imi e necaz pe mine ca n-am deschis ochii mai devreme.
2. Am inteles ca oamenii nu apreciaza calmul, rabdarea si intelegerea mea pentru ei. Asta impune o schimbare fata de cei care merita asta. O sa pun punct pentru ei.
3. Sunt mult mai obosita decat credeam si recunosteam ca sunt. Trebuie sa ma regasesc pe mine insami, din nou. Nu-mi va fi usor ...
Mi-ar trebui mai des un astfel de exercitiu, in care realizezi ca nu esti nici cel mai corect, nici cel mai frumos, nici cel mai intelept, dar mai ales ca nu esti de neinlocuit. Ca poti sa nu mai fii, acolo unde credeai ca reprezinti ceva. De precizat ca "acolo", poate insemna un loc sau o persoana. Il pot numi un exercitiu de sinceritate pura.
duminică, august 16
Mitul mamei

4:40 p.m.
Mariana Ichim




