Fly, fly, butterfly

Iata-ma-ssssssss !!!!!! din nou acasa, in Iasiul vechi si anost.

Ce mirare! Cata emotie, cata fericire. De ce? Simplu, m-am regasit. Am gasit acea fata vesela, simpla dar spontana. A fi vrut sa raman acolo, pe dealurile acelea si sa ma joc cu toti cateii aia pufosi si dragalasi. Imi doream atat de mult sa intalnesc din nou libertatea dealurilor verzi, a cerului de deasupra mea, un cer curat care te ispiteste la somn si la vise cu ochii deschisi. Imi doream atat de mult sa ma intind in iarba aceea marunta si uscata de soarele verii si sa ma gadile pe la picioare, sa ma intep la talpi in firele cosite. Sa miros brazii, sa ma prind de ramurile lor si sa ma legan. Dar mai ales imi doream sa cuprind in brate natura si sa-i zic cat de dor mi-a fost de ea.

Pentru cateva zile, m-am simtit precum un fluture, gingas, sensibil, liber dar puternic.

Emotie, frumusete, culoare, regasire, fericire, zambet, mirare, sentimente inegalabile le puteti simti in pozele de aici, poze care nu-mi apartin doar mie, ci si colegilor mei.

Va saluta un om fericit!

Fara titlu II

As vrea sa scriu, dar nu stiu despre ce ...

Poate ar trebui sa vorbesc despre neputinta, fericire, clipe frumoase, regrete, reprosuri ... am scris cinci cuvinte din care trei au o tenta trista .. probabil asa e si in sufletul meu, o adanca si vasta tristete

Faptul ca in aceste doua zile, am fost oarecum imobilizata la pat mi-a dat pofta sa ma visez pe un deal, cu iarba mica ... de unde sa privesc in jur si sa vad alte dealuri, la fel de frumoase ca acela pe care stau eu acum. Si sa ma visez culcata in iarba cu fata la cer, sa vorbesc rand pe rand, cu norii si sa las vantul sa treaca pe langa mine si sa ia cu dansul toate tristetile si oboseala din trupul si sufletul meu. Cata liniste am gasit in acest vis. Inchid ochii la loc pentru a nu-mi pierde visul.

Intrebare ....

Ca tot vorbeam despre recunoasterea greselii. De ce oamenilor le este atat de greu sa-si recunoasca vina? De ce ne este atat de greu sa ne cerem iertare? Ce e atat de in neregula cu orgoliul nostru de nu putem face niciuna din cele de mai sus ?

Tocmai ma gandeam ca este o expresie “Fii barbata Zoe!”. Barbatia este o caracteristica strict a barbatilor nu? Adica ei sunt cei care incaseaza socurile mai usor, cei curajosi, cei care nu trebuie sa fie neputinciosi. Femeile trebuie sa invete de la ei sa fie puternice si sa-si repede de zeci de ori in minte, ca pot trece peste o anume incercare.
Asadar, de ce atunci cand vine vorba de o minciuna, de o greseala nici macar un barbat nu poate recunoaste lucrul acesta? De ce, daca barbatia e atributul lor, daca curajul si-l atribuie tot lor? Practic, se ascund dupa fusta mamei, ori cu alte cuvinte inventeaza alte minciuni si paravane pentru a nu recurge la recunoasterea vinei sau la simplu cuvant,dar cu o atat de mare insemnatate “iarta-ma!”.
Hm, era o intrebare ce mi-o puneam in timp ce spalam vasele.:)

Sa vorbim despre femei

Toate femeile cand pierd sau le moare o persoana foarte draga lor se tem si au cateva reactii tare neobisnuite. Pana acum, am cunoscut un singur barbat care, cred eu, a inteles comportamentul lor. Eu ca femeie, nu prea stiu cum e treaba cu femeile, dar daca fac un efort de constientizare as putea face cateva precizari.

Asadar, pierderea nu se refera doar la persoane, ci si la ceva foarte pretios. De aceea, intr-un prim pas, femeia care pierde ceva drag sau pe cineva important nu poate crede ca s-a intamplat chiar asa. Si ii vine greu sa accepte lucrul acesta. Un al doilea pas, e targuiala, adica se roaga de cine poate, sa-i dea lucrul acela inapoi sau se roaga sa-i dea persoana draga inapoi. E usor amuzant, dar credeti-ma femeilor le e usor sa faca asta. Barbatii sunt mai fermi, in cazul acesta, ar face mult prea greu sau mult prea rar un asemenea gest.

Al treilea pas, e cel mai grav, nervii, cearta, reprosuri. Femeia se cearta cu toata lumea, cu soarta sau cu Dumnezeu, aduce reprosuri si loveste cu vorbe.

Al patrulea pas, e deznadejdea. Daca s-a ajuns la acest pas, inseamna ca ea nu a obtinut nimic din primii trei, nici macar o constientizare sau auzul vocii ratiunii. In acest pas, se acuza pe ea insasi de pierderea aceea, un lucru destul de feminin. Femeile se cred puternice, dar in momentul in care se confrunta cu o pierdere devin neputincioase, neajutorate in fata sortii si cad cu usurinta in depresie. Chiar si cea mai puternica dintre noi, are un moment de slabiciune.

Al cincilea pas si ultimul cred, e acceptarea. In acest moment realizeaza, se adapteaza, merge mai departe. Dar, tot in acest moment se vor petrece unele schimbari cu dansa. De cele mai multe ori, nu mai accepta noul cel putin o vreme.

Iata ca femeile sunt niste fiinte, extrem de firave si usor de modelat. Nu oricine are darul si talentul acesta de a modela o femeie. Si ma refer strict la barbati. Pentru a-o intelege pe iubita ta, tu, dragul meu, trebuie sa intelegi conceptul de femeie, sa-i intelegi frica, puterea de a iubi, frumusetea fizica dar mai ales pe cea a sufletului, sa o vezi puternica, dar sa o vezi si neputincioasa. De stiut ca, daca ai vazut-o goala la trup nu e suficient pentru a crede ca o cunosti. Cred ca cel mai important intr-o relatie e sa-i vezi sufletul, pentru ca odata facut lucrul acesta ai puterea de a intelege ce ai langa tine.
Misiunea ta, de barbat este sa-i influentezi prezentul in asa fel incat sa-i serveasca viitoului ei. Esti facut sa-i indeplinesti dorinte iar ea, e facuta sa-ti fie prietena buna, partenera si sprijin. Ea e in viata ta ceea ce tu de unul singur n-ai cum sa-ti oferi, emotie, sensibilitate, o convietuire cu frumusetea, bucuria de a-ti tine in brate copilul si puterea de a-te schimba prin forta ei de atractie.

Apreciati femeia ce o aveti alaturi, oferindu-i respect, protectie dar mai ales sinceritate.

Povestea unei zile de luni

Azi am invatat cateva lucruri esentiale mie:

1. Niciodata, noi tinerii nu suntem multumiti cu ce avem, intotdeauna credem ca suntem privati de anumite drepturi doar pentru ca suntem tineri si neinitiati, dar nu realizam ca fiecare sansa, oricat de infima ni se pare ca e, de fapt este un punct de plecare spre ascensiunea noastra ... si tot ce facem e sa ne lamentam. Abia astazi, am realizat acest adevar si imi e necaz pe mine ca n-am deschis ochii mai devreme.

2. Am inteles ca oamenii nu apreciaza calmul, rabdarea si intelegerea mea pentru ei. Asta impune o schimbare fata de cei care merita asta. O sa pun punct pentru ei.

3. Sunt mult mai obosita decat credeam si recunosteam ca sunt. Trebuie sa ma regasesc pe mine insami, din nou. Nu-mi va fi usor ...

Mi-ar trebui mai des un astfel de exercitiu, in care realizezi ca nu esti nici cel mai corect, nici cel mai frumos, nici cel mai intelept, dar mai ales ca nu esti de neinlocuit. Ca poti sa nu mai fii, acolo unde credeai ca reprezinti ceva. De precizat ca "acolo", poate insemna un loc sau o persoana. Il pot numi un exercitiu de sinceritate pura.

Mitul mamei

De catva timp imi rasuna in urechi o .. concluzie a unei persoane, despre femeile insarcinate. Si ma nelinisteste tocmai din cauza ca am luat-o ca pe un complot strigator la cer venind din partea unei femei.

O tanara domnisoara a facut o afirmatie precum ca femeile insarcinate se ingrasa, se fac cat un balon, li se umfla mainile si picioarele, sufera modificari ale tenului. Intr-un cuvant nu mai sunt frumoase. M-a scandalizat foarte tare aceasta parere, cu toate ca e normal sa nu gandim la fel. Suntem fiinte umane cu personalitate si gandire diferita.

Femeia, trupul unei femei este un laborator de creatie ... care in fiecare luna se poate pregati pentru aducerea pe lume a unui unicat ... copilul tau! Momentul in care afli ca in tine mai este cineva, o mica seminta de om, care va creste incetul cu incetul, iti va dansa in burta, apoi va respira prin tine, va simti toate frustarile, lacrimile, zambetele tale, ii va bate inima in ritm cu a ta. Il vei sti acolo langa tine, tinandu-ti companie, apoi el va ciocani in peretele burtii tale si va zice: "helllo, eu sunt aici si astept sa va vad si sa va zambesc ... acus o sa ies, fac antrenamente si pregatiri" ... ce poate fi mai frumos de atat?!

Asa cum se spune despre barbat ca nu e barbat decat dupa ce a facut armata, tot asa se spune si despre femeie ca nu poate fi femeie decat daca a nascut. Ea sufera transformari fizice si emotionale. Ia in greutate, hormonii se schimba radical, corpul trece printr-o reala metamorfoza. Acest lucru, are un impact foarte puternic asupra femeilor obisnuite sa acorde foarte mult timp imaginii lor, unei imagini care sa o propulseze ca fiind foarte atragatoare pentru barbati. Probabil de aici mentalitatea acelei domnisoare, care m-a intrigat foarte puternic.

Am constientizat ca sunt multe femei care reactioneaza destul de negativ la aflarea unei posibile vesti legate de sarcina, strict legat de aspectul acesta ... al imaginii, deoarece se tem de pierderea irevocabila a frumusetii. Aici nu e vorba doar de pierderea frumusetii fizice, ci mai ales de anularea interesului barbatului fata de prezenta ei.

Nu ma tem de momentul in care voi fi mama, doar gandul ca vreau sa fiu mama la momentul oportun, ma face sa ma vad frumoasa, asa plinuta cum voi fi, ma face sa ma vad fericita, implinita, sa simt ca in mine am o lume intreaga si ca stapanesc lumea in care traiesc.

Dumnezeu I-a dat femeii acest dar, acest unic dar, de care ea poate nici nu e constienta ...de a da viata ... si ce poate fi mai frumos decat atat. Cum sa nu te simti speciala cand iti dai seama de posibilitatea ca poti da viata cuiva?

Celor care sunt mame, le-as spune sa-i dea voie copililor ei sa o faca femeie. Priviti lumea prin ochii lor si veti sti limpede ce aveti de facut. Puterea unui copil este mai mare decat puterea tuturor barbatilor din lume. As vrea sa cred ca atunci cand se intrec pentru a te avea, acesti barbati se intrec de fapt pentru a se pune la picioarele copilului tau.

Ferice de acele femei care pot da nastere unui unicat!

Sa avem o zi optimista!