Cum pot vedea doi ochi căprui simplitatea unei zile și cât de mult înseamnă să fii înconjurat de oameni faini. Concertul lui Bon Jovi din 10 iulie.
Mâini înzestrate
Film, carte, realitate. Este vorba despre povestea unui om la fel la ca noi, cu grijile și problemele lui cotidiene. Un foarte bun exemplu de motivare și determinare.
Dealul mănăstirii Galata
Galata este una dintre cele 7 coline ale Iașiului, unde aici pe deal,veghează de mai bine de 400 de ani asupra orașului, ctitoria lui Petru Șchiopu.
Moment de sinceritate feminină
Un amalgam de sentimente, frustrări și păreri personale ale unei tipe de 23 din societatea românească.
The Gods Must Been Crazy
O familie de boşimani descoperă pentru prima dată tehnologia sub forma unei sticle de Coca+Cola.
Daca ti s-a mai zis, ti-o repet si eu. Accepta oamenii asa cum sunt!
Sunt constienta ca acest lucru il stiai si tu, ba chiar faceai execitii de acceptare, totusi nici mie nici tie nu ne prea iese. Am constientizat (e mare lucru) ca atitudinea este cea care are semnificatie in relatia cu o alta persoana. Intotdeauna e asa! Cum interpretez, adica ce cred eu ca se intampla, sta la baza reactiei mele in respectiva situatie. De aceea, imi repet ca trebuie sa invat sa-l respect si pe cel mai enervant si gugu om (e utopic inca) si sa accept ca oamenii pot fi diferiti fata de mine.
Tulburul ochilor tăi îmi săgeată inima, deoarece sunt singurul vinovat al acestei furtuni. Drept urmare, o lacrimă îşi găseşte cale spre bărbie. Aproape involuntară, oarecum eliberată din căpruiul ochilor tăi. Şi mi-am dat seama că nu ştiu cum se simte o lacrimă când o săruţi, atunci când îţi ajunge pe buze şi moare în roşeaţa lor. Şi precum ştii, nu există stropi amari, dincolo de sărut.
În antiteză, îmi săgeată fragmente ale zâmbetului tău. Sunt aproape sigur că nu-şi mai aminteşte că e iubit de mine, tocmai de mine. Nu vei şti vreodată, dar eşti cuvântul cel mai de neuitat, pentru că ai sfârşit în mine .. pentru că te aştept.
Și aş muri, așa precum o lacrimă, pe bărbia ta ... pentru că număr timp, timp pentru tine.
Mon cheri, era de datoria mea să-ți povestesc ziua de duminică, 10 iulie. Crede-mă, va intra în istorie! Și chiar nu fac mișto, intră în istoria realizărilor mele. Ei bine, ziua nu numai că a fost încinsă ca un cuptor de pâine, ci a fost cadoul meu ideal de după ziua mea!!! Dar în fond, totul ține de amintiri și de cum le voi păstra de alaltăieri, încolo.
Plecarea din Iași c-un accelerat supra aglomerat și supra încălzit la clasa a2a, călătorie de vreo 2 ore stat în picioare la clasa 1 unde funcționa aerul condiționat a fost doar începutul a ce urma să fie. În gara de Nord, aglomerație mare frate, noroc că știu să mă car singură, că de nu mă pierdeam în lumea aia (sunt doar ironică). Bineînteles, o aveam și pe Dorina, ulterior și pe Adrian care a fost luat prin surprindere de viteza cu care a gonit acceleratul, venind cu 10minute mai devreme.
După un tur de forță rapid prin Parcul Izvor, am zis că Cișmigiul e de noi, răcoare, rațe bălăcindu-se în apă, bănci la discreție. Ce mai, trai și o viață ! Am făcut planul ș-am plecat hai-hui. Noi trei ! P’unde ? Păi, p’unde s-a putut. Apoi, iarăși am fugit în Cișmigiu să luăm prânzul de ora 5 la iarbă verde, cu porumbeii și alți 2 oameni mișto.
După cum ai înțeles, am făcut pasiune pentru Cișmigiu, mai ales, că-n copacii ăia cresc frate, sticle .. pline, adică care au conținut sigilat, dar Gabi știe mult mai bine despre ce vorbesc, că a stat c-o jale știind că e posibil ca lichidul interzis să fie cules de alții, inainte de vreme.
Două-trei poze, multe glume, alte poze, iarăși glume, doar doar s-o mai domoli canicula ș-om putea purcede spre locul cu pricina. Și pe la un 6 și ceva, sătui de atâta haz, ne-am ridicat cu eleganță fizicul, ș-am luat-o la pas spre Normal Circle. Așa scrie pe bilet, nu-s eu vinovată. Bineînțeles, glumele au continuat și pe drum, adică nu s-a abținut nimeni de la obiceiul ăsta.
Ce-am găsit când am ajuns acolo ? Păi, voi știți povestea Scufiței Roșii?? Hai să v-o spun eu, p’scurt. De ce-s bunico asa mulți oameni? Ca să se poată cânta mai bine! De ce-i casa aia așa de mare? Că-i a poporului! Ei , seria lui « de ce » am descoperit-o pe la 2 ani, frate-miu știe cel mai bine și vreau să rămână experiența lui, deci povestea Scufiței se sfârșește odată intrați în perimetrul din fața scenei.
Cald, nu tu șapcă, nu tu coif, lume puzderie, noi cinci, unii mai voinici decât alții. Și bate de ora 20, când încep chiuturi, aplauze, ce mai.. să te ia cu leșin, că pe scena urcau remarcabilii Bon Jovi și Dorina nu era nicăieri. Numai ea știe ce stres a tras că nu ne găsea și deja se gândea că ne-om întâlni la trenul de ora 6, dar cu ce, că avea doar un pahar de apă, de 5 lei și hainele de pe dânsa?? Nu tu telefon, nu tu bani, nimic !
Starea de frenezie a ăstora ca mine, dezinteresați și de căldură, a continuat vreo 3 ore în capăt. Ce să mai, s-a țipat, am rămas fără voce, am aplaudat, am dat cu capul, am spart cu capul (idei !), am cântat, am sărit, am dansat, am fost la unison vocea din fața scenei. Am fost cu toții, cei 55000, niște oameni mișto rău de tot! Ăia 4 de pe scenă, au fost cireașa de pe tort, dădeai în diabet instant dacă nu-i ajutam și noi, restul, ăia 55 de mii.
Și ca să nu credeți că vorbesc din cărți, uite ce-am făcut la Twist and shout:
Nici nu cred că a funcționat cum trebuie ceasul, că parcă abia începuseră să cânte gagii ăia, când s-a și terminat. Abia ne încălzisem și noi, de data asta nu din cauza soarelui ci de adrenalină și entuziasm că a și trebuit să ne luăm de mânuță și să plecăm din nou spre Cișmigiu. Adevărul e că istoriei nu-i trebuie mult să fie scrisă. Cam așa e și la concertul lui Bon Jovi, prea multe cuvinte ar putea fi insuficiente pentru ce a fost acolo.
Și cum ne țineam noi de mânuță, l-am sunat repejor pe Vlad, pe care nu-l puteam priva de ocazia de a ne revedea și mai ales de berea aia nefiltrată de care-mi vorbise. Aranjamentele de întâlnire au fost mai greu de stabilit, având în vedere că trebuia să ridicăm pachetul din pomul oprit. Pomul îl știa doar pe Gabi sau Gabi știa pomul, ideea e că Gabi nu era, așa ca am stat cuminței, fiecare pe câte o bancă și l-am așteptat pe omul zilei, omul cu isprava.
Despărțirea a fost dulce, ne-am făcut promisiuni, ne-am despărțit oameni buni și ne păstrăm în amintire.
Întâlnirea cu Vlad, cel puțin pentru mine a fost inopinantă. Mult mai diferită decât prima. Știm noi de ce :). Nu știam de unde să-l iau, că era destul de aglomerat în zona de întâlnire. Dar băiatul mă văzuse, era vesel și frumos. Mi-a mai arătat o bucățică din București ș-am mers repejor la o terasa super șmecheră. Am râs, am făcut glume, am mai povestit și timpul iarăși a trecut prea repede. Noi două aveam ceasuri întregi la dispoziție, dar oamenii normali în ziua aia aveau servici și trebuiau să prindă și câteva ore de somn. Berea aia nefiltrată mi-a arătat mai bine culorile nopții, dar cu mult mai bine mi-a vorbit în gară. Îți spun îndată cum.
Ce să zic, a trebuit să plecăm și de pe terasa aia, Vlad a cam fost nevoit să ne lase la un tren și să se asigure că rămânem în condiții optime de așteptare. Și de data asta, despărțirea a fost dulce, ne-am despărțit oameni frumoși și cel puțin din partea mea apărea regretul că plec. Căci știam că aici se sfârșește povestea.
Ar trebui să-ți povestesc despre blonda aia nefiltrată care începuse să-mi vorbească. Am mai zis vorba asta, chiar în seara cu pricina, că blondele-s înșelătoare, căci mi-a vorbit așa de dulce, că m-a și luat cu somn, vreo oră și ceva și pot să jur c-am și visat. Din nou, Dorina știe mai multe decât mine ce s-a întâmplat în timpul cât dormeam pe peronul gării. La 5.30, când ne-am urcat în tren, s-a terminat povestea. Iar eu aici, în momentul acesta, îmi închei de scris istoria unei zile de 10, unei zile care a fost de 10. Cu oameni de nota 10. Unui concert de nota 10. Și pentru tot ce s-a zis, rămân în istorie: Dorina colega mea nebună care sper să mă mai convingă să merg la concerte, Adrian ăla micu’ și simpatic, Gabi botanistul și a lui soție remarcabil de frumoasă, Cristina, Vlad un om frumos și interesant, Lucian și eu care am zis povestea.
Vă doresc tuturor experiențe la fel de frumoase, amintiri vii și oportunitatea de a întâlni oameni de lume!
"Mereu am spus, că poţi face tot ce fac ceilalţi. Doar că tu o poţi face mai bine. "
De ce este nevoie atunci când crezi că nu vei reuşi niciodată să termini ce-ai început? Atunci când îţi spun alţii că nu poţi ori, mai grav, când îţi spui singur acest lucru? Trebuie să crezi în Dumnezeu, să ai un talisman, să ştii o vrajă? Sau să ai o motivaţie puternică bazată pe determinare?
Până azi nu am ştiut cine este Ben Carson. Tot până azi, nu am ştiut că Gifted Hands este de fapt, o adaptare după o poveste reală. Şi n-am ştiut nici despre cele 3 cărţi ale sale. Când eram copii ne căutam eroi în diverse personaje de desen animat, în cărţi, în bunici, în fratele mai mare sau în părinţi. Dar adevărul e că noi suntem eroii fiecărei zile. Ne trezim eroi şi adormim eroi.
Cuvintele citate mai sus le-am regăsit în film. Sunt cuvintele unei mame. Nu e prima dată când consider că mama e o fiinţă unică, cu însuşiri divine. Acele cuvinte au sădit în inima unui băieţel puterea de a alege. Apoi cuvintele au crescut şi au scris o poveste. Povestea unui succes. Acele cuvinte, spuse de o mamă către fiul ei, au făcut din Ben Carson, primul medic neurochirurg care a separat în 1987, o pereche de gemeni siamezi uniţi în partea superioară a capului. Acele cuvinte, au dat şansa unei noi vieţi unor copii condamnaţi.
Iată ce poate face o mamă şi un copil!
Recomandarea mea e să urmăriţi filmul şi apoi episodul din Conversation from Penn state găsit aici.
P.s. Bogdan, iată ce zice tipul ăsta într-un interviu: "Au fost obstacole în ceea ce am făcut? Desigur! Au fost oameni care mi-au spus că nu pot face ceva anume?Desigur că au fost! I-am ascultat? Desigur că nu!" Ce zici?
Pentru prima oară vede lumina paginii word, pentru prima dată suferă publicare şi pentru prima oară va fi accesibilă publicului larg. Doamnelor şi doamnelor .. my wish list!!!!
Poare am părut ironică, dar în mai puţin de o lună, prind un an de experienţă ... în plus:D. Şi negreşit, au apărut şi întrebările de genul "ce-ţi doreşti, te-ai gândit la ceva anume, ţi-ar plăcea cutare lucru, un eveniment precum acesta trebuie sărbătorit întocmai şi eţetera, eţetera, eţetera ..." am zis să o scurtez cum de obicei fac. Nu mă-nţelegeţi greşit, sunt foarte fericită că au remarcat mai mulţi că-ntineresc şi că sunt a lor.
Aşadar, cu mai puţine cuvinte, aş vrea, fără ordine de preferinţă:
1. un breloc pentru cheia maşinii (btw, am un polo 1.4, băieţii ştiu ce s-ar potrivi); - până în 20lei.
2. cărţile lui Ion Mitican, Închisoarea noastră cea de toate zilele, în 5 volume - din care citite, doar 2 (pe unele le-am găsit la Humanitas, iar pe toate le-am găsit în diverse anticare online) - ar putea să ajungă la 30lei/buc aici
3. husă pentru aparat foto sony hx1, dimensiunile lui (DxHxW) sunt: 91.8x1.8x114.5 - 70lei;
4. card reader (neapărat să citească memory stick produo) - 70 lei aici 87lei aici
6. cercei, modelul c33 sau c36 sau c29 - câte 10lei/buc
7. un pui de iepure (căţel mi-am găsit)
8. carcasă nokia 2730c neagră (am spart ecranul azi 7iunie a.c.) - 42lei
9. vreau câte un sugar cubes de la toți cei care îmi vor citi postul. Promit că același lucru îl voi face și eu la rându-mi. (Sugar cubes este o mică bucățică de hârtie, ori atât de mare cât vă lasă inima, pe care oricine poate să-și scrie impresia despre respectivul, adică despre mine. Bilețelul poate fi anonim sau semnat, e în funcție de preferință, se înmânează musai cu o îmbrățișare și se introduce în buzunarul din spate al destinatarului, adică al meu)
10. revin cu update pentru numărul 10, încă nu știu la ce număr mă voi opri. În orice caz, încerc să vă dau cele mai la îndemână idei de cadouri pentru prietenii voștri.
p.s. pentru revendicare lăsaţi un comment, nu de alta, dar parcă n-aş avea nevoie de mai multe bucăţi din fiecare.
Hai să ne găsim veseli, oameni frumoşi şi aceiaşi prieteni în fiecare zi.
O familie de boșimani (engl. bushmen) care trăiesc în deșertul Kalahari, descoperă tehnologia sub forma unei sticle de Coca-Cola.
Cum poate un „nu” să însemne de fapt un ”da”, cum facocerul nu suportă focul și-l stinge cu picioarele, cum de fapt societatea și noi oamenii cosmopoliți suntem mult mai înapoiați și total dependenți de mașinăriile noastre ... despre mândrie, prietenie, familie, supraviețuire într-o lecție de viață în 5 episoade.
Filmul spune povestea unei societăți unde nu există nici noțiunea și nici cuvântul ”rău” sau ”bine” . Unde acei oameni sunt de fapt mai oameni decât noi, pentru că adevaratele valori nu se măsoară în bancnote, pentru că au respect față de mediul în care trăiesc și nu-l distrug și pentru că sunt un mic popor care crede că sunt binecuvântați pe pământul în care trăiesc. Impresionant!
Vizionare plăcută!
Sunt un “eu” la fel ca şi tine, cu grijile şi problemele cotidiene, fericită că respir şi că iubesc, tristă când plouă (nu-i bai, îmi trece când apare soarele), ascult ce-mi place iar dacă nu îmi eşti pe plac, nu-i o problemă. Cred în destin şi în mine, citesc Jane Austen căci vorbeşte despre suflet şi sentiment, merg cu trenul foarte rar, deşi mi se pare extraordinar, ador să ies pe înserat să privesc lacul, mi-e frică de înălţime şi de răutatea oamenilor. Vreau să cred că înteleg oamenii şi că îi pot face să mă înţeleagă, iubesc liniştea pădurilor şi a munţilor, visez mereu altceva şi cred în ceea ce simt. Îmi e dor de locul natal. Ador să privesc luminile oraşului noaptea, din cel mai înalt loc posibil şi le mulţumesc prietenilor mei fără de care nu aş vedea lumea în culori, iar restul e poveste.
2:56 p.m.
Mariana Ichim
Posted in: 
