Istoria unei zile de 10
Cum pot vedea doi ochi căprui simplitatea unei zile și cât de mult înseamnă să fii înconjurat de oameni faini. Concertul lui Bon Jovi din 10 iulie.
Mâini înzestrate
Film, carte, realitate. Este vorba despre povestea unui om la fel la ca noi, cu grijile și problemele lui cotidiene. Un foarte bun exemplu de motivare și determinare.
Dealul mănăstirii Galata
Galata este una dintre cele 7 coline ale Iașiului, unde aici pe deal,veghează de mai bine de 400 de ani asupra orașului, ctitoria lui Petru Șchiopu.
marți, februarie 26
Aia cu luna plină
vineri, februarie 8
Fără titlu 2
Dragostea are puterea de a defini și de a schimba vieți, spunea Shakespeare în una din operele sale. Tot el spunea că dragostea e oarbă. Aici aș putea să-i dau dreptate.
Pentru unii oameni, într-un mod aproape inexplicabil, dragostea moare. Pentru alții, pur și simplu se pierde.
Cred că dragostea ar trebui să fie sinceră, să vină de la sine, fără rugăminți. Și mai cred că-n viață toți oamenii o pot găsi dacă privesc cu atenție în sinea lor.
E o noapte absolut superbă, orașul e fără cuvinte de frumos datorită zăpezii și e liniște. Tocmai am revenit în casă și vreau să urmăresc un film. M-am decis, va fi cu happy end american!
P.s. cred că voi face un obicei din a nu ști ce titlu merită postarea mea. Și e foarte comod să nu am titlu.
vineri, februarie 1
Limba română este grele
marți, ianuarie 29
UCA, femeia din viața mea
UCA îmi e simpatică rău. E fix ca o femeie, de aceea uneori îmi e greu să mă înteleg cu ea și o mai las pe mâna bărbaților.
Acum vreo doi anișori, am venit acasă cu UCA din târgul de mașini, de atunci și până acum avem o istorie de trei ierni petrecute împreună. Iarna e anotimpul când iubesc mașina, dar urăsc șoferul pe motiv că e fricos. La început eram un șofer extraordinar de îngrozitor, îmi era până și mie frică să merg cu mine-n stânga. Și ca orice începător, iarna îmi părea a fi chinul suprem. Prima iarnă a venit cam după 2 luni de la achiziționarea mașinii, în anul acela am plătit asigurare ca să o țin mai mult în curte. Iarna următoare am mișcat-o ceva mai mult. Iarna asta am mișcat-o destul de multicel. Și tot iarna asta am învățat să urăsc pietonii.
În ultimele săptămâni a nins consistent prin partea asta a Moldovei, deși în oraș părerea mea e că nu a nins mai mult ca-n alți ani. Totuși, spre deosebire de alți ani, începând cu 10 decembrie autoritățile locale și județene par să-și întrețină somnul de frumusețe. Cel mai probabil și-au consumat resursele frumuseții în lupta pentru alegerile parlamentare, de aceea străzile și trotuarele arată cum arată.
Revenind la Uca, de când o am, am învățat să schimb roți, să măsor uleiul, să schimb siguranțe, ștergătoare, să mă târguiesc cu mecanicul, să mă plimb cu bateria prin portbagaj, cu filtre, uleiuri, maneta de semnalizare și cu multe altele.
Iarna asta am dat-o din nou pe mâna bărbaților pentru că m-a scos din sărite în ultimele două săptămâni. În prima zi de iarnă serioasă, am plecat cu mașina la serviciu. Eu stau la mama-n praznic pe partea dreaptă, adică departe rău de serviciul meu. De aceea, iarnă fiind, am plecat la o oră destul de matinală ca să nu risc vreun moment artistic pe gheață. În ziua aia n-am putut să intru în mașină decât prin partea dreaptă și nu-mi mergeau ștergătoarele. În rest totul era ok! Important e că am ajuns cu bine la serviciu. Chiar prima! M-am bucurat maxim, mai ales pentru că trebuia să ies din mașină tot prin dreapta. În ziua aia nu mi-am putut încuia nici mașina! În zilele următoare au început temperaturile să scadă mult sub zero și am început să am o viață plăcută și palpitantă, în continuare ștergătoarele nu funcționau. Fără ștergătoare, fără portiere care să se deschidă, fără posibilitate să incui mașina, zic că trebuie să fie distractiv.
Drept măsuri la situația întâmpinată am schimbat siguranța, mi-am luat spray de dezghețat yalele și o măturică. Am crezut că am rezolvat problema.
Dar, nu! Cea mai interesantă surpriză pe care mi-a putut-o face UCA iarna asta, a fost cea din parcarea de la Teatrul Național, când nu am putut să descui mașina și am fost nevoită să intru prin portbagaj :D.
Cu alte cuvinte, e o capricioasă, face doar cum vrea, când vrea și papă mulți, dar mulți mulți bani.
joi, decembrie 6
FII UN AMBASADOR PENTRU ȚARĂ (II)
- Învățământul - dacă tu crezi că școală românească este depășită, eu zic să te mai informezi, căci sunt fapte care zic contrariul:
- Invenții - dacă crezi că suntem înapoiați și incapabili și doar străinii pot să descopere roata, te înșeli și de data asta. Românii au descoperit vaccinul antiholeric, avionul cu reacție, scaunul ejectabil folosit de piloți pentru a se catapulta, insulina, stiloul, ribozomii, planorul și multe altele.
- Vinurile - în fiecare an vinul românesc se ia la trântă cu celebrele vinuri italienești sau franțuzești și-n fiecare an iese aurit destul de bine. Doar anul acesta 20 de sortimente de vinuri au fost premiate cu aur.
- Ambiția - când ne intră un lucru în cap, nu ne lăsăm până nu ne iese cum trebuie. Cum ți se pare când spui că un orb a mers pe o bicicletă în tandem până în Londra pentru a fi prezent la Jocurile Olimpice din acest an? Da, Florin redefinește handicapul printr-un maraton olimpic de 2000 km pe o bicicletă și vede dincolo de limitele sale. Povestea detaliată o găsești aici.
- Medicii - vei fi uimit de punctul ăsta, dar trebuie să recunosc că mai avem puțini medici buni în țară, dar puțini cum îi avem, sunt ai noștri. Cu tehnologia și instrumentele rudimentare de care dispun, au curajul să salveze oameni în fiecare zi. Medicii străini nu-și pun în pericol profesia ori libertatea pentru a risca posibilitatea unei complicații doar pentru că le lipsește mediul de lucru. Un medic bun își creează singur mediul de lucru chiar dacă e în deșert, la țară, în spital sau în orice alt loc. Ai noștri știind că n-au încotro, luptă cu ce au.
- Hackerii, haiducii și Dracula - românii de curând au spart un mizilic de server al armatei din SUA, al Pentagonului și parcă și pe ăla de la NASA, așa din plictiseală. De Dracula a auzit toată lumea, iar haiducul românesc e un fel de Robin Hood al englezilor, practic o legendă.
- Trăim în țara lui Brâncuși, a lui Grigorescu, Eminescu, Creangă, asta bineînțeles dacă pentru unii dintre voi înseamnă ceva aceste nume. Știu sigur că pentru străini fac mult sens aceste nume, mai ales dacă alăturat numelor aveți și o povestioară despre ei. Ar fi păcat să-i ținem minte doar pe Shakespeare și pe Da Vinci.
- E țara lui Hagi, a lui Mutu și Chivu, a lui Bute, Mihai Leu si Leonard Doroftei. A Cameliei Potec și a Dianei Mocanu, a Elisabetei Lipa, a lui Gheorghe Mureșan, a lui Bellu, a Nadiei Comăneci, a Cătălinei Ponor, a Sandrei Izbașa, Andreei Răducan, a lui Marius Urzică și a lui Marian Drăgulescu, a lui Pațaichin, a lui Ilie Năstase, Ion Țiriac, Victor Hănescu și Andrei Pavel și a tuturor sportivilor de succes care au adus în țară kilograme de aur prin medalii de prin toată lumea asta mare.
- E țara care a dat lumii primul 10 în gimnastică. Cu ocazia asta s-a schimbat și sistemul de ținere a scorului, nota 10 nu mai există. E aceeași țară care în urmă cu 12 ani la Jocurile Olimpice, a avut un podium în totalitate cu românce: aur, argint și bronz.
Ideea de bază din vechiul post e regăsită și aici într-un fel. După ce țara ți-a oferit tot ce a avut și ai luat doar ce-ai vrut, tu pleci și cel mai probabil vei fi nevoit să le vorbești străinilor despre ea. Dacă e să invățăm ceva de la străini e că cei mai mulți dintre ei sunt naționaliști, asta ca o paranteză.Lucrul care mă deranjează e că n-ai fost capabil să rămâi aici sau pur și simplu n-ai vrut pentru că nu ți-ai găsit locul, dar pleci acolo și ești plin de repulsie față de țara care te-a învățat să vorbești, să scrii, practic să fii ceea ce ești. Atât de dușmănos încât n-ai un cuvânt bun despre ea, deși în țara aia pe care o vorbești de rău se află oameni la care ții.Eu zic că e mai bine să pleci dacă n-ai respect și meriți să fii tratat așa cum tratezi. Dar dacă pleci, lasă-i pe cei de acasă să-și trăiască viața de român, prost, înapoiat și țigan așa cum îi desconsideri și nu te întoarce către ei cu fală sau jigniri, că uite vezi prea bine, mai sus sunt doar câteva lucruri făcute de români . Restul lucrurilor se fac în fiecare zi, chiar dacă-s mai mici sau mai mari.Vă doresc să fim oameni și să avem o seară frumoasă cu toții!
vineri, noiembrie 30
Cum se poartă sărbătorile la români
8:29 p.m.
Mariana Ichim
Posted in: 


