Aia cu luna plină

Trebuie să recunosc că-mi plac dulcegăriile, florile, complimentele și multe altele din această gamă că deh, doar sunt femeie. La fel de mult îmi plac serile cu lună plină petrecute într-un mod cât mai romantic, de exemplu cu un pahar de vin roșu, pe o pătură cu un om deosebit.

În seara asta, mi-a sunat clopoțelul. Luna mea, aia dragă, se chinuie de câteva săptămâni să devină plină. Și abia în seara asta am văzut că e ditamai roata de cașcaval, mândră toată pe cer. Nu știu dacă voi știți ce știu eu, dar de obicei la creșteri ale lunii, unii oameni au de-a face cu insomnia așa cum mările și oceanele au de-a face cu fluxuri și refluxuri puternice în astfel de momente.

Ei bine, în săptămânile astea în care ea se străduia să devină dodoloață eu pe partea ailălaltă mă chinuiam să dorm. Și nu știu cum să zic, dar am ajuns într-o fază a lunii, în care printre altele nesomnul e cauza tuturor nervilor mei. 

Clar, am nevoie strigentă de un mini-concediu! Și de somn! Și de încă o groază de chestii care-s pe lista de așteptare!

Seară cu lună și cu somn să avem!

Fără titlu 2

Dragostea are puterea de a defini și de a schimba vieți, spunea Shakespeare în una din operele sale. Tot el spunea că dragostea e oarbă. Aici aș putea să-i dau dreptate.
Pentru unii oameni, într-un mod aproape inexplicabil, dragostea moare. Pentru alții, pur și simplu se pierde.
Cred că dragostea ar trebui să fie sinceră, să vină de la sine, fără rugăminți. Și mai cred că-n viață toți oamenii o pot găsi dacă privesc cu atenție în sinea lor.
E o noapte absolut superbă, orașul e fără cuvinte de frumos datorită zăpezii și e liniște. Tocmai am revenit în casă și vreau să urmăresc un film. M-am decis, va fi cu happy end american!

P.s. cred că voi face un obicei din a nu ști ce titlu merită postarea mea. Și e foarte comod să nu am titlu.

Limba română este grele

Nu mai pot! Efectiv îmi vine să mănânc varul de pe pereți cu ăștia care nu știu nici măcar să pună cratima unde trebuie.

N-oi fi eu un George Pruteanu, dar îmi este lezată retina, cultura, limba învățată-n școală, neuronii, de toți cei care scriu pe forumuri. Nu mai spun că am început să găsesc bolnavi în ale limbii și prin articolele din ziare publicate online. Oricât de pricepuți se dau a fi unii prin sfaturile postate pe site-uri sau în discuțiile de pe mess că știu ce să iei, ce să faci, ce să nu faci, eh bine, când încep să citesc îmi cad bolovani în cap de nervi. Pur și simplu mi se blochează creierul. Nu mai pot citi o buchie.

Fraților, o fi Băseasca sau Vanghelie un curent media amuzant, dar nu trebuie copiați, că-s doar un exemplu de cum să fii penibil.

Referitor la toată povestea asta îmi răsună în cap replica genială: "Mă-ta are cratimă".

UCA, femeia din viața mea

UCA îmi e simpatică rău. E fix ca o femeie, de aceea uneori îmi e greu să mă înteleg cu ea și o mai las pe mâna bărbaților.
Acum vreo doi anișori, am venit acasă cu UCA din târgul de mașini, de atunci și până acum avem o istorie de trei ierni petrecute împreună. Iarna e anotimpul când iubesc mașina, dar urăsc șoferul pe motiv că e fricos. La început eram un șofer extraordinar de îngrozitor, îmi era până și mie frică să merg cu mine-n stânga. Și ca orice începător, iarna îmi părea a fi chinul suprem. Prima iarnă a venit cam după 2 luni de la achiziționarea mașinii, în anul acela am plătit asigurare ca să o țin mai mult în curte. Iarna următoare am mișcat-o ceva mai mult. Iarna asta am mișcat-o destul de multicel. Și tot iarna asta am învățat să urăsc pietonii.
În ultimele săptămâni a nins consistent prin partea asta a Moldovei, deși în oraș părerea mea e că nu a nins mai mult ca-n alți ani. Totuși, spre deosebire de alți ani, începând cu 10 decembrie autoritățile locale și județene par să-și întrețină somnul de frumusețe. Cel mai probabil și-au consumat resursele frumuseții în lupta pentru alegerile parlamentare, de aceea străzile și trotuarele arată cum arată.
Revenind la Uca, de când o am, am învățat să schimb roți, să măsor uleiul, să schimb siguranțe, ștergătoare, să mă târguiesc cu mecanicul, să mă plimb cu bateria prin portbagaj, cu filtre, uleiuri, maneta de semnalizare și cu multe altele.
Iarna asta am dat-o din nou pe mâna bărbaților pentru că m-a scos din sărite în ultimele două săptămâni. În prima zi de iarnă serioasă, am plecat cu mașina la serviciu. Eu stau la mama-n praznic pe partea dreaptă, adică departe rău de serviciul meu. De aceea, iarnă fiind, am plecat la o oră destul de matinală ca să nu risc vreun moment artistic pe gheață. În ziua aia n-am putut să intru în mașină decât prin partea dreaptă și nu-mi mergeau ștergătoarele. În rest totul era ok! Important e că am ajuns cu bine la serviciu. Chiar prima! M-am bucurat maxim, mai ales pentru că trebuia să ies din mașină tot prin dreapta. În ziua aia nu mi-am putut încuia nici mașina! În zilele următoare au început temperaturile să scadă mult sub zero și am început să am o viață plăcută și palpitantă, în continuare ștergătoarele nu funcționau. Fără ștergătoare, fără portiere care să se deschidă, fără posibilitate să incui mașina, zic că trebuie să fie distractiv.
Drept măsuri la situația întâmpinată am schimbat siguranța, mi-am luat spray de dezghețat yalele și o măturică. Am crezut că am rezolvat problema.
Dar, nu! Cea mai interesantă surpriză pe care mi-a putut-o face UCA iarna asta, a fost cea din parcarea de la Teatrul Național, când nu am putut să descui mașina și am fost nevoită să intru prin portbagaj :D.
Cu alte cuvinte, e o capricioasă, face doar cum vrea, când vrea și papă mulți, dar mulți mulți bani.

Posted in: iarna,masini,zapada

FII UN AMBASADOR PENTRU ȚARĂ (II)

Discutam acum mai bine de o lună despre ce înseamnă să fii un ambasador și promiteam că voi reveni cu un articol subliniind lucrurile frumoase ale țării noastre. Așadar, iată-mă-s!

Pe când eram în AIESEC era destul de important să ai un bagaj minim de cunoștințe despre țara ta de baștină. Nu știu despre voi, dar eu sigur nu știam și nu cunosc nici acum tot potențialul României. Și asta doar din ignoranță. Dacă grecii se laudă cu fiecare piatră pe care o au, germanii sunt etichetați după perfecționism, românii sunt buni la toate, dar nu prea se laudă cu multe.

Iată ce știu eu despre noi:

• Învățământul -  dacă tu crezi că școală românească este depășită, eu zic să te mai informezi, căci sunt fapte care zic contrariul: 

              - în 2012, două medalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Geografie. Locul 1 în Europa și locul 2 în lume. (ha, nu este european mai bun ca noi la geografie).

               - în 2012, două medalii de aur, 3 de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică. Locul 1 în Europa și 10 în lume. 

                     - în 2012, trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie.

                     - în 2011 argint la aceeași Olimpiadă de Biologie.

                     - în 2010 două medalii de aur și una de bronz la Olimpiada de Geografie. Locul 1 în Europa și locul 3 în lume.

• Invenții - dacă crezi că suntem înapoiați și incapabili și doar străinii pot să descopere roata, te înșeli și de data asta. Românii au descoperit vaccinul antiholeric, avionul cu reacție, scaunul ejectabil folosit de piloți pentru a se catapulta, insulina, stiloul, ribozomii, planorul și multe altele.


• Vinurile - în fiecare an vinul românesc se ia la trântă cu celebrele vinuri italienești sau franțuzești și-n fiecare an iese aurit destul de bine. Doar anul acesta 20 de sortimente de vinuri au fost premiate cu aur.


• Ambiția - când ne intră un lucru în cap, nu ne lăsăm până nu ne iese cum trebuie. Cum ți se pare când spui că un orb a mers pe o bicicletă în tandem până în Londra pentru a fi prezent la Jocurile Olimpice din acest an? Da, Florin redefinește handicapul printr-un maraton olimpic de 2000 km pe o bicicletă și vede dincolo de limitele sale. Povestea detaliată o găsești aici.


• Medicii - vei fi uimit de punctul ăsta, dar trebuie să recunosc că mai avem puțini medici buni în țară, dar puțini cum îi avem, sunt ai noștri. Cu tehnologia și instrumentele rudimentare de care dispun, au curajul să salveze oameni în fiecare zi. Medicii străini nu-și pun în pericol profesia ori libertatea pentru a risca posibilitatea unei complicații doar pentru că le lipsește mediul de lucru. Un medic bun își creează singur mediul de lucru chiar dacă e în deșert, la țară, în spital sau în orice alt loc. Ai noștri știind că n-au încotro, luptă cu ce au.


• Hackerii, haiducii și Dracula - românii de curând au spart un mizilic de server al armatei din SUA, al Pentagonului și parcă și pe ăla de la NASA, așa din plictiseală. De Dracula a auzit toată lumea, iar haiducul românesc e un fel de Robin Hood al englezilor, practic o legendă.


• Trăim în țara lui Brâncuși, a lui Grigorescu, Eminescu, Creangă, asta bineînțeles dacă pentru unii dintre voi înseamnă ceva aceste nume. Știu sigur că pentru străini fac mult sens aceste nume, mai ales dacă alăturat numelor aveți și o povestioară despre ei. Ar fi păcat să-i ținem minte doar pe Shakespeare și pe Da Vinci.


• E țara lui Hagi, a lui Mutu și Chivu, a lui Bute, Mihai Leu si Leonard Doroftei. A Cameliei Potec și a Dianei Mocanu, a Elisabetei Lipa, a lui Gheorghe Mureșan, a lui Bellu, a Nadiei Comăneci, a Cătălinei Ponor, a Sandrei Izbașa, Andreei Răducan, a lui Marius Urzică și a lui Marian Drăgulescu, a lui Pațaichin, a lui Ilie Năstase, Ion Țiriac, Victor Hănescu și Andrei Pavel și a tuturor sportivilor de succes care au adus în țară kilograme de aur prin medalii de prin toată lumea asta mare.      


• E țara care a dat lumii primul 10 în gimnastică. Cu ocazia asta s-a schimbat și sistemul de ținere a scorului, nota 10 nu mai există. E aceeași țară care în urmă cu 12 ani la Jocurile Olimpice, a avut un podium în totalitate cu românce: aur, argint și bronz.
  
  Ideea de bază din vechiul post e regăsită și aici într-un fel. După ce țara ți-a oferit tot ce a avut și ai luat doar ce-ai vrut, tu pleci și cel mai probabil vei fi nevoit să le vorbești străinilor despre ea. Dacă e să invățăm ceva de la străini e că cei mai mulți dintre ei sunt naționaliști, asta ca o paranteză. 
  Lucrul care mă deranjează e că n-ai fost capabil să rămâi aici sau pur și simplu n-ai vrut pentru că nu ți-ai găsit locul, dar pleci acolo și ești plin de repulsie față de țara care te-a învățat să vorbești, să scrii, practic să fii ceea ce ești. Atât de dușmănos încât n-ai un cuvânt bun despre ea, deși în țara aia pe care o vorbești de rău se află oameni la care ții.
  Eu zic că e mai bine să pleci dacă n-ai respect și meriți să fii tratat așa cum tratezi. Dar dacă pleci, lasă-i pe cei de acasă să-și trăiască viața de român, prost, înapoiat și țigan așa cum îi desconsideri și nu te întoarce către ei cu fală sau jigniri, că uite vezi prea bine, mai sus sunt doar câteva lucruri făcute de români . Restul lucrurilor se fac în fiecare zi, chiar dacă-s mai mici sau mai mari.
  
  
  Vă doresc să fim oameni și să avem o seară frumoasă cu toții!

Cum se poartă sărbătorile la români

Acum vreo 16 ani abia așteptam să vină sărbătorile de Crăciun pe motivul cadourilor, dar mai ales a tradițiilor. Eram o gașcă de vreo 5 omuleți de diferite înălțimi care cam de pe la sfântul Spiridon începeam să repetăm colinda, urătura și sorcova. Ne adunam unii pe la alții, căutam clopoțelele și tobele și cântam de zor până învățam urarea. Nu pot să spun că le era ușor părinților cu noi în casă, dar nu asta era grija noastră.

După 16 ani, aștept Crăciunul pentru zilele libere. E trist că nu-l mai aștept pentru tradiții, deși trăiesc cu ele în suflet. Tot cam după atâția ani, nu se mai poartă întrebarea ce mâncăruri faci de Crăciun. Se întreabă unde pleci de Crăciun și toți se așteaptă să zici câte un nume de pensiune printr-o stațiune românească. Cine pleacă în străinătate deja e un privilegiat.

Discutam ieri în drum spre bancă pe subiectul ăsta și am concluzionat că într-adevăr vremurile se schimbă foarte repede. Și am pus o întrebare, mai mult către mine, pentru că n-am primit nici un răspuns, dacă acum după 16 ani ești întrebat unde pleci la munte, peste alți 16 ani oare întrebarea va fi unde pleci în străinătate de Crăciun? Oare asta va fi moda? Mă gândesc că deja se poartă să pleci la Viena, la sky în Alpi, la plajă în Egipt, iar trendul direct următor pare să fie ăsta.

Dacă la un moment dat mă bucuram că pică destul de bine anul ăsta Crăciunul și Anul Nou, acum pot să spun că îmi e frică de atât de mult timp liber. Ce fac cu el? Reiau istoria și mă uit iar la toate seriile de Home Alone?

Până una alta azi e sărbătoare mare la români, deci petrecere frumoasă tuturor!