Moment indecent

Azi am un chef nebun de:
- a trage o mata de coada si de a o invarti bine bine
- de a-mi baga capul in apa rece cu gheata
- de a manca cat mai multa ciocolata
- ah, ... si de a bea o litra de bere, am bagat de seama ca feteasca de bohotin n-are efect.
Doar de atat am chef!

... si azi nu-s acasa, nici maine, nici saptamana viitoare, poate luna viitoare, daca nu-s si nu-s incercati la vecinul de sus sau la eternitatea ... pentru detalii, contactati pisica.

hai pa, pa, pa, pa!

Inchide ochiii

Dintr-o data am inceput sa ma gandesc la toamna si la padure .. am inceput sa ma gandesc la frunzele uscate ce cad din copaci, una cate una ori la cele care si-au gasit deja locul pe pamant. La zgomotul frunzelor uscate pe care calc … s-apoi, am inchis ochii.

Si ma gandeam, cum e sa fii indragostit de toamna, sa fii indragostita toamna, la linistea si libertatea padurilor … si, iata-ma, ingan un vis.

Toamna imi ofera o stare speciala … sa ma vad pasind prin frunzele uscate, sa aud zgomotul lor sub talpi … sa ma joc cu ele, sa le culeg una cate una si apoi sa le arunc in aer si sa le prind.

Imi plac la nebunie culorile ei, muntii, padurile ... gasesc o oaza de libertate. De multe ori, am simtit ca imi lipseste un strop de culoare, poate de asta astept inca, sa-mi gasesc creioanele colorate, de asta visez cu ochii deschisi la toamna, la valurile si culorile naturii, la primavara, la cantecul colorat al pasarilor si la verdele firului de iarba, la vara, la galbenul graului si al florilor de floarea-soarelui, la iarna, la albul imaculat al zapezii.

Si da, toamna e emotie. E jovialitate, e copilarie, nu e amorteala. Ma visez zglobie, ma visez libera. Ma visez si ma simt in mii de feluri. Sunt aici, in mijlocul padurilor, mijind printre copaci frunzele ce cad rand pe rand. Alerg, ma-nvart si cad fericita la pamant, lasandu-mi parul liber si bratele larg deschis. Te-mbratisez natura … pana cand voi deschide ochii si ma voi trezi din nou la absurdul asfaltului mort.

... un visator, nimic mai mult.

Run Forrest, run

Asa suntem si noi, intr-o fuga continua … zilnic. Niste furnici, in musuroaie numite strazi, institutii, universitati, care fug in stanga si-n dreapta. Trecem unii pe langa altii si nu ne observam, nu ne cunoastem. Suntem prea grabiti pentru a recunoaste chipuri. Suntem niste inadaptati, care-si cauta un sens in viata … niste naivi prostiti de social. Suntem niste ciudati in ochii altora, neintelesi si poate lipsiti de importanta.
Ne traim viata intr-o viteza mult prea mare iar cand o sa fim prinsi de radar si o sa ne vina amenda acasa, va fi prea tarziu. Amenda o vom plati, dar vor ramane punctele de penalizare urmari ale greselilor noastre. Vom cunoaste oare in momentul acela ca trebuie sa ne redresam? Probabil ca nu, caci radarele inca exista.

Privind Romania prin gaura cheii

Si totusi lucrurile nu sunt chiar cum ne forteaza altii sa le vedem. In spatele unor opinii ale prietenilor, ale imaginilor de la televizor, ale documentarelor, ale cartilor de istorie si de specialitate, realitatea este alta. Realitatea e cea pe care cei despre care se vorbeste ... au trait-o.

Am urmarit un film al lui Florin Iepan, Nascuti la comanda. Decretei. E un film spectaculos, filmat intr-o alta lumina, ce incearca sa ilustreze o realitate despre care nu multi incearca astazi sa mai vorbeasca. Tinerii anului 2009, nu cunosc amanunte despre decretul 770, tocmai din cauza ca parintii nostri nu vor sa-si aminteasca acele episoade.
Si privind acele imagini, este ca si cum eu as trai acum intr-o alta viata. Ca si cum, mi-ar fi aproape imposibil sa cred ca a fost o asemenea viata. Crima, durere, nedreptate, indiferenta, uitare, batjocura ... toate acestea fata de femei. Femeia a fost marginalizata pe toata perioada comunismului. Iar rodul pantecelui ei, era un rebut. Perioada comunista, nu a facut decat sa subjugheze si mai mult valoarea unei femei.
Pentru o partida de sex, au fost, sunt si vor fi nevoie de doi parteneri. Ei bine, in cazul unei sarcini, doar femeia era cea vinovata. Ea trebuia mutilata, ea trebuia sa se descurce cu sarcina. Barbatul privea, sau si mai rau, nu-l interesa soarta femeii, nici chiar daca aceasta era sotia lui. Proba, stau marturiile unor medici care au realizat sute si mii de chiuretaje la care nu au asistat niciunul din sotii acestor femei, nu au fost alaturi de ele pentru a depasi momentul. Si acum, ma intreb de unde toata indiferenta asta a barbatului asupra femeii?
Nu e oare dureros sa fii folosit precum o laveta de sters praful? Nu e oare dureros sa fii aruncat dupa ce ai fost util? De ce o atat de mare suprematie a barbatului in fata femeii?
Din fericire, decretul a cazut odata cu caderea comunismului, dar prejudecata barbatilor fata de femei, nu.

Spuneam mai sus, ca rodul femeii putea fi uneori un rebut. Aceeasi soarta, o avusesem si eu. Mama, a fost descoperita cu o boala grava ce nu permitea nasterea de copii. Daca ramaneai insarcinata, trebuia sa faci avort. Din fericire, pentru mine, mama nu a mers pentru a fi luata in evidenta cand a aflat ca este insarcinata, tocmai din cauza acestui decret. Asa ca, inainte de a ma naste a mers la doctorita Stefanescu:
„- Esti nebuna, iti dai seama ce ai facut?”
„- Da!”
„-Zi-mi, acum ce ai de gand sa faci?”
„-Voi face o fata frumoasa!” ... astea au fost cuvintele mamei.
Diagnosticul, in cazul mamei, era pus gresit, nu suferea de acea boala. Asa ca, la nastere, mama a nascut o fata de 3,6kg si 55cm, perfect sanatoasa.
Eu am avut o soarta norocoasa, tocmai pentru ca mama a avut credinta. M-a dorit, a luptat pentru a ma naste, s-a luptat cu sistemul ce ma vroia moarta si mai presus de asta mi-a anticipat sexul.Copii, nascuti cu malformatii, refuzati de sistem ... erau aruncati si exterminati asemenea puilor de gaina crescuti necorespunzator. Asadar, altii nu au fost atat de norocosi ca mine, deoarece copiii nedoriti de stat erau trimisi in centre precum cel de la Cighid, devenind astfel ... nenascuti.

... close your eyes ...

Caldura propriului tau corp te sufoca si incerci sa deschizi ochii. Retina ti-e orbita, de prea multa lumina ce e in camera ta. Capul ti-e greu, ca de piatra. Te gasesc intinsa in acelasi asternut in care te-am lasat si ieri, mai palida ca de obicei. Nemachiata, dar la fel de frumoasa, si totusi mai slaba la suflet. Respiratia ti-e inceata, pulsul nu ti-l simt.

Iar tu, ma privesti cu ochii goi, nepasatori, obositi si fara de speranta. Iti simt durerea, iti simt neputinta si as vrea sa te ajut si vreau sa te iau in brate, sa te acopar cu puterea mea ... vreau sa-mi revii, nu mai vreau niste brate slabe si neputincioase, vreau sa-ti simt bataia inimii langa pieptul meu. Sa vad zambetul tau, nu o lacrima in coltul ochiului, nu pastilele ce le tii la capatai ... Sa te gasesc alintandu-te in bratele mele ... dar, asa cum te privesc acum pe tine, pe jumatate lesinata ... asa imi gasesc si visele si dorinta mele. Si tot ce vreau e sa ploua, sa ploua galagios.

Vreau sa ploua, sa ploua, sa ploua, sa ploua .... sa vad cum picuri mari se lovesc de fereastra camerei mele, de asfalt ... sa-i aud cum parca imi sparg geamul, cum lovesc pamantul iar el ii primeste multumit ...

... vreau sa ploua, sa ma ploua pana cand mi se va taia respiratia iar desculta fiind sa-mi trec picioarele prin suroaiele ce curg pe langa mine. Sa se scurga picaturile de pe par, sa ma ploua pe pleoapele obosite, pe fruntea brazdata de cate si mai cate cotidiene probleme, pe nasul mereu rece, si apoi sa se opreasca pe buze pentru a le sorbi ...

... vreau sa tune, sa ma trezeasca din visare ... sa stau pe pervazul ferestrei si sa privesc spre lac, cum valuri se sparg de mal ... lasand mici amprente albe. Sa vad cum stropii se pierd prin frunzisul inaltilor plopi, sa-nchid ochii si aproape sa aud cum trosnesc, sa aud broastele, sa aud sunetul ploii in apa.

... vreau sa ploua ... si vreau sa mi te gasesc in bratele mele, din nou ... si pentru totdeauna

Shall we dance?

... atata vreau, un dans si nimic mai mult ...

Strig a neputinta

N-AI VRUT SA FII MAMA

Ce-am gresit eu, mama, VIATA sa mi-o iei?
Ma alungi din tine, de ce nu ma vrei?
N-am cum sa ma apar, sa strig ... n-am putere.
Te iubesc, mamico, cat nu poti tu cere.

Unde mi-e mormantul, in care cimitir?
N-ai vrut sa gust, mama, al VIETII SFANT POTIR
Iti voi zice "mama" chiar de nu esti mama.
Striga-ma pe nume ... nu stiu cum ma cheama!

Mi-ai pus capat, mama, zilelor de vis,
Te iubesc, mamico, chiar de m-ai ucis.
Nu-mi cunosti tu chipul ca sa-l pui in rama,
Desi mi-ai luat VIATA tot mi-esti draga mama.

Glasul constiintei l-ai lasat deoparte.
Tocmai tu, IUBIRE, ma trimiti la moarte?!
Tu din necredinta te-ai iubit pe sine,
Eu cu atat mai tare te iubeam pe tine.

Iar la Judecata cum sa te prezinti?
Nu va fi scapare, n-ai sa poti sa minti.
Ucigasa fapta tu n-o poti ascunde,
N-o sa ai cuvinte pentru a raspunde.

Sunt atatea mame ce-si doresc copii,
Dati-ne o sansa sa ramanem vii.
Cin' sa planga, Doamne, noaptea-atator drame,
Cine sa trezeasca ZECI DE MII DE MAME.

... o poezie unica si deosebita, cuvinte dureroase, sfasietoare si de o incarcatura sentimentala inimaginabila ... trebuie sa incepem sa privim dincolo de dorintele noastre, sa traim si pentru cei din jurul nostru. O urma de egoism mai putin, un strop de iubire mai mult ... stim cu totii ca putem face asta.

Revelatie

Astazi am rupt o piersica din copac. Stiti, piersicile astea sunt niste fructe tare bune si pufoase. Dulci si usor tari. In fine, povestea este alta. Ca orice copac, si acesta are nevoie de mult timp pentru a da roade. Se iau samburii si se planteaza cu multa atentie in solul optim, apoi le trebuie apa, dragoste si multa grija pentru a creste un firicel de mladita. Odata crescut, soarele, ploaia si natura sa lasata de Dumnezeu il face sa rodeasca. Si iata-ma cu acest fruct in mana acum.

Era o piersica ... de fapt erau doua, crescuta una intr-alta. Alipite. Si asa, crescute una in cealalta, ingramadite cum le vazusem, ma gandeam ca uite, pana si cu fructele e la fel ca si cu oamenii. Dar, om hain si fara suflet, le-am despartit. Si aratau ... jalnic, cel putin ... diforme.

Si atunci am zis din nou "asa e si cu relatiile dintre oameni". Doi oameni cresc in acelasi pamant, ii incalzeste acelasi soare, ii uda aceleasi binecuvantari, ii umbresc aceeasi nori. De frigul grijilor se imbratiseaza, apoi soarele ii face sa fie mai maleabili si mai flexibili ... cresc unii in jurul celorlalti, isi acopera defectele, isi completeaza calitatile ... sunt frumosi, formeaza o unitate invicibila. Apoi, se cearta sau dintr-un motiv sau altul nu mai formeaza o unitate. Ce ramane in urma? Doi oameni diformi, cu slabiciuni la vedere, cu calitati pe care nu mai stiu sa le foloseasca, carora le e frig.

Hai sa fie soare cald, sa fie pamant bun, sa fie nori care sa-i uneasca mai mult, sa fie ploaie de binecuvantari ... sa creasca copaci de piersic si fructele lor impreuna!

Priveste dincolo de nori

MIRCEA RUSU BAND - Lacrima De Dor


Mai ieri mergeam pe strada si era, asa, oarecum innourat. Soarele intra in nori si ma uitam tanjind dupa el, iar astazi cand ma gandesc cum pandeam caldura, am avut o revelatie. Ii ziceam Cristinei sa nu-si faca probleme daca sunt nori ca, soarele e tot acolo doar ca nu se vede. Si asa ma uitam dupa soare, il vedeam tocmai cum intra in nori si asteptam sa ma zgribulesc de frig, ca doar eram in slapi. Dar nu s-a intamplat asta, m-a fentat norul, a luat-o pe alta parte, dar nici nu ma puteam bucura de soare ca tot asteptam sa vina frigul. Si tot stateam asa concentrata asupra frigului, si parca pielea mi se face preventiv de gaina si aproape ca nici nu mai simteam caldura inca existenta. Si tot cu ochii pe sus dupa nori. Acuma, acuma intra. Brrrrr. Ba nu, inca nu. Of.

Nu tot asa facem si noi cand vrem sa stim ce o sa se intample, sau cand ne temem prea tare de viitor? Te concentrezi asa de tare si-ti faci atatea griji ca nici nu te poti bucura de prezent, de ceea ce e real si palpabil in viata, de fluturele ce ti-a taiat calea sau de floarea de langa bordura. Esti tot cu ochii dupa nori si incerci sa le ghicesti cursul si cat de frig iti va fi ... ce mai, deja ti-e frig de-a dreptul. Dumnezeu a ales sa nu stim viitorul si daca noi ne incapatanam sa-l vedem sau sa-l prevedem nu vom mai simti caldura prezentului si nici nu ne vom putea bucura de ea. Trebuie doar sa stii si sa crezi ca soarele e acolo chiar si atunci cand sunt nori si te ia frigul, sa stii si sa crezi ca norii trec in cele din urma si sa stii si sa crezi (cum altfel) ca intr-o zi, intr-o zi ... fara nori ...

Maria din viata noastra

Ovidiu Komornik -Maria,Maria



Astazi, mai mult ca oricand sunt mandra ca sunt Maria. Poate din cauza ca am avut parte de atatea surprize frumoase din partea unora, de la care, nu ma asteptam la niciun semn si sunt extrem de fericita ca am atatia oameni care ma respecta si care ma apreciaza pentru ceea ce sunt, pentru ca exist in viata lor. Si le multumesc din inima ca, alaturi de ei si prin ei pot sa vad ca viata e frumoasa, ca viata e culoare si seninatate. Sunt atat de norocoasa ca imi sunteti prieteni si ca va am. Imi voi da toata silinta sa nu va dezamagesc si sa am acest respect si aceasta dragoste mereu din partea voastra.
Multumesc ca mi-ai daruit aceasta zi frumoasa tie: Cristina, Andra, Adina, Marian, Cipriana, Isabela, Delia, Bogdan, Danutz, Bogdan, Catalin, Lucian, Alin, Nina, Geta, Catalin, Florentina, Daniela, Andrei, Maria, Ancuta, Madalina, Andreea, Isabela, Alexandru, Dorin, Mariana, Diana, Dana ...

Un sincer, curat si profund "La multi ani" vreau sa urez celor care au avut norocul sa fie Marii sau Mariani.

Va pupa si va imbratiseaza o fata simpla si cu un suflet mare.

Stupeur

Tocmai ce ascultam o melodie. Si am avut o sclipire, mai scurta, mai mica, nu asa de importanta, dar ... eficienta. Fredonam un vers "Nothing compares to you" .... he, he ce frumos, ce sublim, ce romantic. Dar, stai!
E o tampenie! Nothing .... poate ai vrut sa zici NOBODY sau NO ONE, dar nu NOTHING. Cat e de emotionat si de romantic sa compari o persoana cu un obiect! Si totusi, trebuie sa accept cruda si biciuitoarea realitate, se intampla tot mai des. Suntem niste obiecte asezate in biblioteca, utile doar in anumite momente. Asa ne tratam unii pe altii.

Cat de reci si insensibili suntem noi oamenii!

... 11 ...

Mic copil de gradinita, un pitic de vreo 60-70cm, ce aude pentru prima data cifrele, faci concurs cine poate numara pana la 10. Daca treci de 15 si stii si 16 esti un fel de geniu. Dincolo de 16, e un mister, un abis intunecos si incapabil de atins. Numere uriase, care se apleaca pana la tine, pornite parca sa te inghita prin rotunjimea formei lor. Acum, cand ma vad de 160 si un pic de cm, ma vad nevoita sa nu ma mai tem de cifre, ma vad incojurata si inghitita deja de ele. Ori poate facem un tandem impreuna. Dar ... tot ce imi doresc, acum, in secunda aceasta, ar fi sa stiu sa numar numa’ pana la 11 ...

This it's a promise

De ziua mea n-o sa fiu trista. O sa fie o zi a multumirii, iertarii, impacarii si, mai mult decat toate, a acceptarii. O sa multumesc pentru dependenta, o sa multumesc foarte mult pentru prieteni, o sa multumesc pentru familie, o sa multumesc pentru locul de munca si pentru colegi, o sa multumesc pentru muzica, o sa multumesc pentru frunzele moarte, pentru ploaie, o sa-mi cer iertare, o sa mijlocesc pentru iertarea altora, o sa iert, o sa ma impac, o sa-i impac pe altii, o sa ma impac cu mine insami, o sa accept impacare, o sa accept minunea divina, o sa accept ca toti suntem diferiti, o sa accept mustrare, o sa accept lectiile, o sa ma accept, o sa accept sa astept in tacere raspunsuri. Si m-am mai hotarat: ziua mea sa fie tot anul.

Lost

Ce greu e intr-o lume atat de complicata sa inveti sa fii simplu ...

Fly, fly, butterfly

Iata-ma-ssssssss !!!!!! din nou acasa, in Iasiul vechi si anost.

Ce mirare! Cata emotie, cata fericire. De ce? Simplu, m-am regasit. Am gasit acea fata vesela, simpla dar spontana. A fi vrut sa raman acolo, pe dealurile acelea si sa ma joc cu toti cateii aia pufosi si dragalasi. Imi doream atat de mult sa intalnesc din nou libertatea dealurilor verzi, a cerului de deasupra mea, un cer curat care te ispiteste la somn si la vise cu ochii deschisi. Imi doream atat de mult sa ma intind in iarba aceea marunta si uscata de soarele verii si sa ma gadile pe la picioare, sa ma intep la talpi in firele cosite. Sa miros brazii, sa ma prind de ramurile lor si sa ma legan. Dar mai ales imi doream sa cuprind in brate natura si sa-i zic cat de dor mi-a fost de ea.

Pentru cateva zile, m-am simtit precum un fluture, gingas, sensibil, liber dar puternic.

Emotie, frumusete, culoare, regasire, fericire, zambet, mirare, sentimente inegalabile le puteti simti in pozele de aici, poze care nu-mi apartin doar mie, ci si colegilor mei.

Va saluta un om fericit!