Stop! Pe loc repaus

Nu maine, ci poimaine e Craciunul. Deja suntem asaltati de vanzatori ambulanti ce zambesc intr-un colt de dinte, fals, a amabilitate, a spirit de sarbatori deghizat in rosu si verde, argintiu si alb. Sarbatori vandute in oboare, piete, magazine, la colt de strada. Sarbatori cu miros de nervi, injuraturi si portofele goale.

Asa ca va provoc. Faceti cu mine, un exercitiu teribil de simplu, de rememorare si de purificare. In ipoteza se da, una zi libera, albume foto, caiete de amintiri, cutiuta cu suveniruri si alte asemenea. Concluzia: luati-va o zi libera in care aruncati ambii ochi in sertarul cu amintiri. Rascoliti prin colturile mintii imagini, prin inima sentimente uitate, prin laptop albumele de fotografii, priviti-va indelung chipul, zambetul, coltul ochilor racnind a nervi, a fericire, prietenii care v-au facut viata imposibila in tren, alaturi de care ati petrecut pana dimineata, o imbratisare draga, un sarut, o cazatura. Amintiti-va boacanele, incurcaturile, situatiile penibile si cele amuzante.

Ia-ti o zi libera. N-o sa-ti ridice nimeni nicio statuie in centru, nici la serviciu, nici acasa, nici la facultate. Rafturile din supermarket vor fi pline si maine, vor fi pline mereu. Serviciul va fi acolo si peste 3 zile. Bancile nu-si iau creditele tale la spinare. Dar cei de langa tine, maine poti sa nu-i mai ai, pleaca, se duc si nu se mai intorc. Pleci si tu, te duci si nu te mai intorci. Nimic din ce ai acum, maine nu va mai fi.

Prietene, lasa-ma sa te iau de mana, lasa-ma sa te imbratisez, sa-ti spun ca-mi este dor de tine. Da-mi voie sa-ti multumesc ca-mi esti prieten, sa-ti spun cate am invatat de la tine. Ori, te voi suna si-ti voi spune ca vreau sa te vad. Imi voi scoate de la naftalina bluza pastrata pentru ocazii speciale, ma voi da cu cel mai bun parfum al meu. Voi dansa chiar daca nu va fi muzica si voi canta chiar daca nu am voce. Voi merge afara si ma voi tranti in zapada pentru a face ingerasi si pentru a tintui cerul si norii. Voi culege pietre si voi face un smiley-face pe zapada.

Voi lasa totul deoparte. Proiecte voi avea si maine. Biroul va fi tot acolo. Telefonul va suna la fel de mult. Facturile vor avea aceeasi zi scadenta. Insa, eu imbatranesc si nimic din ce am acum nu va mai fi la fel si maine.

Stop! Ia-ti o zi libera din zbuciumul vietii pentru propria ta persoana. Meriti si se merita.

Posted in: cadouri,craciun,dans,exercitiu,ipoteza si concluzie,prieteni,rememorare,revansare,sarbatori deghizat in rosu,stop,zapada

Salut si bun sosit!

Conform surselor stiintifice, aflam ca inima este un organ al aparatului circulator, situat in partea stanga a toracelui, care asigura vehicularea sangelui in organism. Dupa studii amanuntite in domeniu, concluzia este ca ea are un rol important in mentinerea vietii.

Dar, daca stam si analizam mai atent trairile noastre interioare, ceea ce ni se intampla, deciziile pe care le luam in functie de impulsurile de moment si multe alte aspecte, inima reprezinta fara indoiala, centrul si simbolul vietii sufletesti.

Creierul omului, cu kilogramul sau si jumatate de celule si neuroni, cu cele aproximativ 2000litri de sange ce tranziteaza vasele capilare pe parcursul unei zile, reprezinta, deasemenea centrul si partea rationala a intregului uman. Cineva zicea ca cel mai infricosator lucru de pe acest pamant, nu sunt nici reptilele, nici arahnidele (paianjenii), nici fantomele, nimic altceva decat creierul. Expresia suna in felul urmator (mi-a placut prea mult, ca sa n-o citez) : "Bineinteles ca ma tem mai mult de creierul omului, cu un lob in rai si celalat in iad".

Concluzia e, ca, suntem guvernati de doi stapani, precum e cerul de luna si de soare. Noi avem inima si creierul. Pot spune despre guvernantii nostri, ca, sunt niste cutiute cu parfum vechi si nou in acelasi timp. Sunt plane paralele ale aceleasi realitati. Si mare jale si tristete e cand nu stii de cine sa asculti. :)

Sa ne bucuram, sa fim indragostiti, nehotarati, voiosi, zambareti, alintati, amabili ... sa fim oameni, suflet si minte. In orice imprejurare!

P.s. Toata filosofia a pornit de la vorbele lui Liviu Rebreanu spuse, in tineretea lui, pe cand , absolut, era indragostit ... de viata :p „Inima omului in primele saptamani ale vietii embrionare nu se afla in piept ci in mijlocul creierilor si de-abia pe urma coboara mai jos despartindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi daca inima omului si creierul ar fi ramas impreuna, ingemanate, sa nu faca niciodată inima ce nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima.”

Posted in: creier,inima,nehotarare,om,ratiune,rebreanu,sentiment,stapani

Post ... decembrist

No, servus!

Ma, oameni buni ce patisera-ti? Ca-n ultimele cateva zile, a trebuit sa raspund la o avalansa de intrebari precum :”Ce faci de Craciun?”, “Unde pleci de Sarbatori?”

Fratilor, oricum nu va intereseaza ce fac eu de Craciun si nici nu ma luati la voi acasa. S-atunci ce va pasa? Din politete? Sau doar pentru a face conversatie?

Ok, fie. Va spun ce fac de sarbatori. Imi voi aseza fundul confortabil in pat si voi dormi. O sa mananc pana m-oi face de 60de kile (nu mai am mult). O sa astept sa ma colinde careva, da’ prin zona asta bate vantul si nu vine nimenea. Si cred ca o sa ma binoclez in televizor, sa fac cunostinta cu masa de prostie si carcotelile mondene. Asta-i varianta fericita. Ailalta varianta, cea norocoasa, ar fi sa-mi urc, bineinteles, acelasi fund, intr-un tren si sa ma duc unde vad cu ochii si unde mai gasesc un loc, hai doua, de cazare. Am zis norocoasa, in sensul ca poate o-i gasi s-un petic de zapada pe acolo, ca altfel nu cred ca are sens sa ma deplasez.

Buuun. Astea fiind zise, ne auzim dupa Sarbatori, ori pe la vara, ori cand intru in vacanta, ori cand o da Dumnezeu.

Hai sa avem zile tupeiste, ninsoare si guturai!

Posted in: anost,craciun,ipocrizie,plictiseala,sarbatori,somn,tren

Oare încotro merg?

Frumoasa intrebare! Cu adevarat grea, pot spune.

Imi incep fiecare zi sub stressul unui nou angajament, cu frica ca nici azi nu voi putea infaptui tot ce mi-am propus, cu teama de a nu rata o reusita, de a nu face greseli, de a nu intarzia ...

Pot spune ca in mine, exista o metropola intreaga, cu oameni, masini, circuite inchise-deschise, linii de tramvai, noxe, claxoane ... o metropola aglomerata.
Si sunt momente, cand observand aglomeratia , ma opresc, fix in centru. Si privesc bulversata in juru-mi. Si imi dau seama ca sunt atatea lucruri pe care nu le inteleg, atatea carora nu pot face fata, oameni care-mi zambesc fals, care ma iubesc teatral, cunoscuti, straini. Iar eu sunt mica, privind in juru-mi, aproape speriata.
Vi s-a intamplat vreodata, sa aveti presentimentul ca ceva care-ti va schimba intr-un anume fel viata, are sa se intample ... curand? Mie da. Il am acum.
Stau fix in centru, ii las pe toti sa-si puna masti, sa se prefaca, sa-mi daruiasca iubirea lor falsa, simpatia, aprecierea, gesturi facute din politete ipocrita. Ii privesc si parca n-am puterea sa le cer scuze ca le stau in drum, involuntar ce-i drept, deoarece e metropola mea si stau in centrul meu ... dar, pare-mi-se ca ii fortez sa ma ocoleasca si cumva, le-ar fi mai bine fara mine acolo.
Apoi, sunt cei fata de care chiar gresesc si le gresesc din orgoliul exagerat ce-l am. De copila ce sunt. Si stau neputincioasa, nereusind sa le cer scuze. Si merita aceste scuze.
Asadar, e o intrebare buna. Oare incotro sa merg?

Posted in: agonie,incapatanare,intrebari,metropola,presentiment,raspunsuri,zambete

Descantec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,
E urit si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci cind ploua,
Numai atunci cind ploua,
Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie .
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sint indragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei...

Descantec de ploaie - Ana Blandiana

Un suflet obosit visand culoare

"Petrec in minte viata-mi lipsita de noroc,
Optezeci de ani imi pare in lume c-am trait,
Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit."

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine

Vis sau realitate: Memorialul durerii

“Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie” (Ana Blandiana despre Memorialul Durerii)

Oras inconjurat de raurile Tisei, Izei si Ronisoarei, Sighetu Marmatiei este locul de rezistenta al victimelor comunismului, acolo unde este astazi Memorialul Durerii. Muzeu ridicat in amintirea a ceea ce a fost Stalinism romanesc, evoca un trecut dureros pentru parintii, bunicii si rudele noastre ce au fost incarcerate in aceste locuri de tortura ale securitatii. Ridicat prin bunavointa Anei Blandiana si al lui Romulus Rusan, locul este marturia vie a celor 45 de ani de comunism.

Cand e sa ma gandesc la Memorialul Durerii, imi aduc aminte de documentarul difuzat in episoade la TVR si realizat de dna Lucia Hossu Longin in care ne erau prezentate marturii, evocari si reevocari ale acelor ani. Tot dumneaei, a scris o carte foarte sugestiva si relevanta: “Memorialul Durerii: o istorie care nu se invata in scoala”. Istoria, ramane scrisa in carti si se invata in salile de clase. O carte despre care citez : " Nu vrem sa umezim ochi, sa smulgem compasiuni sau sa devenim negustori de orori. Noi, cei care am fost acolo, nu vrem nimic, nu cerem nimic, nu pretindem nimic, decat numai sa ne acceptati ca martori."

Pe zidurile din curtea interioara a inchisorii stau marturie mii de nume, victime ale regimului comunist din Romania. Personalitati ale vremii, ministri, profesori, doctori, presedinti de partid, deputati, senatori, secretari de stat, istorici, comandanti, episcopi, preoti au fost jertfiti fara nicio mila.

Exista cate o celula de pedeapsa in fiecare inchisoare, iar detinutii erau izolati in bezna absoluta, legati de un inel din mijlocul celulei, tintuiti de picioare de o bila neagra de otel. Detinutul era incarcerat, dezbracat si descultat, infometat, legat si infrigurat. Lasat sa hiberneze in intuneric si-n aceste conditii zile in sir. Unii, cei mai puternici din punct de vedere mental, ieseau constienti, altii, mai slabi dadeau in delir si nebunie.

Erau supusi si tinuti in conditii barbare de trai, dusi in camera de carcera, in lagarele de exterminare li se aplicau metode de tortura precum: smulgerea unghiiilor de la maini si de la picioare, ancheta insotita de socuri electrice, arderea talpilor anchetatului cu flacara oxiacetilenica, ancheta cu tigara aprinsa, aplicata de preferinta pe scrot sau pe abdomen, bataia la testicule cu un creion negru, violarea femeilor si fetelor si multe alte metode barbare.

Sugestive sunt, poeziile ce le-am gasit in camerele-muzeu. Dintre toate am retinut-o pe aceasta:

“Un coridor ingust si nu prea lung
in care sase pasi ori sapte ajung
ca sa-l strabati pana la cap si este
rece si gol, cavou fara ferestre
din care poti sa iesi nevatamat
daca te misti mereu neincetat.
Pornesc cu pas marunt, incetisor
si dornic ca sa ies invingator,
las sufletul sa plece-n lumea mare
si evadez astfel din izolare.
Doar trupul meu ca un automat
se misca, du-te vino neincetat
si zile-ntregi in bezna si in frig
eu trec de gratii si de orice dig
ma regasesc afara-n libertate
si retraiesc momente minunate
fara calai si fara turnatori,
pana cand suna clopotul in zori
si la vizeta-apare un bandit
si ma intreaba: "inca n-ai murit?"
Ma intorc din lumea mea sihastra
si ii raspund: "Nu! Dupa dumneavoastra."

In sala hartilor sunt prezentate pe sase harti, prin crucile de pe ele, locurile de detentie, azilele psihiatrice cu caracter politic, locurile unde au avut loc executii si gropile comune.

Posted in: comunism,inchisoare,injustitie,lagar,Memorialul Durerii,metode de exterminare,pedepse,Sighetu Marmatiei

Controverse picante

" Nu cred in iubirile in care nu exista dorinta, si patima, si atractie. Mi se par ori artificiale, ori chinuite si pe duca relatiile in care cei doi nu simt nevoia sa se atinga niciodata, sau se ating doar din obligatie, fie in virtutea politetii de cuplu, fie pentru ca, din cand in cand, ii oropseste si-i ajunge din urma fiziologia.
Multa vreme mi-a fost rusine sa cred una ca asta.
Eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa simtim ca ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam. Sa nu mai stim unde se termina trupul unuia si incepe al celuilalt, sa ne ghicim gandurile, sa ne fie sete unul de celalalt, sa ne pese de aceleasi lucruri pe pamant, sa adormim sarutandu-ne si sa ne visam imbratisati in timp ce dormim imbratisati. Eu am stiut dintotdeauna ca nu exista iubire fara sex, suflet fara trup, fericire cu ganduri comune si dorinte una hais, alta cea. Doar ca, la un moment dat, obosisem sa caut.
Doar ca, dupa insingurari care-mi ranisera demnitatea, renuntasem sa sper ca-mi va fi dat mie sa traiesc o iubire mare, implinita, intreaga. Dar nu am abdicat niciodata de la credinta mea. Undeva, intr-un strafund de gand optimist, am stiut, dintotdeauna, ca nu exista dragoste fara sex, gand fara vis, suflet fara trup, intr-o iubire inalta si definitiva. Intr-o iubire completa, asa cum ne dorim cu totii, dar, uneori, nu mai avem puterea sa cautam sau macar sa asteptam. Si-atunci ne multumim cu jumatati de masura, cu sferturi de viata, cu resturi de orgasm, cu firimituri de bucurie in doi. Si atunci se face trist si se face zadarnic, in jur, si in noi. Si-atunci se face pacat, ce pacat… "

Alice Nastase

Nu stiu ce ar mai putea fi adaugat. Sunt momente cand pur si simplu te regasesti in experienta altuia de viata. Si stai de te minunezi, ce drum sa alegi. Esti constient ca trebuie sa alegi unul, dar pur si simplu nu stii ce sa alegi pentru ca niste masini virtuale ti-au luat toate resursele de care crezi ca ai nevoie, ba chiar, ti-au dat altele in loc ... si nu mai ai rabdare. Nu mai ai timp. Serios?

Si azi, aceeasi nebuloasa va saluta!

Posted in: alice nastase,dorinta si sex,fericire cu ganduri comune,iubire,nebuloasa,optimism,patima,sarut,suflet si trup

Singur sub dusul lui Chisu

"Parcă sînt un cartier în pană de lumină, care stă nemişcat în întuneric, aşteptînd să vină curentul. Totul ar putea funcţiona, dar nu funcţionează, pentru că nu-i curent. Sau totul va funcţiona cînd sau dacă va veni curentul.

Aşa sînt şi eu. Aştept să îmi vină curentul. Curentul meu, care să mă .pună în mişcare. Şi dacă am, de fapt, curent şi nu vreau să apăs pe comutator? Dar dacă nu pot să apăs pe comutator? Sau poate îmi trebuie curent şi ca să apăs pe comutator, să văd dacă am curent sau nu, ca să mă mişc de pe canapea spre baie. Curent în casă am, tocmai ţi-am spus că am aprins lumina în living. Sau poate că stau pe întuneric şi am doar senzaţia că stau pe lumină, pe canapea, cu telecomanda în mînă, gata să mă uit la televizor sau nu, gata să mă duc La duş."

" [...] Atunci am înţeles că nu orice chiloţi daţi jos înseamnă neapărat un futut şi că nu tot ce-ţi spun fetele e adevărat. Jurămintele şi promisiunile sînt foarte ieftine, le cumperi pe doi lei, cu două mîngîieri pe o bancă în parc şi le vinzi la primul colţ, pe un zîmbet mai frumos. Cuvinte ticluite, ce să mai vorbim, le găseşti la orice supermarket de sentimente second-hand."

Dan Chisu - Singur sub dus

Daca te-ai regasit, macar o data in ce zice gagiu' asta mai sus, atunci crede-ma, cartea are si altfel de momente. Ai sa razi, ai sa cazi in melancolie, poate iti va fi mila de el ori poate ai sa-l injuri ca ti-ai pierdut timpul citindu-l, poate tu ca femeie vei intelege cum judeca un barbat burlac, dar, cert si cu siguranta vei cunoaste un om.

Si ai sa te intrebi, ce castigi daca-i citesti cartea. Nimic. Daca mergi in librarie si o cumperi, pierzi vreo 25 lei, daca o downloadezi de pe net, iti strici frumusete de ochi (pe care oricum ii strici pe mess) fortandu-te sa citesti de pe un canal incapabil sa-ti transmita sentimente. Si atunci?

Alegerea e a ta. Gandeste-te doar ca in viata ai momente cand esti gugu si dai cu sutu-n ceva, fara sa te gandesti ... asa ca un bleg. Dupa ce nu mai ai acel ceva, iti dai seama ce minte creata ai avut. Totusi, poate nu a fost atat de creata, daca realizezi, in timp util, ca poti invata sa pierzi, sa lupti si sa obtii un altceva. De obicei, litera nescrisa nicaieri, pe acel ceva, nu-l mai obtii niciodata.

Asa e si cu cartea asta. Poate merita. Poate obtii totusi un altceva.

Posted in: burlacie,carte,chisu,citit,fete,in bezna,sentimente la second-hand,singur sub dus

Cu sufletul la gura

Cu sufletul la gura

Respiratie taiata ...
Cinste cui te-a descris.

Draga mea, ce vreau eu de la tine?
Probabil ai auzit barbatii intrebandu-te: “Ce vrei tu de la mine?” si drept urmare, la randul tau te-ai intrebat: “Ce vor astia de la mine?”

In afara de, hai sa-i spunem, satisfactie, placere imediata, implinire momentana, eu vreau de la tine sa ma lasi fara de respiratie si stii mai ce? Mai vreau sa faci si chestia asta si zilnic, in fiecare secunda, minut, ora, saptamana, an, zi a vietii noastre. Trebuie sa ma surprinzi, minunezi, sperii, incanti la nesfarsit. Vreau sa ma faci sa dansez, vreau sa ma faci sa zambesc, vreau sa ma faci sa rad, vreau sa-ti fiu erou unic, singur, nemaivazut, nemaiintalnit. Vreau ca mine sa nu mai fie, si ca tine, de asemenea. Vreau sa te vad si sa fac … ohhh, genul ala de respiratie scurta, uluita, cand trag aer brusc in piept si iti oxigenezi violent plamanii, dupa aia faci ochii mari si incepi sa te uiti ca prostul cumva pierdut. Ce frumoasa e expresia asta: “ca vitelul la poarta noua”. De fapt asta vreau, crede-ma, sa ma lasi sa ma uit la tine ca un vitel, sa te impung cu botu-n uger. Hai ca ma apuca rasul. Si sa te clefai in priviri pierdut. Sa mugesc cand te vad si sa devin taur, mielul se face berbec, purcelul un mistret, puţoiul barbat.

Atata vreau, adu-mi sufletul la gura.

Andrei Gheorghe " Banalitatea s-a nascut la oras"

I wish I was a little flower ...

Astazi, ma simt precum micul gandacel al Elenei Farago. Sau ca micul greieras al lui Toparceanu ...
Sau poate mai degraba ca o strofa cu vers alb.

Tot azi, mi-as dori sa fiu incojurata de crizanteme sau de flori de floarea soarelui. Ori sa stau tolanita pe un camp cu flori de papadie si de musetel

Si mi-as mai dori sa fiu o romanta cu parfum ...

Ori poate am fost cate putin din fiecare ...
Inchide ochii, da play si asculta versurile.

Posted in: barlad,crizanteme,Farago,inchipuire,romanta cu parfum,savoy,Toparceanu,versuri

Tovarasi, viata e frumoasa

"Tovarasi, viata e frumoasa."
Amintiri din epoca de aur.
O banca langa o alta banca in parc.
Un castan ruginit in bataia lunii, pe o alee in miez de toamna.
Oameni stupizi, oameni ironici.
Cafeaua cand e amara.
Fete apatice.
Un zambet cald si primitor.
Tristetea cand nu-si are locul.
Un cantec vesel.
Aparente ce nu salveaza situatii.
Aglomeratia zilnica din autobuz.
Un ceai aburind, baut de la fereastra unei cafenele.
Intrebari la care nu vrei raspuns.
Pierderea ... si atat.
O fuga continua ... catre nicaieri.
Bataia inimii.
O secunda langa o alta.
Copoul, in octombrie, la ora 11.
Secundele de la semafor.
Gadilici in stomac.
O baie cu multa spuma.
O poza veche.
Crizanteme.
Un film bun.
Surprindere.
Parcul Copou dimineata la 7.
Un covrig cald.
O picatura de ploaie pe nasuc.
Fireste, parul ciufulit si cret.
O noua pereche de cercei.
Un mail ce-l asteptam sa vina.
Asteptarea, cand o sa vina ...

Viata poate fi mirare, apatie, Fericire, iad, zambet, nervi, jovialitate, stress .... si niciodata nu te mai saturi ca traiesti.


p.s. post in amintirea lui Tae Nakajima ...

Posted in: amintiri din epoca de aur,asteptarea,copou,fericire,iasi,mirare,octombrie,ploaie,ruginie,semafor,Tae,toamna,zambete

Trouve tout que vous aves perdu

Da, un lucru e clar. Fericirea absoluta e relativa, am intalnit-o poate, dar nu mai are sens sa caut mori de vant.

Astazi imi opresc cautarea. Voi cauta in continuare, dar altceva decat ce-am cautat pana acum. De ce? Poate prea multe semne ce le-am ignorat pana acum, poate ca-s prea multe ce nu depind doar de mine. Si mai presus de asta, mi-am dat seama ca noi incercam sa cautam fericirea, alergam zapaciti in stanga si-n dreapta, dar daca fericirea e doar relativa? Asa ca m-am hotarat, mai bine ma bucur de viata oferindu-i celui de langa mine sansa sa fie el fericit prin faptul ca exist.

... ganduri, hotarari luate, cale de intors?

Revin la vechiul "poate ca da, poate ca nu". Tocmai ce discutam intr-o zi cu o amica pe aceasta tema, cand, ea vine cu un raspuns la afirmatiile mele, un articol scris de Alice Nastase. Nu avem rabdare, traim in timpuri in care suntem sufocati si condusi de altii. Ajungem sa sfarsim in relatii doar pentru ca asa vrea altcineva, nu pentru ca sufletul nostru se simte impacat in acea atmosfera de cuplu. Mi se pare ca e ca si cum, noi nu avem suficient tupeu sa facem ceva socant ci doar normalul.
E normal sa am o prietena frumoasa, desteapta, amuzanta, intelegatoare dar care sa nu treaza-n mine barbatul ce vrea, de fapt, sa gaseasca intr-o fata o tipa care sa stie ce vrea in primul rand de la ea, care stie sa nu cedeze, sa lase impresia ca eu am dreptate si ca facem cum vreau eu. Orice barbat isi doreste o femeie care sa-l intrige, atat demult pana cand se naste pasiunea. Banuiesc ca asa ar gandi unii barbati.

Pentru ca sincer vorbind, niciun barbat nu se indragosteste la prima vedere de calitatile unei femei, ci de felul cum se misca, de cum arata, de miscarile care-i pun in evidenta feminitatea. Abia apoi, captivat de tine, iti testeaza personalitatea nascandu-se in el, adevarate focuri ale pasiunii. Si daca reusesti sa faci asta, aproape il ai castigat.

Am observat de cateva ori ca sunt barbati care ajunsi in momentul in care pot sa actioneze, pot sa puna piciorul in prag, se impotmolesc si renunta. Imi facusem o parere de genul, ca barbatul este un tip foarte sigur pe el, puternic, hotarat, curajos. Dar, de fapt, asta-i o aberatie. Nu exista asa ceva. Barbatii sunt destul de slabi, nu sunt puternici, barbatii sunt nehotarati si nu sunt curajosi. Barbatii sunt fricosi, aleg calea cea mai simpla. Si cum simplul e echivalent al banalului, rezultatul e unul singur. Plafonarea.
Chiar daca au o sansa in care pot fi romantici, tandri si afectuosi, ei sunt complet incapabili sa-i faca fata. Sa fie panica? Poate ar trebui sa ma contrazica un barbat, cu argumente solide. In orice caz, sunt aproape convinsa ca barbatii sunt incapabili de schimbare, progres sau maturizare.

Sunt cai in viata care te poarta spre cele mai incurcate si dificile situatii, in care echilibrul nu are niciun sens. Deasemenea, sunt hotarari luate de altii in numele tau, care nu au un rezultat bun pentru nimeni. Si ramai, cu capul in maini si cazut pe ganduri si te intrebi: sa accept asta?

Eu as zice, sa mergi mai departe, sa cuceresti pe toti cu sarmul si feminitatea de care dai dovada si daca te lovesti din nou de situatii in care exista invinsi, bucura-te, ai mai bifat o casuta de pe lista vietii.

Posted in: adevaruri ratate,alice nastase,contextualitate,discernamant,disputa dintre femei si barbati,fericire absoluta,fericire relativa,hotarari,indragostirea,nu avem rabdare,sarm

Epilogul unei zile de 4

Cand cautarea ia sfarsit, raman intrebarile de dupa.
Eu nu am intrebari, eu sunt multumita de ce-am gasit. Asa ca, trebuie sa va marturisesc ca a fost o zi bestiala, o zi optimista, dupa cum mi-am si promis sa o am, o zi cand mi-am dus la bun sfarsit toate planurile. Am gasit ce-mi propusesem sa gasesc. Ba chiar am gasit mult mai multe decat mi-am dorit.
Mi-am dat seama ca inca nu ma cunosc suficient de bine, am vazut din nou acea tipa vesela si prietenoasa. Deopotriva, am vazut culoare. Culori vii, culori calde, zambet si regasire.

Am inteles, ca un zambet poate deschide toate usile inchise. Ca un zambet iti aduce gratis tot ce vrei pe lumea asta.
Si mai presus de toate, am invatat ca oriunde-ai merge nu esti singur. Azi mi-a placut de mine, o recunosc cu riscul de a fi catalogata drept ingamfata.
Voi repeta ziua de azi. E o promisiune!

Short story

Sunt zile cand vrei sa-ti iei lumea-n cap. La propriu. Sunt zile cand vrei sa faci cu totul altceva. Ca maine, sa faci ceva ce nu ai mai facut niciodata. Sa iei primul tren spre undeva.

Si iata, ma surprind admirand dimineata ce se intinde in fata mea, una frumoasa cu un rasarit fantastic, cu un pic de ceata si multa liniste pe peron. Doua accelerate stau aliniate asteptandu-si calatorii. Al meu inca nu sosise la linia 1. Asa ca mi-am pus castile in urechi si l-am asteptat nerabdatoare pe un scaun prafuit.

Tocmai ce-mi rasuna o melodie desteapta in urechi. Dau volumul mai tare si imi dau seama ca adevar graiesc cei de la Taxi, avem oarecum o viata de caine comunitar si noi oamenii.

In vagon e destul de frig, suntem vreo 5 oameni. Un soare strengar imi gadila ochii, ceata ramane in urma, iar eu privesc toate aceste vai si campii ce parca nu le-as mai fi vazut niciodata. Si-mi apare-n coltul drept al gurii un zambet, am plecat sa gasesc altceva ma intreb ce voi gasi in statia de destinatie si ce voi gasi cand ma intorc in Iasi.

Mi-ar placea sa plec mai des cu trenul. Unii poate nu o sa inteleaga cuvintele mele, nu ar fi o problema. E suficient sa ma inteleg eu. De retinut, ca uneori e greu sa-ti intelegi propriile decizii si propriile cuvinte.

Cobor hotarata si de indata ce am pasit pe peron, ma uit in dreapta. Nimeni. In sine-mi zic ca sigur va cobora cineva din stanga. In schimb e doar vantul. Asadar, asta este. Trenul ma lasa in urma, eu privesc dupa dansul si plec. Cu siguranta va fi o aventura ziua de azi.

Plecand, imi pun speranta ca fugind de banalul orasului sa gasesc aici alte culori decat gri sau negru.
Rezultatul vi-l povestesc deseara pe la 17.35 cand am trenul de intoarcere!

Sa avem o zi optimista!

Banalitatea s-a nascut la oras

Ma uit de jur-mprejur si nu vad decat griul, griul cimentului. In jos, in dreapta, in stanga ... chiar si in sus. Zicand acestea imi aduc aminte de cateva cuvinte ce le citisem pe o cladire din Piata Unirii: "Impreuna trei metri deaspura norilor". Trebuie neaparat sa evadez din acest absurd al orasului, lipsit parca de originalitate si de imaginatie, sa scap de starea de spleen care incearca sa ma domine. Asadar, e cazul sa evadez. Dar, sunt momente cand vrei sa mergi undeva, vrei sa faci ceva, dar gasesti un impediment launtric mereu ... exista ceva care te opreste, ceva care pune in functiune ideea: "Ehh, dar poate-ar trebui sa o las p'altadata".

Si iata de ce mi-am adus aminte de cuvintele scrise pe acea cladire. De fiecare data cand privesc cerul, in profunzimea lui si ma uit cum trec norii pe deasupra capului, imi dau seama ca sunt incatusata, ca e sufocanta atmosfera din jurul meu. Si incerc sa ma ridic pe varfuri pentru a-i atinge. Incerc ca ... maine sa fac altceva, diferit de ce-am facut azi.

Mi-a zis cineva, odata, o chestie desteapta rau. Problema e ca m-am regasit in cuvintele respective. "Imbatranit inainte de timp esti atunci cand observi ca masinile virtuale ti-au rapit toate resursele si-ai o viata perfecta, in care n-ai loc de ceva ce ti-ai dori tu, sa te-ndragostesti de un virus." Cu alte cuvinte, problema e ca ne chinuim sa ne facem o viata atat de perfecta, incat uitam sa ne bucuram de lucrurile simple, uitam sa fim liberi si sa ne exprimam asa cum simte inima in momentul x, uitam sa fim prietenosi si calzi dar mai ales uitam sa ne gasim un suflet pe masura sufletului nostru, ne punem catuse la maini si bile de otel la picioare, ne tintuim corpurile si ne scurtcircuitam mintea, ne incetosam imaginatia si devenim niste roboti lispsiti de personalitate. Aproape, ca am ajuns sa ne prefacem fericiti, sa ne zicem mereu si mereu ca suntem fericiti, ca avem acea viata perfecta de care a pomenit acest individ. Si e trist. Ne mintim crezand in iluzii ce vor dura cateva secunde. Ziua de maine va aduce cu ea, alte secunde, aceleasi secunde. De asta-mi propun ca fiecare zi de maine, sa fie o zi diferita de azi. Am vazut de prea multe ori, ca ziua de azi se poate termina brusc, iar ziua de maine sa nu mai inceapa. Si daca e sa fiu deaspura norilor cu trei metri, macar sa ma gandesc cu placere la ziua de azi ce tocmai am incheiat-o.

Indrazneste, risca, iubeste si nu regreta. Opreste-te, uita-te inapoi si ia-o de la capat. O zi are prea putine secunde ca sa nu fii ce-ti doresti sa fii, ca sa nu ai ce vrei sa ai, ca sa-ti lipseasca ce nu vrei sa-ti lipseasca.

Posted in: bacovia,banalitate s-a nascut la oras,diferenta,imbatranit inainte de timp,impreuna trei metri deasupra norilor,o zi are prea putine secunde,piata unirii din iasi

Atat de simplu ...

Sa zicem ca un om are doua fete. O fata pe care o vezi tu si una pe care o vede el. Cu cat te apropii mai mult de un om si incepi sa-l iubesti, sa-l cunosti, apuci sa vezi cateva bucatele din fata cealalta a lui, cea pe care o vede doar el.

Si e exact la fel ca atunci cand speli geamurile. Cureti si cureti si freci pana cand incepe sa se vada asa ... oleaca, prin geam. Problema e ca n-o sa vezi niciodata cum trebuie prin sticla respectiva, atata timp cat partea cealalta ramane murdara. Degeaba stergi prejudecati si freci proprile-ti defecte pana dispar pentru a iubi un om. Atata timp cat omu' nu-ti da voie sa-l iubesti n-o sa poti vedea in intregime si partea cealalta. Geamul trebuie sa se lase deschis si apoi curatat. Si atunci cand e curat si mai bate si soarele ghici ce se-ntampla? Iti vezi propria reflectie in geam. Nu e frumos?

Comunitarul ignorant

Femeile pleaca spre steaua lor. Pleaca, fara tine, fiindca durerea ta le-ar ingreuna inaltarea. Si, incapabile sa cunoasca anumite adevaruri, nu stiu ca gandurile tale le insotesc pasii, niste ganduri incapatanate. Toate povestile de dragoste, cele adevarate, sunt triste, fiindca intalnirile dintre o draga si un drag se povestesc intre odata si niciodata.

Si atunci, ramane timpul, timpul care se asterne intre voi, tu femeie, el barbat, va imparte, dar, mai ales, va desparte. Si nu te poti lupta cu nimeni. Doar cu tine insuti.

Dar, privind din alta perspectiva daca astepti, va veni, pentru ca viata stie sa faca dreptate. Sau va pleca, pentru ca viata e capabila de cele mai mari nedreptati.Cautam, gasim, cautam, ratam gasirea, frumosi si absurzi. De aceea, sunt asteptari luminoase, gandite apasat, fara ragaz. Apoi rostite, pana le va auzi cine trebuie sa le auda ...

Ganduri profunde apartinand aceleasi nebuloase.

Posted in: cer si stele,o nebuloasa,odata si niciodata,un drag si o draga,zile rele si bune

E toamna

Tu calator albastru opreste-te, te rog opreste-te, nu reusesc sa te prind din privire ...

Un caldaram de frunze vestejite imi stau covor la picioare, o alta isi da drumul dintr-un fag si cade fix langa mine, pe banca rece ... locul meu se incalzi de la caldura corpului... si totusi acel nor care a luat forma unui luntras pleaca, tocmai ce a trecut peste varfurile copacilor goale si se pierde in zare ... a stat, am vorbit in graiuri stiute doar de noi doi, dar iata ca a plecat.

Si raman, privind in urma-mi linia serpuitoare a unei cai ferate. Si peste varfuri dezgolite, un vant tomnatic imi ingana un sonet.

E toamna!

Post in memoriam zilei de 4

Astazi ma simt precum un copil trezit, singur, intr-un miez negru si rece de noapte, intr-o camera imensa, fara nimeni alaturi ... o adolescenta care cauta ceva, dar nu stie ce ... o persoana care a gasit ce cauta, dar isi doreste sa nu fi fost cautarea atat de lunga .... si o batranica obosita care nu-si aminteste, sau nu vrea sa-si aminteasca toate astea ... suflet de copil, confuzie de adolescent, asteptarea pana o sa treaca, nerabdarea pana nu o sa mi le amintesc ... un amalgam de sentimente ... asa a fost mereu si asa va fi mereu.

Incognito

In urechi imi rasuna o melodie vesela, ce nu am mai ascultat-o de vreo luna ... si stau cu ochii inchisi facand eforturi de a nu ma gandi la nimic. De a sta pur si simplu, cand, deodata, observ cum un soare jucaus si-a gasit obiect folositor, pentru divertismentul lui, chipul meu.
Intai, l-am simtit pe pleoape, mangaindu-mi genele. Dar zarind baiatul, ca nu fac niciun efort spre a-mi deschide ochii a consimtit sa-si continue jocul infantil. L-am simtit apoi, gadilindu-mi nasul si obrajii.
Asadar, acum, prieteni fiindu-mi cu totii, pot sa va-mpartasesc un secret. Ador jocul lui, nu vreau sa stie acest detaliu, poate din egoism, poate din orgoliu sau poate din ambitie. Vreau sa vad daca va ceda cu usurinta la nepasarea mea. Si ciudat, asa e si cu oamenii, cedeaza destul de usor, se opresc din a bate la usi incuiate.
Sa fie oare datorita faptului ca nu sunt suficient de motivati? Ori pentru ca sunt delasatori? Ori pentru ca-s prea vulcanici si considera staruinta o umilinta?
Oricum, de gagiul asta-mi place, nu renunta la jocul lui. El merita toata atentia mea!

puncte de suspensie

... caut secunda de ieri ... dar am gasit doar puncte de suspensie ... si-mi ramane sa privesc aceasta fotografie care-mi aminteste de secunda de ieri ...

Destrama timpul prin cheia Sol

Candva, poate nu prea demult sau poate ca da, am facut o afirmatie. "Timpul e ca un fan cosit sau ca persistenta unui cantec vechi".

In mintea oricaruia dintre noi, o melodie ne trezeste o anumita amintire sau un anumit sentiment. O melodie veche, iti poate aduce in gand melancolia unui loc, ori parfumul unei anumite persoane ce-ti inneca narile, ce odata ti-a atras atentia sau poate te-a vrajit pentru cateva secunde. Si uite asa, melodia a fost memorata de neurocortex si pastrata intr-o cutiuta.

Dar, cantecele se retrag in viata lor secreta, pe care nu o impart cu nimeni. Gama pare minora, omul pare putin. Melodia e complicata, tocmai cand pare mai simpla. Asculta, exista melodii pentru doi, pe care nu are rost sa le asculti in singuratate. Iar doi, e o cifra dansabila, etern.

Moment indecent

Azi am un chef nebun de:
- a trage o mata de coada si de a o invarti bine bine
- de a-mi baga capul in apa rece cu gheata
- de a manca cat mai multa ciocolata
- ah, ... si de a bea o litra de bere, am bagat de seama ca feteasca de bohotin n-are efect.
Doar de atat am chef!

... si azi nu-s acasa, nici maine, nici saptamana viitoare, poate luna viitoare, daca nu-s si nu-s incercati la vecinul de sus sau la eternitatea ... pentru detalii, contactati pisica.

hai pa, pa, pa, pa!

Inchide ochiii

Dintr-o data am inceput sa ma gandesc la toamna si la padure .. am inceput sa ma gandesc la frunzele uscate ce cad din copaci, una cate una ori la cele care si-au gasit deja locul pe pamant. La zgomotul frunzelor uscate pe care calc … s-apoi, am inchis ochii.

Si ma gandeam, cum e sa fii indragostit de toamna, sa fii indragostita toamna, la linistea si libertatea padurilor … si, iata-ma, ingan un vis.

Toamna imi ofera o stare speciala … sa ma vad pasind prin frunzele uscate, sa aud zgomotul lor sub talpi … sa ma joc cu ele, sa le culeg una cate una si apoi sa le arunc in aer si sa le prind.

Imi plac la nebunie culorile ei, muntii, padurile ... gasesc o oaza de libertate. De multe ori, am simtit ca imi lipseste un strop de culoare, poate de asta astept inca, sa-mi gasesc creioanele colorate, de asta visez cu ochii deschisi la toamna, la valurile si culorile naturii, la primavara, la cantecul colorat al pasarilor si la verdele firului de iarba, la vara, la galbenul graului si al florilor de floarea-soarelui, la iarna, la albul imaculat al zapezii.

Si da, toamna e emotie. E jovialitate, e copilarie, nu e amorteala. Ma visez zglobie, ma visez libera. Ma visez si ma simt in mii de feluri. Sunt aici, in mijlocul padurilor, mijind printre copaci frunzele ce cad rand pe rand. Alerg, ma-nvart si cad fericita la pamant, lasandu-mi parul liber si bratele larg deschis. Te-mbratisez natura … pana cand voi deschide ochii si ma voi trezi din nou la absurdul asfaltului mort.

... un visator, nimic mai mult.

Run Forrest, run

Asa suntem si noi, intr-o fuga continua … zilnic. Niste furnici, in musuroaie numite strazi, institutii, universitati, care fug in stanga si-n dreapta. Trecem unii pe langa altii si nu ne observam, nu ne cunoastem. Suntem prea grabiti pentru a recunoaste chipuri. Suntem niste inadaptati, care-si cauta un sens in viata … niste naivi prostiti de social. Suntem niste ciudati in ochii altora, neintelesi si poate lipsiti de importanta.
Ne traim viata intr-o viteza mult prea mare iar cand o sa fim prinsi de radar si o sa ne vina amenda acasa, va fi prea tarziu. Amenda o vom plati, dar vor ramane punctele de penalizare urmari ale greselilor noastre. Vom cunoaste oare in momentul acela ca trebuie sa ne redresam? Probabil ca nu, caci radarele inca exista.

Privind Romania prin gaura cheii

Si totusi lucrurile nu sunt chiar cum ne forteaza altii sa le vedem. In spatele unor opinii ale prietenilor, ale imaginilor de la televizor, ale documentarelor, ale cartilor de istorie si de specialitate, realitatea este alta. Realitatea e cea pe care cei despre care se vorbeste ... au trait-o.

Am urmarit un film al lui Florin Iepan, Nascuti la comanda. Decretei. E un film spectaculos, filmat intr-o alta lumina, ce incearca sa ilustreze o realitate despre care nu multi incearca astazi sa mai vorbeasca. Tinerii anului 2009, nu cunosc amanunte despre decretul 770, tocmai din cauza ca parintii nostri nu vor sa-si aminteasca acele episoade.
Si privind acele imagini, este ca si cum eu as trai acum intr-o alta viata. Ca si cum, mi-ar fi aproape imposibil sa cred ca a fost o asemenea viata. Crima, durere, nedreptate, indiferenta, uitare, batjocura ... toate acestea fata de femei. Femeia a fost marginalizata pe toata perioada comunismului. Iar rodul pantecelui ei, era un rebut. Perioada comunista, nu a facut decat sa subjugheze si mai mult valoarea unei femei.
Pentru o partida de sex, au fost, sunt si vor fi nevoie de doi parteneri. Ei bine, in cazul unei sarcini, doar femeia era cea vinovata. Ea trebuia mutilata, ea trebuia sa se descurce cu sarcina. Barbatul privea, sau si mai rau, nu-l interesa soarta femeii, nici chiar daca aceasta era sotia lui. Proba, stau marturiile unor medici care au realizat sute si mii de chiuretaje la care nu au asistat niciunul din sotii acestor femei, nu au fost alaturi de ele pentru a depasi momentul. Si acum, ma intreb de unde toata indiferenta asta a barbatului asupra femeii?
Nu e oare dureros sa fii folosit precum o laveta de sters praful? Nu e oare dureros sa fii aruncat dupa ce ai fost util? De ce o atat de mare suprematie a barbatului in fata femeii?
Din fericire, decretul a cazut odata cu caderea comunismului, dar prejudecata barbatilor fata de femei, nu.

Spuneam mai sus, ca rodul femeii putea fi uneori un rebut. Aceeasi soarta, o avusesem si eu. Mama, a fost descoperita cu o boala grava ce nu permitea nasterea de copii. Daca ramaneai insarcinata, trebuia sa faci avort. Din fericire, pentru mine, mama nu a mers pentru a fi luata in evidenta cand a aflat ca este insarcinata, tocmai din cauza acestui decret. Asa ca, inainte de a ma naste a mers la doctorita Stefanescu:
„- Esti nebuna, iti dai seama ce ai facut?”
„- Da!”
„-Zi-mi, acum ce ai de gand sa faci?”
„-Voi face o fata frumoasa!” ... astea au fost cuvintele mamei.
Diagnosticul, in cazul mamei, era pus gresit, nu suferea de acea boala. Asa ca, la nastere, mama a nascut o fata de 3,6kg si 55cm, perfect sanatoasa.
Eu am avut o soarta norocoasa, tocmai pentru ca mama a avut credinta. M-a dorit, a luptat pentru a ma naste, s-a luptat cu sistemul ce ma vroia moarta si mai presus de asta mi-a anticipat sexul.Copii, nascuti cu malformatii, refuzati de sistem ... erau aruncati si exterminati asemenea puilor de gaina crescuti necorespunzator. Asadar, altii nu au fost atat de norocosi ca mine, deoarece copiii nedoriti de stat erau trimisi in centre precum cel de la Cighid, devenind astfel ... nenascuti.

... close your eyes ...

Caldura propriului tau corp te sufoca si incerci sa deschizi ochii. Retina ti-e orbita, de prea multa lumina ce e in camera ta. Capul ti-e greu, ca de piatra. Te gasesc intinsa in acelasi asternut in care te-am lasat si ieri, mai palida ca de obicei. Nemachiata, dar la fel de frumoasa, si totusi mai slaba la suflet. Respiratia ti-e inceata, pulsul nu ti-l simt.

Iar tu, ma privesti cu ochii goi, nepasatori, obositi si fara de speranta. Iti simt durerea, iti simt neputinta si as vrea sa te ajut si vreau sa te iau in brate, sa te acopar cu puterea mea ... vreau sa-mi revii, nu mai vreau niste brate slabe si neputincioase, vreau sa-ti simt bataia inimii langa pieptul meu. Sa vad zambetul tau, nu o lacrima in coltul ochiului, nu pastilele ce le tii la capatai ... Sa te gasesc alintandu-te in bratele mele ... dar, asa cum te privesc acum pe tine, pe jumatate lesinata ... asa imi gasesc si visele si dorinta mele. Si tot ce vreau e sa ploua, sa ploua galagios.

Vreau sa ploua, sa ploua, sa ploua, sa ploua .... sa vad cum picuri mari se lovesc de fereastra camerei mele, de asfalt ... sa-i aud cum parca imi sparg geamul, cum lovesc pamantul iar el ii primeste multumit ...

... vreau sa ploua, sa ma ploua pana cand mi se va taia respiratia iar desculta fiind sa-mi trec picioarele prin suroaiele ce curg pe langa mine. Sa se scurga picaturile de pe par, sa ma ploua pe pleoapele obosite, pe fruntea brazdata de cate si mai cate cotidiene probleme, pe nasul mereu rece, si apoi sa se opreasca pe buze pentru a le sorbi ...

... vreau sa tune, sa ma trezeasca din visare ... sa stau pe pervazul ferestrei si sa privesc spre lac, cum valuri se sparg de mal ... lasand mici amprente albe. Sa vad cum stropii se pierd prin frunzisul inaltilor plopi, sa-nchid ochii si aproape sa aud cum trosnesc, sa aud broastele, sa aud sunetul ploii in apa.

... vreau sa ploua ... si vreau sa mi te gasesc in bratele mele, din nou ... si pentru totdeauna

Shall we dance?

... atata vreau, un dans si nimic mai mult ...

Strig a neputinta

N-AI VRUT SA FII MAMA

Ce-am gresit eu, mama, VIATA sa mi-o iei?
Ma alungi din tine, de ce nu ma vrei?
N-am cum sa ma apar, sa strig ... n-am putere.
Te iubesc, mamico, cat nu poti tu cere.

Unde mi-e mormantul, in care cimitir?
N-ai vrut sa gust, mama, al VIETII SFANT POTIR
Iti voi zice "mama" chiar de nu esti mama.
Striga-ma pe nume ... nu stiu cum ma cheama!

Mi-ai pus capat, mama, zilelor de vis,
Te iubesc, mamico, chiar de m-ai ucis.
Nu-mi cunosti tu chipul ca sa-l pui in rama,
Desi mi-ai luat VIATA tot mi-esti draga mama.

Glasul constiintei l-ai lasat deoparte.
Tocmai tu, IUBIRE, ma trimiti la moarte?!
Tu din necredinta te-ai iubit pe sine,
Eu cu atat mai tare te iubeam pe tine.

Iar la Judecata cum sa te prezinti?
Nu va fi scapare, n-ai sa poti sa minti.
Ucigasa fapta tu n-o poti ascunde,
N-o sa ai cuvinte pentru a raspunde.

Sunt atatea mame ce-si doresc copii,
Dati-ne o sansa sa ramanem vii.
Cin' sa planga, Doamne, noaptea-atator drame,
Cine sa trezeasca ZECI DE MII DE MAME.

... o poezie unica si deosebita, cuvinte dureroase, sfasietoare si de o incarcatura sentimentala inimaginabila ... trebuie sa incepem sa privim dincolo de dorintele noastre, sa traim si pentru cei din jurul nostru. O urma de egoism mai putin, un strop de iubire mai mult ... stim cu totii ca putem face asta.

Revelatie

Astazi am rupt o piersica din copac. Stiti, piersicile astea sunt niste fructe tare bune si pufoase. Dulci si usor tari. In fine, povestea este alta. Ca orice copac, si acesta are nevoie de mult timp pentru a da roade. Se iau samburii si se planteaza cu multa atentie in solul optim, apoi le trebuie apa, dragoste si multa grija pentru a creste un firicel de mladita. Odata crescut, soarele, ploaia si natura sa lasata de Dumnezeu il face sa rodeasca. Si iata-ma cu acest fruct in mana acum.

Era o piersica ... de fapt erau doua, crescuta una intr-alta. Alipite. Si asa, crescute una in cealalta, ingramadite cum le vazusem, ma gandeam ca uite, pana si cu fructele e la fel ca si cu oamenii. Dar, om hain si fara suflet, le-am despartit. Si aratau ... jalnic, cel putin ... diforme.

Si atunci am zis din nou "asa e si cu relatiile dintre oameni". Doi oameni cresc in acelasi pamant, ii incalzeste acelasi soare, ii uda aceleasi binecuvantari, ii umbresc aceeasi nori. De frigul grijilor se imbratiseaza, apoi soarele ii face sa fie mai maleabili si mai flexibili ... cresc unii in jurul celorlalti, isi acopera defectele, isi completeaza calitatile ... sunt frumosi, formeaza o unitate invicibila. Apoi, se cearta sau dintr-un motiv sau altul nu mai formeaza o unitate. Ce ramane in urma? Doi oameni diformi, cu slabiciuni la vedere, cu calitati pe care nu mai stiu sa le foloseasca, carora le e frig.

Hai sa fie soare cald, sa fie pamant bun, sa fie nori care sa-i uneasca mai mult, sa fie ploaie de binecuvantari ... sa creasca copaci de piersic si fructele lor impreuna!

Priveste dincolo de nori

MIRCEA RUSU BAND - Lacrima De Dor


Mai ieri mergeam pe strada si era, asa, oarecum innourat. Soarele intra in nori si ma uitam tanjind dupa el, iar astazi cand ma gandesc cum pandeam caldura, am avut o revelatie. Ii ziceam Cristinei sa nu-si faca probleme daca sunt nori ca, soarele e tot acolo doar ca nu se vede. Si asa ma uitam dupa soare, il vedeam tocmai cum intra in nori si asteptam sa ma zgribulesc de frig, ca doar eram in slapi. Dar nu s-a intamplat asta, m-a fentat norul, a luat-o pe alta parte, dar nici nu ma puteam bucura de soare ca tot asteptam sa vina frigul. Si tot stateam asa concentrata asupra frigului, si parca pielea mi se face preventiv de gaina si aproape ca nici nu mai simteam caldura inca existenta. Si tot cu ochii pe sus dupa nori. Acuma, acuma intra. Brrrrr. Ba nu, inca nu. Of.

Nu tot asa facem si noi cand vrem sa stim ce o sa se intample, sau cand ne temem prea tare de viitor? Te concentrezi asa de tare si-ti faci atatea griji ca nici nu te poti bucura de prezent, de ceea ce e real si palpabil in viata, de fluturele ce ti-a taiat calea sau de floarea de langa bordura. Esti tot cu ochii dupa nori si incerci sa le ghicesti cursul si cat de frig iti va fi ... ce mai, deja ti-e frig de-a dreptul. Dumnezeu a ales sa nu stim viitorul si daca noi ne incapatanam sa-l vedem sau sa-l prevedem nu vom mai simti caldura prezentului si nici nu ne vom putea bucura de ea. Trebuie doar sa stii si sa crezi ca soarele e acolo chiar si atunci cand sunt nori si te ia frigul, sa stii si sa crezi ca norii trec in cele din urma si sa stii si sa crezi (cum altfel) ca intr-o zi, intr-o zi ... fara nori ...

Maria din viata noastra

Ovidiu Komornik -Maria,Maria



Astazi, mai mult ca oricand sunt mandra ca sunt Maria. Poate din cauza ca am avut parte de atatea surprize frumoase din partea unora, de la care, nu ma asteptam la niciun semn si sunt extrem de fericita ca am atatia oameni care ma respecta si care ma apreciaza pentru ceea ce sunt, pentru ca exist in viata lor. Si le multumesc din inima ca, alaturi de ei si prin ei pot sa vad ca viata e frumoasa, ca viata e culoare si seninatate. Sunt atat de norocoasa ca imi sunteti prieteni si ca va am. Imi voi da toata silinta sa nu va dezamagesc si sa am acest respect si aceasta dragoste mereu din partea voastra.
Multumesc ca mi-ai daruit aceasta zi frumoasa tie: Cristina, Andra, Adina, Marian, Cipriana, Isabela, Delia, Bogdan, Danutz, Bogdan, Catalin, Lucian, Alin, Nina, Geta, Catalin, Florentina, Daniela, Andrei, Maria, Ancuta, Madalina, Andreea, Isabela, Alexandru, Dorin, Mariana, Diana, Dana ...

Un sincer, curat si profund "La multi ani" vreau sa urez celor care au avut norocul sa fie Marii sau Mariani.

Va pupa si va imbratiseaza o fata simpla si cu un suflet mare.

Stupeur

Tocmai ce ascultam o melodie. Si am avut o sclipire, mai scurta, mai mica, nu asa de importanta, dar ... eficienta. Fredonam un vers "Nothing compares to you" .... he, he ce frumos, ce sublim, ce romantic. Dar, stai!
E o tampenie! Nothing .... poate ai vrut sa zici NOBODY sau NO ONE, dar nu NOTHING. Cat e de emotionat si de romantic sa compari o persoana cu un obiect! Si totusi, trebuie sa accept cruda si biciuitoarea realitate, se intampla tot mai des. Suntem niste obiecte asezate in biblioteca, utile doar in anumite momente. Asa ne tratam unii pe altii.

Cat de reci si insensibili suntem noi oamenii!

... 11 ...

Mic copil de gradinita, un pitic de vreo 60-70cm, ce aude pentru prima data cifrele, faci concurs cine poate numara pana la 10. Daca treci de 15 si stii si 16 esti un fel de geniu. Dincolo de 16, e un mister, un abis intunecos si incapabil de atins. Numere uriase, care se apleaca pana la tine, pornite parca sa te inghita prin rotunjimea formei lor. Acum, cand ma vad de 160 si un pic de cm, ma vad nevoita sa nu ma mai tem de cifre, ma vad incojurata si inghitita deja de ele. Ori poate facem un tandem impreuna. Dar ... tot ce imi doresc, acum, in secunda aceasta, ar fi sa stiu sa numar numa’ pana la 11 ...

This it's a promise

De ziua mea n-o sa fiu trista. O sa fie o zi a multumirii, iertarii, impacarii si, mai mult decat toate, a acceptarii. O sa multumesc pentru dependenta, o sa multumesc foarte mult pentru prieteni, o sa multumesc pentru familie, o sa multumesc pentru locul de munca si pentru colegi, o sa multumesc pentru muzica, o sa multumesc pentru frunzele moarte, pentru ploaie, o sa-mi cer iertare, o sa mijlocesc pentru iertarea altora, o sa iert, o sa ma impac, o sa-i impac pe altii, o sa ma impac cu mine insami, o sa accept impacare, o sa accept minunea divina, o sa accept ca toti suntem diferiti, o sa accept mustrare, o sa accept lectiile, o sa ma accept, o sa accept sa astept in tacere raspunsuri. Si m-am mai hotarat: ziua mea sa fie tot anul.

Lost

Ce greu e intr-o lume atat de complicata sa inveti sa fii simplu ...

Fly, fly, butterfly

Iata-ma-ssssssss !!!!!! din nou acasa, in Iasiul vechi si anost.

Ce mirare! Cata emotie, cata fericire. De ce? Simplu, m-am regasit. Am gasit acea fata vesela, simpla dar spontana. A fi vrut sa raman acolo, pe dealurile acelea si sa ma joc cu toti cateii aia pufosi si dragalasi. Imi doream atat de mult sa intalnesc din nou libertatea dealurilor verzi, a cerului de deasupra mea, un cer curat care te ispiteste la somn si la vise cu ochii deschisi. Imi doream atat de mult sa ma intind in iarba aceea marunta si uscata de soarele verii si sa ma gadile pe la picioare, sa ma intep la talpi in firele cosite. Sa miros brazii, sa ma prind de ramurile lor si sa ma legan. Dar mai ales imi doream sa cuprind in brate natura si sa-i zic cat de dor mi-a fost de ea.

Pentru cateva zile, m-am simtit precum un fluture, gingas, sensibil, liber dar puternic.

Emotie, frumusete, culoare, regasire, fericire, zambet, mirare, sentimente inegalabile le puteti simti in pozele de aici, poze care nu-mi apartin doar mie, ci si colegilor mei.

Va saluta un om fericit!

Fara titlu II

As vrea sa scriu, dar nu stiu despre ce ...

Poate ar trebui sa vorbesc despre neputinta, fericire, clipe frumoase, regrete, reprosuri ... am scris cinci cuvinte din care trei au o tenta trista .. probabil asa e si in sufletul meu, o adanca si vasta tristete

Faptul ca in aceste doua zile, am fost oarecum imobilizata la pat mi-a dat pofta sa ma visez pe un deal, cu iarba mica ... de unde sa privesc in jur si sa vad alte dealuri, la fel de frumoase ca acela pe care stau eu acum. Si sa ma visez culcata in iarba cu fata la cer, sa vorbesc rand pe rand, cu norii si sa las vantul sa treaca pe langa mine si sa ia cu dansul toate tristetile si oboseala din trupul si sufletul meu. Cata liniste am gasit in acest vis. Inchid ochii la loc pentru a nu-mi pierde visul.

Intrebare ....

Ca tot vorbeam despre recunoasterea greselii. De ce oamenilor le este atat de greu sa-si recunoasca vina? De ce ne este atat de greu sa ne cerem iertare? Ce e atat de in neregula cu orgoliul nostru de nu putem face niciuna din cele de mai sus ?

Tocmai ma gandeam ca este o expresie “Fii barbata Zoe!”. Barbatia este o caracteristica strict a barbatilor nu? Adica ei sunt cei care incaseaza socurile mai usor, cei curajosi, cei care nu trebuie sa fie neputinciosi. Femeile trebuie sa invete de la ei sa fie puternice si sa-si repede de zeci de ori in minte, ca pot trece peste o anume incercare.
Asadar, de ce atunci cand vine vorba de o minciuna, de o greseala nici macar un barbat nu poate recunoaste lucrul acesta? De ce, daca barbatia e atributul lor, daca curajul si-l atribuie tot lor? Practic, se ascund dupa fusta mamei, ori cu alte cuvinte inventeaza alte minciuni si paravane pentru a nu recurge la recunoasterea vinei sau la simplu cuvant,dar cu o atat de mare insemnatate “iarta-ma!”.
Hm, era o intrebare ce mi-o puneam in timp ce spalam vasele.:)

Sa vorbim despre femei

Toate femeile cand pierd sau le moare o persoana foarte draga lor se tem si au cateva reactii tare neobisnuite. Pana acum, am cunoscut un singur barbat care, cred eu, a inteles comportamentul lor. Eu ca femeie, nu prea stiu cum e treaba cu femeile, dar daca fac un efort de constientizare as putea face cateva precizari.

Asadar, pierderea nu se refera doar la persoane, ci si la ceva foarte pretios. De aceea, intr-un prim pas, femeia care pierde ceva drag sau pe cineva important nu poate crede ca s-a intamplat chiar asa. Si ii vine greu sa accepte lucrul acesta. Un al doilea pas, e targuiala, adica se roaga de cine poate, sa-i dea lucrul acela inapoi sau se roaga sa-i dea persoana draga inapoi. E usor amuzant, dar credeti-ma femeilor le e usor sa faca asta. Barbatii sunt mai fermi, in cazul acesta, ar face mult prea greu sau mult prea rar un asemenea gest.

Al treilea pas, e cel mai grav, nervii, cearta, reprosuri. Femeia se cearta cu toata lumea, cu soarta sau cu Dumnezeu, aduce reprosuri si loveste cu vorbe.

Al patrulea pas, e deznadejdea. Daca s-a ajuns la acest pas, inseamna ca ea nu a obtinut nimic din primii trei, nici macar o constientizare sau auzul vocii ratiunii. In acest pas, se acuza pe ea insasi de pierderea aceea, un lucru destul de feminin. Femeile se cred puternice, dar in momentul in care se confrunta cu o pierdere devin neputincioase, neajutorate in fata sortii si cad cu usurinta in depresie. Chiar si cea mai puternica dintre noi, are un moment de slabiciune.

Al cincilea pas si ultimul cred, e acceptarea. In acest moment realizeaza, se adapteaza, merge mai departe. Dar, tot in acest moment se vor petrece unele schimbari cu dansa. De cele mai multe ori, nu mai accepta noul cel putin o vreme.

Iata ca femeile sunt niste fiinte, extrem de firave si usor de modelat. Nu oricine are darul si talentul acesta de a modela o femeie. Si ma refer strict la barbati. Pentru a-o intelege pe iubita ta, tu, dragul meu, trebuie sa intelegi conceptul de femeie, sa-i intelegi frica, puterea de a iubi, frumusetea fizica dar mai ales pe cea a sufletului, sa o vezi puternica, dar sa o vezi si neputincioasa. De stiut ca, daca ai vazut-o goala la trup nu e suficient pentru a crede ca o cunosti. Cred ca cel mai important intr-o relatie e sa-i vezi sufletul, pentru ca odata facut lucrul acesta ai puterea de a intelege ce ai langa tine.
Misiunea ta, de barbat este sa-i influentezi prezentul in asa fel incat sa-i serveasca viitoului ei. Esti facut sa-i indeplinesti dorinte iar ea, e facuta sa-ti fie prietena buna, partenera si sprijin. Ea e in viata ta ceea ce tu de unul singur n-ai cum sa-ti oferi, emotie, sensibilitate, o convietuire cu frumusetea, bucuria de a-ti tine in brate copilul si puterea de a-te schimba prin forta ei de atractie.

Apreciati femeia ce o aveti alaturi, oferindu-i respect, protectie dar mai ales sinceritate.

Povestea unei zile de luni

Azi am invatat cateva lucruri esentiale mie:

1. Niciodata, noi tinerii nu suntem multumiti cu ce avem, intotdeauna credem ca suntem privati de anumite drepturi doar pentru ca suntem tineri si neinitiati, dar nu realizam ca fiecare sansa, oricat de infima ni se pare ca e, de fapt este un punct de plecare spre ascensiunea noastra ... si tot ce facem e sa ne lamentam. Abia astazi, am realizat acest adevar si imi e necaz pe mine ca n-am deschis ochii mai devreme.

2. Am inteles ca oamenii nu apreciaza calmul, rabdarea si intelegerea mea pentru ei. Asta impune o schimbare fata de cei care merita asta. O sa pun punct pentru ei.

3. Sunt mult mai obosita decat credeam si recunosteam ca sunt. Trebuie sa ma regasesc pe mine insami, din nou. Nu-mi va fi usor ...

Mi-ar trebui mai des un astfel de exercitiu, in care realizezi ca nu esti nici cel mai corect, nici cel mai frumos, nici cel mai intelept, dar mai ales ca nu esti de neinlocuit. Ca poti sa nu mai fii, acolo unde credeai ca reprezinti ceva. De precizat ca "acolo", poate insemna un loc sau o persoana. Il pot numi un exercitiu de sinceritate pura.

Mitul mamei

De catva timp imi rasuna in urechi o .. concluzie a unei persoane, despre femeile insarcinate. Si ma nelinisteste tocmai din cauza ca am luat-o ca pe un complot strigator la cer venind din partea unei femei.

O tanara domnisoara a facut o afirmatie precum ca femeile insarcinate se ingrasa, se fac cat un balon, li se umfla mainile si picioarele, sufera modificari ale tenului. Intr-un cuvant nu mai sunt frumoase. M-a scandalizat foarte tare aceasta parere, cu toate ca e normal sa nu gandim la fel. Suntem fiinte umane cu personalitate si gandire diferita.

Femeia, trupul unei femei este un laborator de creatie ... care in fiecare luna se poate pregati pentru aducerea pe lume a unui unicat ... copilul tau! Momentul in care afli ca in tine mai este cineva, o mica seminta de om, care va creste incetul cu incetul, iti va dansa in burta, apoi va respira prin tine, va simti toate frustarile, lacrimile, zambetele tale, ii va bate inima in ritm cu a ta. Il vei sti acolo langa tine, tinandu-ti companie, apoi el va ciocani in peretele burtii tale si va zice: "helllo, eu sunt aici si astept sa va vad si sa va zambesc ... acus o sa ies, fac antrenamente si pregatiri" ... ce poate fi mai frumos de atat?!

Asa cum se spune despre barbat ca nu e barbat decat dupa ce a facut armata, tot asa se spune si despre femeie ca nu poate fi femeie decat daca a nascut. Ea sufera transformari fizice si emotionale. Ia in greutate, hormonii se schimba radical, corpul trece printr-o reala metamorfoza. Acest lucru, are un impact foarte puternic asupra femeilor obisnuite sa acorde foarte mult timp imaginii lor, unei imagini care sa o propulseze ca fiind foarte atragatoare pentru barbati. Probabil de aici mentalitatea acelei domnisoare, care m-a intrigat foarte puternic.

Am constientizat ca sunt multe femei care reactioneaza destul de negativ la aflarea unei posibile vesti legate de sarcina, strict legat de aspectul acesta ... al imaginii, deoarece se tem de pierderea irevocabila a frumusetii. Aici nu e vorba doar de pierderea frumusetii fizice, ci mai ales de anularea interesului barbatului fata de prezenta ei.

Nu ma tem de momentul in care voi fi mama, doar gandul ca vreau sa fiu mama la momentul oportun, ma face sa ma vad frumoasa, asa plinuta cum voi fi, ma face sa ma vad fericita, implinita, sa simt ca in mine am o lume intreaga si ca stapanesc lumea in care traiesc.

Dumnezeu I-a dat femeii acest dar, acest unic dar, de care ea poate nici nu e constienta ...de a da viata ... si ce poate fi mai frumos decat atat. Cum sa nu te simti speciala cand iti dai seama de posibilitatea ca poti da viata cuiva?

Celor care sunt mame, le-as spune sa-i dea voie copililor ei sa o faca femeie. Priviti lumea prin ochii lor si veti sti limpede ce aveti de facut. Puterea unui copil este mai mare decat puterea tuturor barbatilor din lume. As vrea sa cred ca atunci cand se intrec pentru a te avea, acesti barbati se intrec de fapt pentru a se pune la picioarele copilului tau.

Ferice de acele femei care pot da nastere unui unicat!

Sa avem o zi optimista!